Meniu

Dorinţa de a iubi să-ţi fie cu totul curată

Cateheza a împărţit în două porunca a zecea din Biblie «Să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici femeia lui, nici bunurile lui» (cf. Ex 20, 17). În tradiţia catolică şi în cea luterană, porunca a noua se referă, deci, la pofta care dă naştere adulterului iar a zecea, la pofta care dă naştere la furt.

Ce diferenţă este între dorinţă şi poftă?

Omul este o fiinţă plămădită din dorinţe şi aceasta e măreţia lui. Dorinţa deschide inima omului faţă de ceilalţi: dorinţa de a trăi, de a se vindeca, de a progresa, de a iubi şi a fi iubit. Ce poate fi mai frumos? Dimpotrivă, a pofti înseamnă a reduce totul la sine: numai la sine şi la propriile nevoi, până la dispreţul faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi.

În Vechiul Testament, «a pofti» este un termen foarte realist: el nu angajează numai gândul, ci şi trecerea la fapta care constă în a unelti pentru a-ţi atinge scopul. Pofta este un act.

În Noul Testament, Isus denunţă ipocrizia acelora care-l cinstesc pe Dumnezeu numai din vârful buzelor şi nu din inimă (Mt 15, 6-8). El cere ca omul să fie întreg în ceea ce spune şi în ceea ce face. Totul vine din inimă: adevărul, ca şi minciuna. Tradiţia catolică vorbeşte aici despre «curăţia inimii». Aceasta înglobează toate poruncile: «Într-adevăr, din inimă vin dorinţele rele, omorurile, adulterul, desfrâul, furtul, mărturia strâmbă, calomnia» (Mt 15, 19-20). Pofta este o intenţie care, chiar dacă nu trece la faptă, este deja plină de răutate. De aceea Isus este atât de radical: «oricine priveşte o femeie poftind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui» (Mt 5, 28). Înainte de a se traduce în faptă, păcatele antisociale se nasc în inimă. Pornind dintr-o inimă rea, îi dezvăluie răutatea.

Ce se înţelege prin «inimă curată»?

La începutul Cuvântării de pe munte, Isus spune: «Fericiţi cei cu inima curată!» Ce înseamnă aceasta? Prima semnificaţie a cuvântului curat este «veritabil», în sensul în care vorbim de «vin curat», de «aur curat». Astfel, «omul cu mâinile nevinovate şi cu inimă curată nu-şi pleacă sufletul spre deşertăciune şi nu se jură cu vicleşug» (Ps 24, 4). Cuvântul curat evocă şi «transparenţa». Când sticla e curată, lumina străbate prin ea. «Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu» (Mt 5, 8). «Dacă ochiul tău e sănătos, tot trupul tău va fi în lumină» (Mt 6, 22). Acela care-l iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său şi cu toată mintea sa vede limpede în iubirea pe care i-o poartă fratelui său. Curat înseamnă şi «dintr-o bucată». Isus ne cere să fim «desăvârşiţi», «integri». Voinţa noastră de a face binele trebuie să fie «întreagă», nu amestec de bine şi de rău.

Pentru Isus, cele zece porunci se rezumă într-una singură: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Cel care-l iubeşte pe Dumnezeu astfel nu e plin de sine; iubirea lui faţă de aproapele devine tot mai adevărată. Nu-l pizmuieşte pe aproapele pentru nimic, ci îl iubeşte. O inimă curată îl iubeşte pe celălalt ca pe sine, cu însăşi iubirea lui Dumnezeu. Inimile curate sunt «fericite». Îl vor vedea pe Dumnezeu fără ca vreo răutate să ascundă iubirea lui Dumnezeu în ei.

Puritate şi sexualitate

Porunca a noua acordă o atenţie specială domeniului iubirii şi sexualităţii. Nu e vorba în primul rând de sexualitatea în sine, ci de exercitarea sexualităţii în relaţia cu aproapele: adulterul este o nedreptate pentru că îl lezează pe aproapele. Se vede, aşadar, mai bine care este greşeala, pornind de la unitatea pe care o conferă moralei porunca unică de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele. Cine pofteşte soţia – sau soţul – aproapelui său nu poate pretinde că-l mai iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu. Iubirea lui faţă de aproapele s-a încărcat cu ipocrizie. Dacă înfăptuieşte ceea ce gândeşte în inima lui, va distruge fericirea unei familii.

Ce are deosebit porunca a noua faţă de porunca a şasea?

Profunzimea poruncii a şasea este pusă mai bine în lumină de sensul creştin al poruncii a noua. Aici răul este privit în rădăcina lui. Aceasta este pofta ce iese dintr-o inimă rea şi al cărei egoism este dăunător pentru altul.

Deci nu este vorba pur şi simplu de «gânduri urâte» în privinţa sexualităţii, nici de plăcerea aflată în ele, ci de faptul de a dori strâmb soţia sau soţul altcuiva şi de a întreţine această dorinţă. Ceea ce tulbură privirea este răutatea proiectului care distruge iubirea.

În linia interiorizării evanghelice a moralei, semnificaţia poftei se extinde la toate celelalte domenii la care se referă porunca a şasea: prostituţie, homosexualitate, pederastie, autoerotism… Gândurile sau dorinţele urâte care se înfăţişează spontan minţii noastre nu sunt păcate. Dar acceptarea lor, întreţinută sau căutată, ţine de faptele întunericului: constituie păcat pentru că întunecă inima care consimte liber la ea.

«Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm în lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Isus, Fiul lui, ne curăţeşte de orice păcat» (1 In 1, 6-7).

«Nu mai e nimic de făcut, nu mai e ca pe timpuri!»

Climatul de erotism în care se scaldă acum lumea este o provocare pentru toţi, şi mai ales pentru copiii şi tinerii care vor să-şi păstreze «inima curată», o inimă care iubeşte cu adevărat.

Porunca a noua nu se limitează numai la pofta care sălăşluieşte în om. Ea vizează şi scandalul, adică orice act prin care trezim pofta celorlalţi: orice act care, direct sau indirect, face cu bună ştiinţă să încolţească păcatul în inima altuia. Aici ne referim la domeniul educaţiei, al spectacolelor şi al publicităţii, precum şi la sfera coruperii moravurilor şi a pornografiei (Mt 18, 6-7).

Trebuie să ne evanghelizăm propria imaginaţie şi imaginarul culturii

E suficient, oare, să ne abţinem de la «spectacolele rele» şi să ne ferim de «prieteniile rele»? Inima omului este bună, dar este profund rănită de păcat. E vulnerabilă în faţa ispitelor celui rău. Curăţia inimii nu e la îndemâna omului care se bazează numai pe sine. Ea trebuie implorată în fiecare zi în rugăciune. Creştinul trebuie să aibă încredere în harul botezului, care face din el un «om nou», locuinţă a Duhului Sfânt.

Trăiască artiştii!

Iubirea este inventivă şi creatoare. Toate resursele oferite de artă, de spectacole, de mijloacele de comunicare, de locurile de întâlnire şi de destindere sunt la dispoziţia noastră pentru a vorbi limbajul iubirii adevărate.

Împins de iubirea faţă de semeni, fiecare creştin trebuie, după posibilităţi, să ia parte activă şi creatoare la elaborarea unor forme de cultură şi de destindere care să contribuie la bine. Porunca a noua este şi un apel lansat comunităţii creştine ca să-i susţină pe artiştii care lucrează din dragoste pentru oameni şi ca să dea lumii astfel de artişti.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *