Meniu

Formarea conştiinţei în Biserică

Trebuie să ne urmăm conştiinţa în orice împrejurare?

Orice creştin trebuie să acţioneze în conştiinţă, dar conştiinţa nu face legea.

Sfântul Paul dă exemplul creştinului care nu îndrăzneşte să mănânce carne jertfită idolilor. Să transpunem exemplul: cel care crede în conştiinţă că nu are voie să mănânce carne într-o vineri în care e dezlegare de abstinenţă se înşeală. Dar dacă o mănâncă deşi crede că păcătuieşte împotriva legii Bisericii, el păcătuieşte realmente. Într-adevăr, creştinul trebuie să-şi urmeze conştiinţa chiar atunci când ea se înşeală. Aşadar, noi trebuie să luminăm conştiinţa celui care crede că păcătuieşte mâncând carne într-o zi dezlegată de abstinenţă, ca să înţeleagă că Biserica nu-l mai obligă la abstinenţă în această zi.

Creştini fiind, conştiinţa noastră este individualistă sau frăţească?

Să ne continuăm exemplul. Atâta vreme cât fratele nostru persistă în convingerea lui greşită, nu-l putem îndemna să mănânce carne într-o astfel de zi. Delicateţea conştiinţei ca-re vrea să fie frăţească ne obligă să respectăm conştiinţa eronată a aproapelui. Sfântul Paul scrie:

«Dacă libertatea mea îl duce la pieire pe fratele meu,
atunci mai bine mă lipsesc de ea!» (Cf. 1 Cor 8, 13)

Cel care îşi urmează conştiinţa, chiar dacă este luminată, trebuie să se comporte întotdeauna ca un frate în credinţă şi nu ca un individualist:

«Dacă păcătuiţi împotriva fraţilor voştri
şi răniţi conştiinţa lor slabă,
împotriva lui Cristos păcătuiţi.» (1 Cor 8, 12).

«Îl priveşte»?

Orice creştin care cunoaşte în mod corect exigenţele moralei creştine are datoria să-l lumineze pe acela care nu vede limpede. Mai mult, luminându-ne unii pe alţii, noi zidim comunitatea creştină şi ne mântuim unii pe alţii de păcat:

«Dacă cineva dintre voi rătăceşte de la adevăr
şi altul îl întoarce,
să ştiţi că cel care l-a întors pe păcătos
de la calea lui rătăcită
va salva sufletul lui de la moarte
şi va acoperi mulţime de păcate.» (Iac 5, 19-20).

Nepăsarea morală?

Dacă e adevărat că fiecare trebuie să-şi urmeze conştiinţa, fiecare este obligat în conştiinţă să se informeze ca să nu acţioneze orbeşte. Căci a-ţi urma conştiinţa nu înseamnă «subiectivism» sau «urmarea gustului propriu»; a-ţi urma conştiinţa înseamnă a descoperi exigenţele profunde ale vieţii personale şi ale vocaţiei şi a ţi le asuma în mod personal. Vorbind şi acţionând incorect, putem fi şi ocazie de cădere pentru ceilalţi. Aşadar, fiecare poate fi răspunzător de conştiinţa sa eronată şi de nepăsarea pe care aceasta o reflectă.

A-ţi urma conştiinţa nu e uşor

Pentru a se informa mai bine, creştinul se aşează cu umilinţă la şcoala Cuvântului lui Dumnezeu, a comunităţii bisericeşti şi a comunităţii umane. Căci conştiinţa nu face legea, ci o primeşte de la Dumnezeu şi de la societatea umană. De exemplu, uşurarea legii postului nu înseamnă nepăsare. Dimpotrivă, creştinul este chemat să-şi asume preocuparea Bisericii de a promova un sens autentic al pocăinţei: nu mai sunt obligat să postesc în toate zilele Postului Mare pentru că aşa este regula; dar sunt îndemnat să aleg o renunţare (la hrană sau la altceva) în mod liber şi din iubire, în zilele în care, împreună cu toată Biserica, ne amintim de pătimirea Domnului pentru noi.

«Iubeşte şi fă ce voieşti!» (sfântul Augustin)

În gesturile mărunte, ca şi în gesturile importante, conştiinţa trează a creştinului devine tot mai atentă la interpelările lui Cristos şi ale Bisericii: ea învaţă să răspundă tot mai bine, şi cu o iubire tot mai autentică, la exigenţele situaţiei. Ea studiază toate aspectele unei probleme, fără prejudecăţi şi ochelari de cal.

Încetul cu încetul, conştiinţa creştină reacţionează ca o busolă a iubirii. Sfântul Augustin spune că, atunci când te-ai maturizat în iubirea lui Cristos şi a Bisericii, poţi acţiona după inima ta şi vei acţiona bine. Această busolă a iubirii este impulsul Spiritului lui Isus, Duhul Sfânt, care locuieşte în noi şi care deschide inimii noastre orizonturi largi, departe de orice îngustime.

Legea se opune, oare, libertăţii mele?

Legea nu ne face sclavi. Dimpotrivă, ea contribuie la eliberarea noastră de ignoranţă şi de nepăsare. Ea ne cheamă să trăim în Biserică şi în solidaritate cu toţi oamenii. Ea face din noi fiinţe libere, eliberându-ne de egocentrism. În acest context, fiecare poate să hotărască în cunoştinţă de cauză şi în conştiinţă dacă legea se aplică într-o anumită situaţie concretă din viaţă. Legea nu suprimă, deci, responsabilitatea personală.

Şi dacă apare un conflict între conştiinţa mea şi lege?

Anumite legi, formulate de societate în funcţie de un anumit timp şi loc, pot intra în conflict cu decizia pe care un creştin conştiincios consideră că trebuie să o ia. Acesta trebuie atunci să adopte o atitudine cinstită şi matură şi să ia în consideraţie interpelarea pe care preceptul i-o lansează. Dacă acest conflict subzistă, creştinul trebuie să-şi urmeze conştiinţa chiar dacă, fără vina lui, se înşeală.

Dimpotrivă, anumite legi din societate se pot dovedi realmente nedrepte, de exemplu în domeniul medical, social sau politic: în acest caz, creştinul poate avea chiar obligaţia de a nu li se supune.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *