Meniu

Primirea sacramentului Preoţiei

Suntem popor preoţesc

Toţi ucenicii lui Cristos, botezaţi în moartea şi învierea lui, sunt asociaţi la misiunea celor doisprezece Apostoli şi a Bisericii. Ca mădulare ale Trupului lui Cristos, laicii se împărtăşesc, ca şi episcopii şi preoţii, din preoţia unică a lui Cristos. Aşadar întreaga comunitate a celor botezaţi este preoţească:

«Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca lăcaş spiritual, pentru a deveni sfântă comunitate preoţească, spre a oferi jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos» (1 Pt 2, 5).

«Vă îndemn să oferiţi trupurile voastre jertfă vie» (Rom 12, 1)

Botezul şi mirul îi însemnează pe creştini pe toată viaţa. Duhul Domnului locuieşte în ei şi îi face capabili să ia parte la funcţia triplă a preoţiei: să vestească Evanghelia, să participe la celebrarea sacramentelor şi a liturgiei şi să poarte răspunderea întregului Trup al lui Cristos. Pretutindeni unde este Biserica, întregul Trup al lui Cristos învaţă, consacră şi-i călăuzeşte pe membrii săi:

«Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor dobândit de Dumnezeu, ca să vestiţi faptele minunate ale Aceluia care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină» (1 Pt 2, 9).

Noi exercităm această preoţie în tot ceea ce facem cu iubire, oferindu-ne întreaga fiinţă ca «jertfă vie» (Rom 12, 1), fie luând parte la Jertfa euharistică, fie dând mărturie despre Cristos în familiile noastre şi la locul de muncă sau de destindere.

Avem un singur preot: pe Cristos

Preoţii Vechiului Legământ asigurau cultul lui Dumnezeu oferind animale. Ei exprimau astfel devotamentul poporului faţă de Dumnezeul său; însă aceste jertfe numeroase nu reuşeau să-i obţină omului iertarea păcatelor şi harul. Cristos s-a oferit, în toată viaţa sa, Tatălui şi oamenilor, într-o fidelitate neştirbită, până la nimicirea de sine în moarte. Jertfa lui Cristos a fost de fiecare zi, a fost absolută. Acum El este unicul nostru Mijlocitor la Tatăl. Preoţia comună a tuturor celor botezaţi diferă de aceea a episcopilor şi a preoţilor, însă şi una şi cealaltă se împărtăşesc din această preoţie unică a lui Cristos.

Care este chemarea episcopilor?

Isus vorbea mulţimilor pe malul lacului şi mulţi l-au urmat. Retrăgându-se pe munte, aşa cum o făcea de obicei spre a se ruga, Isus îşi alege din mulţime doisprezece ucenici pe care şi-i apropie în chip deosebit. El îi cheamă, iar disponibilitatea lor este totală:

«S-a suit pe munte şi i-a chemat la sine pe aceia pe care i-a voit. Ei au venit la El şi El a rânduit doisprezece ca să fie cu El şi să-i trimită să predice, dându-le şi puterea de a alunga diavolii» (Mc 3, 13-15).

A «rânduit doisprezece» şi i-a instituit să formeze un «colegiu» în fruntea căruia l-a aşezat pe Petru (In 21, 15-17). I-a ales «ca să fie cu El» şi ca să-i trimită. Aceste două aspecte îi caracterizează şi astăzi pe episcopi şi pe preoţi, care sunt ajutoarele lor: ei au o legătură specială cu Cristos şi sunt trimişi de El, aşa cum Tatăl l-a trimis pe Fiul (In 17, 18).

«A fi cu Cristos» înseamnă a-l urma. Fiind uniţi cu Cristos, episcopii călăuzesc poporul lui Dumnezeu şi-i conduc pe credincioşi pe calea Fiului către Tatăl. Trimişi de Cristos şi plini de Duhul Sfânt, ei au primit o întreită misiune: aceea de a evangheliza, aducând la Domnul noi ucenici şi învăţând poporul ce le este încredinţat; aceea de a-i sfinţi pe credincioşi şi de a-i aduna la rugăciune şi liturgie, mai ales pentru celebrarea euharistică; aceea de a-i conduce ca nişte păstori care îşi dau viaţa pentru oile lor.

Un har pentru întregul popor al lui Dumnezeu

Consacrarea unui episcop este o sărbătoare pentru întreaga Biserică. Căci, dacă mergem spre casa Tatălui, o facem împreună, ca Popor al lui Dumnezeu. Această unire frăţească se înfăptuieşte în jurul Persoanei lui Cristos, unicul Păstor şi unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Prin faptul că primeşte plinătatea sacramentului preoţiei, Episcopul îl reprezintă în mijlocul poporului său pe Cristos, «Capul trupului care este Biserica» (Col 1, 18). De aceea Episcopul nu există fără popor şi nici poporul fără Episcop. «Oriunde aş fi eu», spune sfântul Ioan Gură-de-Aur înainte de a pleca în exil, «acolo sunteţi şi voi: trupul nu se desparte de cap, nici capul de trup. Dacă ne aflăm la distanţă, suntem totuşi uniţi prin iubire şi nici moartea nu poate rupe această legătură. Chiar dacă trupul îmi va pieri, sufletul… îşi va aduce aminte de poporul meu.»

Episcopul şi «tovarăşii săi de slujire»

Văzând mulţimile, lui Isus i s-a făcut milă de ele pentru că erau ca nişte oi fără păstor. Atunci le-a zis ucenicilor: «Secerişul este bogat, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi aşadar pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său» (Mt 9, 37-38).

După învierea lui Isus, cei doisprezece l-au ales pe Matia ca să-l înlocuiască pe Iuda. Mai târziu, au recunoscut misiunea apostolului Paul. Astfel, colegiul celor doisprezece şi-a lăsat urmaşi şi s-a lărgit pe măsura noilor nevoi ale Bisericii. Episcopii alcătuiesc colegiul urmaşilor Apostolilor şi au o misiune faţă de lumea întreagă. În unire cu urmaşul lui Petru, ei sunt garanţii unităţii Bisericii, ai apostolicităţii şi catolicităţii ei.

În fiecare Biserică locală, Episcopul este ajutat de «presbiteri», adică de preoţi (Fapte 15, 6. 22). Preoţii sunt colaboratorii episcopilor; împreună, ei formează «presbiteratul»; sunt uniţi cu Episcopul «precum strunele cu lira» (sfântul Ignaţiu din Antiohia). Episcopul şi preoţii exercită o preoţie ministerială, diferită de preoţia celor botezaţi; căci ei primesc, la hirotonire, «o putere sacră pentru a forma şi conduce poporul preoţesc, pentru a celebra in persona Christi, jertfa euharistică pe care o oferă lui Dumnezeu în numele întregului popor» (Lumen Gentium, 10).

Diaconii n-au puterea de a celebra Sfânta Liturghie, dar au frumoasa misiune de a-i ajuta pe Episcop şi pe preoţi în vestirea Cuvântului, în celebrările liturgice (botez, căsătorie, înmormântare) şi în slujirea de iubire frăţească.

«Nu nesocoti darul spiritual ce ţi s-a dat prin impunerea mâinilor» (1 Tim 4, 14)

Autoritatea slujitorilor Bisericii nu le aparţine lor: ea le vine de la Cristos. Ea nu se exercită «asupra» Bisericii, ci în Biserică, ea fiind o slujire: «Cel mai mare dintre voi să fie cel mai mic şi cel care conduce să fie slujitorul vostru» (Lc 22, 26). Toţi primesc sacramentul slujirii apostolice din mâna Episcopului, fiecare pe treapta sa ierarhică: de diacon, preot sau episcop. Hirotonirea le este conferită în cadrul Sfintei Liturghii, între liturgia cuvântului, care le luminează chemarea, şi liturgia euharistică în care întregul popor, unit cu păstorii săi, aduce mulţumire lui Dumnezeu.

Semnul sacramental al hirotonirii îl constituie impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare care conferă pe Duhul Sfânt în vederea slujirii. Asemeni botezului şi mirului, hirotonirea conferă o pecete de neşters acelora care primesc acest sacrament.

Consacrarea unui episcop

Viitorul episcop primeşte plinătatea preoţiei, în mijlocul poporului său, în catedrala sa, în cadrul Sfintei Liturghii concelebrate de mai mulţi episcopi şi de întreg presbiteratul, ajutaţi de diaconi. După Evanghelie, el este chemat să se angajeze în prezenţa tuturor că va menţine credinţa apostolică precum şi că îşi va îndeplini îndatoririle în slujba poporului; că va vesti Evanghelia «cu fidelitate şi fără preget»; că va păstra tezaurul credinţei; că va lucra la zidirea Trupului lui Cristos împreună cu colegiul episcopilor, sub autoritatea urmaşului lui Petru; că va călăuzi poporul spre mântuire împreună cu tovarăşii săi de slujire, preoţii şi diaconii; că-i va primi cu iubire pe cei aflaţi în nevoie şi că-i va readuce pe cei rătăciţi; că se va ruga neobosit şi că-şi va îndeplini cum se cuvine funcţia preoţească.

După impunerea mâinilor de către fiecare episcop, gest apostolic prin excelenţă, consacratorul principal spune rugăciunea de consacrare aşezând pe capul viitorului episcop Evangheliarul deschis. Acest rit arată că episcopul este supus Evangheliei în toată slujirea sa. Mai multe rituri complementare exprimă misterul care tocmai s-a înfăptuit: episcopul consacrat primeşte ungerea pe cap şi i se dă Evangheliarul şi însemnele misiunii sale: inelul, simbol al fidelităţii («păstrează în puritatea credinţei Biserica, mireasa lui Cristos») şi cârja de păstor. Din acea clipă, episcopul ia loc pe scaunul episcopal şi prezidează Sfânta Liturghie în mijlocul poporului său.

Hirotonirea preoţilor

Viitorii preoţi primesc preoţia spre a fi colaboratorii Episcopului şi membri ai presbiteratului. Întreg ritualul hirotonirii pune în lumină acest caracter. Candidatul se angajează să colaboreze cu Episcopul «pentru a sluji şi a călăuzi poporul lui Dumnezeu sub conducerea Duhului Sfânt»; să vestească Evanghelia şi să celebreze sacramentele după Tradiţia Bisericii «spre lauda lui Dumnezeu şi sfinţirea poporului creştin»; să se unească zi de zi mai mult cu Cristos care s-a oferit pentru noi Tatălui său şi să se consacre, împreună cu El, lui Dumnezeu şi oamenilor; în sfârşit, el făgăduieşte să trăiască în unire cu Episcopul în respect şi ascultare.

Episcopul transmite atunci misiunea pe care şi el a primit-o: conferă sacramentul impunând mâinile peste fiecare candidat. Preoţii de faţă reiau acelaşi gest, în tăcere, pentru a semnifica intrarea noului preot în rândul presbiteratului. Episcopul rosteşte rugăciunea de consacrare, apoi unge mâinile celui consacrat, pentru ca acesta să sfinţească poporul şi să ofere lui Dumnezeu Jertfa euharistică. Îi înmânează însemnele misiunii lui: potirul cu vin şi patena cu pâine: «Primeşte darul poporului sfânt care trebuie oferit lui Dumnezeu. Dă-ţi seama de ceea ce vei săvârşi, fii pătruns de ceea ce vei face şi orânduieşte-ţi viaţa după misterul crucii Domnului.» Noul preot concelebrează atunci pentru prima dată cu Episcopul şi cu ceilalţi preoţi.

Hirotonirea diaconilor

Cei care se pregătesc pentru preoţie primesc mai întâi hirotonirea ca diaconi. Însă diaconatul poate fi conferit şi independent de preoţie: i se spune atunci «diaconat permanent».

Biserica latină îşi alege diaconii permanenţi din rândul bărbaţilor celibatari sau căsătoriţi. Cel necăsătorit se angajează, la hirotonire, înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, să rămână astfel toată viaţa: «înflăcăraţi de o dragoste sinceră faţă de Mântuitorul Isus şi trăind cu fidelitate desăvârşită obligaţiile acestei stări, te dăruieşti lui Cristos într-un chip nou şi deosebit; vei fi ataşat de El dacă vei avea o inimă neîmpărţită. Vei avea mai mult timp să-l slujeşti pe Dumnezeu şi pe oameni şi vei fi mai liber să lucrezi pentru mântuirea sufletelor. Prin aceasta vei fi în faţa fraţilor, prin viaţa şi purtarea ta un semn vădit că Dumnezeu trebuie să fie iubit mai presus de orice, trebuie slujit înainte de toate şi în toate.» Pentru candidatul căsătorit, Episcopul cere consimţământul soţiei: «Biserica îmi cere să hirotonesc diacon pe soţul tău. Accepţi toate consecinţele pe care această hirotonire le va avea pentru viaţa voastră conjugală şi familială?»

Candidatul se angajează să-şi îndeplinească misiunea cu dragoste şi în simplitatea inimii; să păstreze neatins misterul credinţei şi să-l proclame în cuvânt şi faptă; să fie fidel rugăciunii şi să-şi conformeze viaţa cu viaţa lui Cristos, cu al cărui Trup şi Sânge îi va împărtăşi pe credincioşi. Făgăduieşte că va trăi în comuniune cu Episcopul, în respect şi ascultare.

După impunerea mâinilor, Episcopul rosteşte rugăciunea de consacrare; apoi îi înmânează diaconului Evangheliarul: «Ia aminte ca ceea ce citeşti să crezi, ceea ce crezi să predici, ceea ce predici să practici.»

Rugăciunea adunării

Diaconi, preoţi şi episcopi, cu toţii au primit o chemare pe care Cristos le-a adresat-o personal. De aceea, în timpul hirotonirii, după ce-şi rostesc angajamentele, se prosternă cu faţa la pământ şi întreaga adunare «împreună cu toţi sfinţii care mijlocesc pentru noi», îi încredinţează îndurării lui Dumnezeu care i-a ales şi care îi trimite.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *