Meniu

«Fiţi desăvârşiţi aşa cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit»

Desăvârşirea este posibilă?

Care dintre noi a fost copilul pe care mama sa şi-l visase? Desăvârşirea umană şi morală se dobândeşte prin stăpânire de sine şi prin câştigarea virtuţilor. A tinde către perfecţiune este o lucrare omenească de reală măreţie.

«Aşa cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit» (Mt 5, 48)

Desăvârşirea creştină este absolut originală. Ea este un dar al lui Dumnezeu. Este la îndemâna tuturor, şi mai ales a păcătoşilor! Ea constă în faptul de a iubi cu Iubirea cu care suntem iubiţi. De aceea Domnul spune: «Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă! Căci jugul meu este plăcut şi povara mea, uşoară» (Mt 11, 28. 30).

Povara care ne-ar încovoia ar fi aceea a observării Legii înţeleasă ca o performanţă umană. Jugul Domnului este uşor, pentru că nu se poate spune că este greu să iubeşti, chiar dacă aceasta îţi cere mult. Perfecţiunea creştină constă în trăirea în har, cu Dumnezeu care ne cunoaşte nevoile, încercările şi slăbiciunile şi care nu-şi părăseşte niciodată făpturile. Aceasta este diferenţa faţă de orice altă viaţă, chiar elevată din punct de vedere moral.

Dumnezeu este desăvârşit în sine şi iubirea lui fără margini se manifestă prin îndurarea faţă de toţi oamenii: El face să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi şi dă ploaie celor drepţi ca şi celor nedrepţi (Mt 5, 45). Ca şi tatăl din parabolă, El pândeşte întoarcerea fiului risipitor. Le oferă păcătoşilor îndurarea sa şi se străduieşte să-l facă pe fiul cel mare – acela care se crede drept – să ia parte la bucuria regăsirii (Lc 15, 11-31). Tatăl ne iese în întâmpinare dăruindu-ni-l pe Fiul său.

«Voinţa lui Dumnezeu este sfinţirea voastră» (1 Tes 4, 3)

Chemarea tuturor creştinilor la sfinţenie provine din apartenenţa noastră la Biserică, pe care Cristos a iubit-o ca pe Mireasa sa: El şi-a dat viaţa pentru ea, spre a o sfinţi (Ef 5, 26-27) şi a copleşit-o cu Duhul său Sfânt.

Viaţa sacramentală, şi în mod deosebit Euharistia, ne unesc cu Cristos şi cu Biserica sa. Duhul Sfânt îi dă fiecăruia locul şi rolul în Trupul lui Cristos. De aceea darurile pe care le-am primit sunt atât de variate. Ele corespund la diversitatea mădularelor ce contribuie la armonia acestui Trup. Laici, călugări şi membri ai ierarhiei recunoaştem cu bucurie că nu suntem chemaţi cu toţii la aceeaşi formă de sfinţenie, dar exigenţele iubirii şi ale sfinţeniei sunt aceleaşi pentru toţi.

Darurile felurite pe care le-am primit nu ne-au fost date ca unor indivizi, ci ca unor membri ai unui popor: datorită acestor daruri, noi participăm la dinamismul întregii Biserici, cea din cer şi cea de pe pământ, şi ne exercităm solidaritatea faţă de fraţii noştri, cei care înaintează împreună cu noi, cei care sunt în Purgator şi cei care au intrat în gloria lui Dumnezeu.

Libertatea fiilor lui Dumnezeu (Rom 8, 21)

Împărăţia lui Dumnezeu este bunul cel mai de preţ pe care-l putem dori. Ea valorează mai mult decât tot ceea ce posedăm, aşa cum ne arată parabola despre comoara ascunsă într-o ţarină: omul care a descoperit această comoară «o ascunde din nou şi, plin de bucurie, merge, vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea» (Mt 13, 44). Împărăţia lui Dumnezeu presupune o mare renunţare. Tot ce am iubit până acum nu are preţ în faţa noutăţii pe care o aduce Împărăţia. Obiceiurile şi stilul de viaţă de care mă legasem nu mă mai constrâng: sunt liber să-mi inventez comportarea evanghelică pornind de la dinamismul Duhului care trăieşte în mine. Această libertate ne-a dat oameni ca Francisc din Assisi, Thomas Morus, Ecaterina din Siena, Tereza din Avila şi atâţia alţii care, astăzi, răspândesc noua strălucire a Evangheliei.

Puterea rugăciunii (Mt 5, 44)

«Iubiţi pe cei care vă urăsc…» (Mt 5, 44). Cine poate trăi acest ciudat îndemn? Chemarea evanghelică este atât de absolută încât face inima omului să tresalte de o bucurie amestecată cu un sentiment de neputinţă. Ucenicii au fost atât de impresionaţi de învăţătura lui Isus încât au spus: «Atunci cine se poate mântui?» Isus i-a privit cu iubire şi le-a spus: «La oameni este cu neputinţă, dar pentru Dumnezeu totul este cu putinţă» (Mt 19, 26).

Cel care caută să-l iubească pe Dumnezeu ştie că Tatăl este acela care îl atrage. Bunătatea Tatălui depăşeşte orice închipuire a noastră:

«Dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt acelora care îl cer de la El» (Lc 11, 13).

«Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!» (Lc 11, 1)

După cum ne-a învăţat Domnul, îndrăznim să spunem:

«Tatăl nostru,
care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele tău,
vie Împărăţia ta,
facă-se voia ta
precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi.
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Şi nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuieşte de cel rău.»

«Tatăl nostru», astfel te numim, în bucurii şi în încercări, după cum ne-a învăţat Fiul tău. Tu eşti Tatăl nostru, căci ne-ai făcut fii ai tăi şi ne dai harul să trăim ca fraţii.

«Tatăl nostru, care eşti în ceruri», împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, Tu locuieşti în inima omului care te primeşte. Locuinţa ta este în ceruri şi Tu ne chemi la desăvârşirea ta, care ne depăşeşte.

«Sfinţească-se numele tău». Numele înseamnă prezenţa ta: fie lăudat de inimi sfinţite. Fie dezvăluit lumii prin sfinţii tăi, cunoscuţi sau necunoscuţi.

«Vie Împărăţia ta»: fie ca iubirea şi dreptatea ta să domnească în noi şi în lume. Vie Împărăţia ta definitivă, atunci când va veni Fiul Omului în ziua învierii tuturor!

«Facă-se voia ta», nu a noastră, ci a ta, cu iubire şi bucurie. Să se facă «precum în cer, aşa şi pe pământ», după cum o fac îngerii şi sfinţii, care trăiesc în prezenţa ta şi mijlocesc pentru noi. Să se facă pe pământ, prin harul Sfântului tău Duh, cu simplitatea Mariei şi curajul martirilor.

«Cereţi şi veţi primi!» (In 16, 24)

«Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi», căci cu pâine trăim; aceea pe care Tu ne-o dai, «rod al pământului şi al muncii oamenilor»; pâinea Cuvântului tău, care îl hrăneşte pe om chiar şi în pustiul singurătăţii şi suferinţei; «Pâinea vie» a Euharistiei, Fiul tău, Biruitorul morţii: «Cine mănâncă această Pâine va trăi în veci» (In 6, 58). Învaţă-ne să împărţim cu toţi cei cărora le e foame de pâine şi de iubire, «ca să aibă viaţă din belşug».

«Dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta» (Mt 6, 15)

«Şi ne iartă nouă greşelile noastre», căci păcatul, care l-a dus pe Fiul tău la moarte, ne îndepărtează de tine, în mod personal şi colectiv. Iartă-ne prin Fiul tău, care ne împacă cu tine. Fă din noi oameni ai iertării: să putem fi împăcaţi cu tine «precum şi noi iertăm greşiţilor noştri».

«Nu ne duce pe noi în ispită». Prin Fiul tău, ai învins răul şi suferinţa. Fie ca orice ispită să ne găsească veghind; orice încercare, departe de a ne doborî, să ne întărească în credinţă, în iubirea faţă de fraţi şi în speranţa împotriva oricărei speranţe.

«Ci ne mântuieşte de cel rău»: chiar dacă ne-am lepădat de rău şi de Satana, totuşi fără tine nu putem face nimic nici pentru noi înşine, nici pentru fraţii noştri.

«Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în vecii vecilor!» În tine aflăm siguranţa credinţei noastre, puterea de a iubi şi darul de a spera. Da, «Amin».

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *