Meniu

Numele lui Dumnezeu este sfânt: să nu-l rosteşti în zadar

Să sfinţeşti numele lui Dumnezeu

Porunca a doua nu ne vorbeşte despre alţi dumnezei, despre idoli sau despre imagini, ci despre Nume. Numele lui Dumnezeu desemnează Persoana însăşi a lui Dumnezeu:

«În numele lui Isus să se plece tot genunchiul,
al celor din cer, al celor de pe pământ
şi al celor dedesubt…» (Fil 2, 10).

Creştinul este fericit să vorbească despre Dumnezeu, nu se ruşinează de aceasta. Doreşte ca toată viaţa lui să vorbească despre Dumnezeu, după cum îi recomandă Paul lui Timotei: «Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea. Dimpotrivă, arată-te pildă… prin cuvânt, purtare, credinţă, curăţie… Ia aminte şi citeşte, îndeamnă, învaţă… Nu fi nepăsător faţă de harul care este în tine…» (1 Tim 4, 12-14).

Noi trăim «în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt». Invocăm «numele» lui Dumnezeu, îl lăudăm, îl vestim. Numele «face prezent». De aceea rostim cu respect numele lui Dumnezeu atunci când îi proclamăm cuvântul în liturgie şi când îl lăudăm pe Domnul. «Sfinţească-se numele tău!» Numele Domnului e frumos. Simpla lui rostire e o rugăciune.

Nu e de ajuns să invoci numele Domnului

Ucenicilor care nu şi-au conformat sincer viaţa lor concretă cu Evanghelia Isus le atrage atenţia: «Nu e de ajuns să-mi spună cineva "Doamne, Doamne!" ca să intre în împărăţia cerurilor; trebuie să facă voia Tatălui meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor spune în ziua aceea: "Doamne, Doamne! Oare nu în numele tău am profeţit… am alungat diavoli… am făcut multe minuni?" Atunci le voi spune: "Nu vă cunosc; plecaţi de la mine, făptuitori ai fărădelegii!"» (cf. Mt 7, 21-23).

A-l lua pe Dumnezeu ca martor

A jura, a afirma sub jurământ înseamnă a-l lua pe Dumnezeu ca martor, a întări că ceea ce spui este adevărat şi că ceea ce făgăduieşti vei împlini. În lucruri importante, noi aducem în felul acesta cinstire lui Dumnezeu, izvorul adevărului, şi facem apel la fidelitatea lui. Dimpotrivă, atunci când îl luăm pe Dumnezeu ca martor jurând strâmb, îi folosim Numele pentru a acoperi minciuna şi infidelitatea. Şi atunci când, în faţa lui Dumnezeu, depunem jurământ cu uşurătate, suntem lipsiţi de adevăr şi de dreptate în faţa lui.

«Cuvântul tău să fie da sau nu, tot ce e mai mult vine de la cel rău.» (Mt 5, 37).

A vorbi împotriva lui Dumnezeu

A huli, a rosti o blasfemie înseamnă a-l ataca pe Dumnezeu, într-un impuls de disperare sau de amărăciune, cu hotărâre deliberată de a-l respinge. Desigur, în Biblie psalmii sunt plini de strigăte de jale: «Dumnezeule, de ce ai făcut cu mine aşa? Nu-ţi mai pasă, oare, de mine?» Dar aceste strigăte sunt o rugăciune pe care Biserica şi-o însuşeşte în fiecare zi. Una e să te întorci spre Dumnezeu şi alta e să spui: «Mi-a făcut aşa! Nu-i mai pasă de mine!»… Acest fel de exprimare nu se mai înscrie în relaţia «eu-tu». E încărcat cu un dispreţ care, cu timpul, poate fi fatal pentru credinţă.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *