Meniu

Priveşte la aproapele tău fără a-i pofti avutul; gândeşte-te să-i faci şi lui parte din ce este al tău

Porunca a zecea dezvăluie inima omului sub un unghi complementar cu porunca a noua: ca şi pofta sexuală, pofta faţă de bunurile altuia este o sclavie interioară de care Cristos a venit să ne elibereze.

Banii şi bogăţia sunt, oare, un lucru rău?

Dorim toate bunurile pe care nu le avem încă şi e bine să avem aspiraţii: o muncă interesantă, o locuinţă plăcută… Dar se mai poate întâmpla şi ca lucrurile pe care le avem sau pe care le dorim să ne posede ele pe noi, făcându-ne să uităm de iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Dorinţa de a poseda poate deveni o tiranie pentru sine şi pentru alţii. Nu banii sunt un rău, ci lăcomia şi tot ceea ce naşte ea: servitute, aservirea semenului, împietrirea inimii, refuzul de a împărţi cu altul, fraudă, furt… Lăcomia face din ban un idol, iar pe oameni îi face sclavi. Sărăcia în spirit face din bani un izvor de dărnicie, iar pe oameni îi face fiinţe libere.

«Adunaţi-vă comori în ceruri – spune Isus – căci unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră» (Mt 6, 19-21). Comunitatea creştină a ţinut minte avertismentul Domnului:

«Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni:
ori pe unul îl va iubi şi pe celălalt îl va urî,
ori de unul se va lega, iar pe celălalt îl va dispreţui.
Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi Banului» (Mt 6, 24).

Cum poate fi prevenită ispita de a fura?

Sfântul Paul pune ispita de a fura pe seama lenei. Creştinul care fură se întoarce la viaţa pe care o ducea înainte de convertire. «Cel care a furat să nu mai fure, ci să se străduiască mai degrabă să lucreze cu mâinile sale, pentru a putea face binele ajutându-i pe cei lipsiţi» (Ef 4, 28). În mentalitatea creştină, munca are o triplă utilitate: previne furtul, împiedică parazitismul şi îngăduie exercitarea dărniciei.

După cum pofta sexuală nu este numai aceea care locuieşte în inimile noastre, ci şi aceea pe care o provocăm la alţii, pofta după bunurile altuia este şi aceea pe care o putem provoca printr-o etalare de bogăţie în faţa celor lipsiţi, cărora refuzăm să le dăm din bunurile şi din timpul nostru. Datorită egoismului ne facem răspunzători de pofta pe care o trezim la alţii. Dărnicia eliberează de egoism şi de poftă.

Oare Cristos nu ne-a eliberat de condiţia de păgâni?

Rădăcina tuturor nedreptăţilor este lăcomia. Apostolul Paul pune mereu laolaltă «lăcomia, idolatria şi desfrâul» pentru a schiţa perioada precreştină a convertiţilor din prima generaţie (Rom 1, 18-32). Lăcomia este o formă de idolatrie: ea duce uşor la renegarea Dumnezeului adevărat şi la slujirea Banului. Ea simbolizează păgânismul. Fiind lipsit de iubire, păgânul, adică creştinul care se întoarce la starea dinainte de convertire, se slujeşte de ceilalţi ca de nişte unelte pentru a obţine profit, fără să-i pese de drepturile lor; pe când, dimpotrivă, creştinul trebuie să se pună în slujba celorlalţi. Aşadar, dacă un om botezat se lasă pradă lăcomiei, recade în condiţia de păgân, de care Cristos îl eliberase.

Iubirea lui Dumnezeu nu s-a revărsat, oare, în inimile noastre?

Lăcomia sau pofta lezează în mod direct caritatea. Ea nu duce numai la idolatrizarea Banului, ci şi la desfrâu, al doilea simbol al vieţii precreştine (Ef 5, 3). Desfrâul îl înjoseşte pe aproapele. Cel care slujeşte banului nu se mulţumeşte să-şi utilizeze semenul pentru profitul său, ci ajunge să se slujească de el şi pentru plăcerea sa. Ca pe vremea Apostolului Paul, aceste trei vicii care caracterizau perioada precreştină a celor botezaţi continuă să-şi exercite atracţia asupra creştinilor. Din acest punct de vedere suntem cu toţii nou convertiţi: zi de zi trebuie să ne schimbăm mentalitatea şi să ne lăsăm pătrunşi de iubire. Aceasta ne face să vedem cu o privire curată unde se află folosul aproapelui.

Curăţia inimii – izvor de har şi de belşug

Porunca a zecea le rezumă pe toate celelalte interiorizându-le: inima noastră de piatră să devină inimă de carne! Numai cine iubeşte pe aproapele său ca pe sine însuşi poate ajunge la curăţia inimii cerută în mod deosebit de ultimele două porunci. Iubirea discerne binele aproapelui: ea este legea în integralitatea ei (Rom 13, 8-10)! Bucuria dăruirii de sine şi a dărniciei îşi are izvorul în Dumnezeu, a cărui generozitate se revarsă:

«Cel ce seamănă cu zgârcenie cu zgârcenie va şi secera,
iar cel ce seamănă cu dărnicie cu dărnicie va şi secera.
Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi,
ca, având totdeauna toată îndestularea în toate,
să aveţi şi din prisos
spre tot lucrul bun…
ca întru toate să vă îmbogăţiţi,
prin toată dărnicia… » (2 Cor 9, 6. 8. 11).

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *