Meniu

Cred într-una, SFÂNTĂ… Biserică

Biserica nu e oare alcătuită din păcătoşi?

Datorită faptului că păcătoşii – şi noi toţi suntem păcătoşi – sunt şi rămân adevăraţi membri ai Bisericii, chiar dacă ei se află în păcat, păcatul nostru afectează întreaga Biserică; întreg Trupul lui Cristos suferă de pe urma lui; întreg Templul Duhului Sfânt este zguduit. Biserica nu e «sfântă» pentru că este deasupra condiţiei noastre de oameni păcătoşi: ea este comuniune între oameni păcătoşi. Sfinţenia lui Dumnezeu străluceşte în afară; ea se comunică acelora care se îndreaptă spre El. În Noul Testament, chemarea la această sfinţenie nu poate fi auzită decât în Isus, «Sfântul lui Dumnezeu» (Mc 1, 24). Cristos s-a jertfit pentru ca oamenii să fie sfinţi (In 17, 19). Sfinţenia nu se datorează numai comportamentului nostru moral sau religios: ea se datorează lui Dumnezeu care ne sfinţeşte. Sfinţenia pe care Duhul ne-o împărtăşeşte la botez nu este numai un dar făcut fiecăruia. Un întreg Popor a intrat în Legământ cu Dumnezeu prin Sângele lui Cristos. În El, Dumnezeu s-a legat cu oamenii păcătoşi; prin Duhul Sfânt, a făcut din aceia care nu erau «nici măcar un popor» (Rom 9, 25) Poporul său. Toate păcatele din lume nu pot duce la eşec acest plan dumnezeiesc al sfinţirii Bisericii.

Cum îndrăznim să credem că Biserica e sfântă?

Să nu ne fie teamă să spunem împreună cu sfântul Paul că membrii Bisericii sunt sfinţi prin sfinţenia lui Dumnezeu care i-a mântuit şi i-a iubit. Această sfinţenie nu ne restrânge niciodată preocupările la noi înşine. Ea ne dă o mare deschidere spre Dumnezeu, spre lume şi spre semenii noştri.

Biserica mai e sfântă şi pentru că este Mireasa lui Cristos, fiind una cu El. Spălaţi în Sângele lui Cristos şi în baia botezului, noi ne potolim necontenit setea şi ne «întărim» prin Euharistie şi prin Taina Împăcării, care ne fac asemenea Domnului.

Ce înseamnă împărtăşirea sfinţilor?

Din primele timpuri ale Bisericii, creştinii se roagă pentru morţi şi oferă Sfânta Liturghie pentru cei răposaţi; se adresează în rugăciune şi sfinţilor, cerându-le ajutor. Această iubire reciprocă, acest schimb spiritual ne apropie şi ne unesc: este ceea ce numim împărtăşirea sfinţilor. Morţii ne sunt aproape fiindcă sunt aproape de Cristos. În Euharistie îi regăsim împreună cu Maria, cu Apostolii şi cu toţi sfinţii, pentru că acolo suntem în comuniune cu Acela pentru care ei sunt vii.

Pot să-i ajut pe alţii cu rugăciunea mea?

Împărtăşirea sfinţilor uneşte toate mădularele Trupului lui Cristos, pe cele de ieri şi pe cele de astăzi, în cer şi de la un capăt la altul al pământului. Astfel şi cei mai izolaţi ştiu că nu sunt niciodată singuri şi cei care suferă ştiu că oferirea vieţii lor slujeşte întregului Trup al lui Cristos. Cei care mor ştiu că Biserica îi însoţeşte în moarte şi îi aşteaptă în gloria lui Cristos. Astfel, în casele şi în spitalele noastre, bolnavii sunt adesea cei mai tari în rugăciune alături cu aceia care, din vocaţie, şi-au consacrat întreaga viaţă rugăciunii. Cei care trudesc pentru a arunca sămânţa Evangheliei şi cei care adună recolta cântând ştiu că întregului Trup al lui Cristos i se datorează curajul şi bucuria credinţei lor precum şi eficacitatea misiunii lor.

O sfinţenie de fiu al lui Dumnezeu

Dumnezeu vrea sfinţirea tuturor oamenilor, căci toţi sunt chemaţi să fie copiii săi şi să se împărtăşească astfel din sfinţenia sa. Chiar dacă nu totdeauna chemarea lui Dumnezeu este auzită, Dumnezeu ne aude când ne rugăm: «Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri». Căci sfinţenia noastră de fii ai Tatălui este mai degrabă aceea de fii care după ce au greşit s-au întors la Tatăl.

Sfinţenia are atâtea chipuri!

Această sfinţenie ia forme multiple în viaţa concretă a creştinilor. Unii se simt chemaţi să vestească Evanghelia. Ordine călugăreşti, grupări de tineret… au luat naştere din această dorinţă. Alţii văd deznădejdea lumii şi simt nevoia să dea naştere în ea speranţei creştine. Ei caută să-i elibereze, să-i viziteze, să-i aline, să-i ajute pe cei care sunt asupriţi, închişi, chinuiţi, sărmani. Unii creştini se angajează în mişcări pentru pace şi dreptate, pentru drepturile omului etc. Duhul Sfânt trezeşte şi produce nenumărate daruri de sfinţenie în toate formele de viaţă susţinute de această unică iubire pe care o revarsă în inimile noastre. Toţi sunt chemaţi să-şi asume cu curaj răspunderile politice şi sociale ce le revin. Duhul Sfânt ne deschide de asemenea ochii asupra nevoii de iubire şi de căldură umană în societate. Unii fac din familia lor casă primitoare pentru multe suferinţe, alţii se adună în comunităţi spre a duce viaţă frăţească şi a se dărui total pe urmele lui Cristos.

Ce este o spiritualitate?

Docilitatea faţă de Duhul Sfânt creează diferite familii spirituale: oameni care percep aceeaşi chemare la acţiune sau la contemplaţie pun bazele unui întreg curent de-a lungul istoriei. Biserica are fericirea de a vedea situaţiile noi şi nevoile lumii prin ochii atâtor bărbaţi, femei şi tineri atât de diferiţi. Din acest motiv există o multitudine de spiritualităţi creştine, care se îmbogăţesc reciproc.

Îndatorirea de a discerne lucrarea Duhului Sfânt în tot ce încolţeşte nou este a tuturor, şi mai ales a episcopilor: «Nu stingeţi Duhul,… cercetaţi toate cu discernământ, păstraţi ce este bun» (1 Tes 5, 19. 21).

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *