Meniu

Poruncile pecetluiesc legământul cu Dumnezeu

Expresie a conştiinţei umane sau revelaţie divină?

Cele «zece cuvinte» nu sunt «lege naturală» în sensul în care orice om ar fi putut şi ar fi trebuit să le descopere ca atare în propria conştiinţă. Ele ni se prezintă ca revelate de Dumnezeu în cursul unei îndelungate istorii; ni se oferă ca dar. Creştini fiind, le-am primit de la tradiţia iudaică prin credinţa noastră în Isus Cristos.

În ele discernem legea naturală în sensul că aceste zece cuvinte răspund la întrebarea din conştiinţa umană: «Cum trebuie să mă port ca om?»

Moralitatea nu este monopolul creştinilor

Ne simţim atinşi şi chiar purtaţi şi de alte curente ale moralităţii umane. Acest lucru nu-l miră pe creştin, de vreme ce toţi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, de vreme ce harul lui Dumnezeu lucrează în toţi oamenii iar Duhul suflă încotro vrea.

Fiecare om este chemat să-şi dezvolte pe deplin natura omenească. Evrei şi creştini, noi ştim că această vocaţie este darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut când ne-a creat după asemănarea sa. Natura noastră este de a fi ceea ce Dumnezeu a voit. Cuvintele vieţii sunt din ce în ce mai bine percepute de oameni şi de popoare, pe măsură ce se dezvoltă în ei simţul valorilor creştine.

Cele zece cuvinte ale Dumnezeului Legământului

Biblia ne istoriseşte că Moise a prezentat poporului Legea ca fiind confirmarea legământului lui Dumnezeu. Iahve îşi călăuzise Poporul ani de-a rândul. Din această descoperire s-a născut o conştiinţă tot mai acută a valorilor şi exigenţelor vieţii. Cele zece porunci sunt, aşadar, în acelaşi timp revelaţie a lui Dumnezeu şi descoperire a oamenilor: îşi au izvorul în istoria mântuirii pe care Dumnezeu o dă Poporului său şi au fost formulate în interiorul acestei relaţii.

Totul e semn că Dumnezeu şi omul se apropie unul de altul

Cartea Exodului prezintă dăruirea Legii în pustiu, la poalele muntelui Sinai. Această istorisire descrie o celebrare a cărei formă este apropiată de celebrarea noastră euharistică. Poporul ascultă mai întâi cele zece cuvinte şi îi răspunde lui Dumnezeu proclamându-şi într-un glas voinţa de a le păzi. Apoi legământul încheiat cu Domnul este pecetluit printr-un ospăţ de jertfă şi prin stropirea Poporului cu sângele animalelor jertfite: «Acesta, spune Moise, este sângele legământului» (Ex 24, 8). Respectând poruncile, israeliţii arată că voiesc să facă parte din Poporul legământului, din comunitatea pe care Dumnezeu o adună.

Cine ar fi putut nădăjdui o asemenea intimitate cu Dumnezeu?

Într-un pasaj minunat, pe care Biserica îl meditează în rugăciunea ei, Domnul îi vorbeşte lui Moise despre intimitatea pe care Cuvântul său o creează între El şi noi:

«Porunca pe care ţi-o dau astăzi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer… Nu este nici dincolo de mări… Este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca să o împlineşti« (Dt 30, 11-14).

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *