Meniu

Renaşterea prin botez

A cere botezul

În zilele noastre în lume sunt numeroase botezurile de adulţi, de tineri sau de copii mai mari, căci mulţi n-au primit harul botezului de la naştere. Botezul este un rit care angajează întreaga persoană şi îi conferă o viaţă nouă. Faptul de a-l cere, pentru sine sau pentru copilul propriu, implică o răspundere serioasă. Această cerere angajează şi răspunderea întregii comunităţi.

Un botez de convertire

Primirea botezului este act de umilinţă şi de adevăr. Deja cei care veneau în număr mare să fie botezaţi de către Ioan în Iordan îşi mărturiseau păcatele; ei recunoşteau că sunt oameni şi că îndreptăţirea nu le poate veni de la meritele proprii. Mărturiseau că viaţa nu le era lipsită de păcate şi cereau iertare. În toate acestea erau smeriţi, erau adevăraţi.

Ioan boteza cu apă în vederea unei schimbări profunde a mentalităţilor. Lumea îl întreba: «Ce trebuie să facem?» El răspundea: «Împărţiţi-vă hrana şi veşmintele cu cei lipsiţi; fiţi cinstiţi în relaţiile dintre voi; nu folosiţi violenţa şi nu nedreptăţiţi pe nimeni». Simplitatea acestui răspuns este emoţionantă în adevărul ei. E drept, omul care face aceasta nu mai este acelaşi ca înainte. Dar botezul creştin nu se opreşte la atât.

De ce a cerut Isus să primească botezul?

Isus a primit şi El botezul lui Ioan. Zămislit de la Duhul Sfânt, născut din Fecioara Maria, din prima clipă a existenţei sale pământeşti a fost purtat necontenit de Duhul lui Dumnezeu. Dar, în pragul vieţii sale publice, înainte de a proclama Vestea cea Bună a Împărăţiei, El cere de la Ioan botezul. Mărturiseşte în felul acesta că este om adevărat, solidar cu toţi oamenii. În miezul acestei smerenii, străfulgeră adevărul lui Cristos.

Când Isus iese din apă, glasul Tatălui proclamă că El este Fiul său preaiubit, bineplăcut lui în toate, iar Duhul coboară asupra lui Isus. Prin botez, Isus este aşadar proclamat Fiul lui Dumnezeu, uns cu Duhul Sfânt Profet şi Slujitor al lui Dumnezeu. Din acel moment Isus nu mai aparţine familiei sale, ci poporului său şi omenirii întregi: îşi începe de îndată viaţa publică…

«Puteţi să vă botezaţi cu botezul cu care mă voi boteza Eu?» (Mc 10, 38).

Dincolo de botezul lui Ioan, Isus aspiră la botezul său, la Paştele său, la trecerea prin moartea pe cruce spre învierea din morţi. «Cu un botez am a mă boteza şi cât aştept ca el să se împlinească!», spune El vorbind despre propria-i moarte (Lc 12, 50). Acest botez este botezul sângelui. Când un om nebotezat moare martir, mărturisindu-şi credinţa în Isus Cristos, are parte de acest botez al lui Cristos, de Paştele lui, şi va învia împreună cu El. Isus doreşte cu nerăbdare botezul, Paştele său. Omul nebotezat trăieşte deja această dorinţă de îndată ce caută binefacerile pe care le dă botezul: harul de a crede în Dumnezeu, de a nădăjdui în Dumnezeu care ne mântuieşte, de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, de a primi iertarea păcatelor. Dacă cineva moare dorind aceste binefaceri, moartea sa este un botez de dorinţă, şi el va învia împreună cu Cristos. Căci unde suflă Duhul lui Dumnezeu, pe acolo trece şi viaţa lui Dumnezeu şi omul este biruitor asupra păcatului şi a morţii. Isus cheamă pe toţi oamenii să primească botezul pe care l-a primit El însuşi. Când cineva răspunde la chemarea lui Isus şi se botează, se recunoaşte păcătos şi îşi mărturiseşte credinţa în Vestea cea Bună. Botezul pecetluieşte actul de credinţă: el dezvăluie sinceritatea convertirii prin umilinţa catehumenului. Printr-o profundă schimbare de mentalitate, noul creştin se încredinţează judecăţii Tatălui: Dumnezeu îl îndreptăţeşte prin credinţă, îl face drept.

Botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc

«Cel care vine după mine, spune Ioan, va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc» (Mt 3, 11). Isus botează în Duhul Sfânt: dându-ne pe Duhul Sfânt, ne face fii adoptivi ai Tatălui; El botează cu foc, căci arde ceea ce am adorat – idolii; arde ceea ce am fost – păcătoşi; arde răul din noi – egoismul, nedreptatea, orgoliul… Ne eliberează de păcatul strămoşesc.

Ce devine omul prin botez?

Din botezul creştin se naşte un om nou, un om mântuit. Cel botezat trăieşte Paştele lui Cristos: lăsându-se cu umilinţă cufundat în apă, el ia parte la moartea lui Cristos; primind Duhul lui Cristos, primind viaţa cea nouă, el se ridică, iese din apă şi ia parte la învierea Domnului.

Devenit fiu adoptiv al Tatălui, creştinul intră în Biserică: primeşte demnitatea de «laic», adică devine membru al poporului lui Dumnezeu, membru al Trupului lui Cristos, piatră vie a Bisericii, templu al Duhului Sfânt. «Omul cel vechi», rănit de păcat, trăia singur; «omul cel nou», izbăvit de păcat, formează cu fraţii săi un trup în comunitatea creştină.

Îşi dau creştinii seama de demnitatea lor?

«Creştine, fii conştient de demnitatea ta! De vreme ce eşti părtaş acum de firea dumnezeiască, nu te întoarce iarăşi la stricăciunea vieţii tale dinainte. Adu-ţi aminte cărui Cap îi aparţii şi mădularul cărui trup eşti astăzi. Adu-ţi aminte că ai fost smuls de sub puterea întunericului şi ai fost strămutat în împărăţia luminii lui Dumnezeu» (sfântul Leon cel Mare).

Dumnezeu, comunitatea şi catehumenul…

Trei glasuri îşi răspund la botez: al lui Dumnezeu, al comunităţii şi al catehumenului. Glasul lui Dumnezeu este mărturia Tatălui care ne iartă şi ne înfiază, care ne mântuieşte prin Fiul său şi ne dă pe Duhul Sfânt. Cuvântul său ne însemnează cu o pecete de neşters. Dumnezeu nu-şi ia înapoi cuvântul. Rămânem pentru totdeauna copii ai lui Dumnezeu. De aceea nici nu putem primi botezul a doua oară.

Comunitatea, la rândul ei, se angajează prin cuvânt când îl primeşte pe noul botezat în Biserica lui Dumnezeu. Într-adevăr, la începutul liturgiei acestui sacrament, adunarea îşi proclamă în faţa catehumenului mărturisirea de credinţă, ca şi acesta să se sprijine pe ea.

Înainte de a primi botezul, catehumenul se angajează şi el prin cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi înaintea comunităţii: se leapădă de rău şi de Satana, apoi se alătură în credinţă acelora care i-au fost tovarăşi de drum, făcând, la rândul său, profesiunea de credinţă.

Aceste trei glasuri arată în ce măsură botezul este sacramentul credinţei şi al fidelităţii.

Ce semnificaţie are ritul principal al botezului?

Acţiunea principală a botezului comportă trei elemente esenţiale: cufundarea catehumenului în apă (sau turnarea apei pe capul său); cuvântul oficiantului:

«N., eu te botez
în numele Tatălui
şi al Fiului
şi al Sfântului Duh»

şi, în sfârşit, credinţa catehumenului care primeşte acest cuvânt şi credinţa comunităţii (exprimată mai ales de părinţii care îşi aduc copilul spre a fi botezat).

Botezul este numit «baia naşterii celei de-a doua» deoarece cufundarea în apă ne face părtaşi de moartea lui Cristos, iar ieşirea din apă ne face părtaşi de învierea lui. Apa purifică şi simbolizează viaţa; ea îşi primeşte semnificaţia numai de la cuvântul ce atestă botezul, cuvânt primit de inima care crede. De aceea botezul se numeşte, pe drept cuvânt, sacramentul credinţei. El este Paştele creştinului; iată de ce Biserica celebrează botezul adulţilor de preferinţă în noaptea Învierii.

Riturile complementare

Trei rituri explicitează botezul propriu-zis. Ungerea cu sfânta crismă (untdelemn parfumat, binecuvântat de episcop) prevesteşte mirul care va fi conferit de episcop, căci, la origine, episcopul dădea catehumenului cele trei sacramente ale iniţierii, în cursul aceleiaşi celebrări.

Înmânarea veşmântului alb celui botezat simbolizează darul noii vieţi întru Domnul, căci, spune sfântul Paul, «v-aţi îmbrăcat în Cristos» (Gal 3, 27). Acest veşmânt e alb, ca acela al lui Cristos în timpul schimbării la faţă (Lc 9, 29).

Al treilea rit este înmânarea lumânării aprinse la flacăra lumânării pascale, căci Domnul dă lumina: «Acum aţi devenit lumină în Domnul» (Ef 5, 8). Iată de ce botezul se numeşte şi «iluminare». Cel care îl primeşte trebuie să umble în lumina lui Cristos şi să o răspândească în jur. În fiecare an, în noaptea de Paşti, ţinem în mână o lumânare aprinsă la flacăra lumânării pascale pentru a ne aduce aminte că trăim în această lumină şi că îl aşteptăm veghind pe Cristos «până când va veni».

Cine poate să boteze?

Oficiantul botezului este episcopul, preotul sau diaconul (în caz de primejdie de moarte, poate boteza orice persoană, dacă o face cu sinceritate şi după intenţia Bisericii).

Naşii

Naşii sunt martorii comunităţii. Ei trebuie să fie creştini convinşi şi să fi fost ei înşişi botezaţi şi confirmaţi. Criteriul rudeniei sau al prieteniei nu este, aşadar, suficient la alegerea lor. Ei sunt chemaţi, împreună cu părinţii, să susţină credinţa celui botezat, de-a lungul întregii lui vieţi noi, prin exemplul şi sfaturile lor.

Botezul adulţilor

Botezul unor adulţi se pregăteşte din bună vreme, în timpul catehumenatului. Acesta va dura atât cât e necesar pentru ca cererea candidatului să se maturizeze şi dorinţa lui să fie luminată de catehizarea făcută într-o comunitate creştină. Această catehizare este însoţită de celebrări care marchează etapele unei pregătiri din ce în ce mai intense. Celebrările au loc de obicei la începutul Postului Mare şi în cursul liturgiilor penitenţiale ale întregii comunităţi, ca să se arate că toţi se convertesc împreună la Cristos cel mort şi înviat.

Botezul copiilor. La ce se angajează părinţii?

Pentru botezul copiilor, Biserica cere o pregătire corespunzătoare a părinţilor, ca aceştia să-şi dea mai bine seama că harul credinţei pe care l-au primit li s-a dat şi pentru a educa la copiii lor credinţa. Căci credinţa ce dormitează în conştiinţa copilului se trezeşte o dată cu trezirea inimii şi a inteligenţei lui. Nici o cateheză nu o va înlocui pe aceea care însoţeşte primul gest al copilului când el învaţă să-şi facă semnul crucii sau când învaţă să-i vorbească Tatălui de îndată ce gângureşte primele cuvinte către părinţii săi. Cei care îşi botează copilul făgăduiesc prin aceasta să-l însoţească în viaţa de credinţă. De aceea Biserica nu îngăduie să fie botezat un copil împotriva voinţei tatălui şi a mamei lui.

Unele parohii le oferă părinţilor un adevărat neo-catehumenat, adică o perioadă mai scurtă sau mai lungă în care ei învaţă să-şi redescopere propria credinţă, reînnoadă legăturile cu comunitatea credincioşilor şi primesc un ajutor în educaţia religioasă a copiilor lor.

Ce sens are botezarea unui nou-născut?

Un copil născut din părinţi creştini se naşte într-o comunitate creştină. De ce nu ar fi primit de comunitatea bisericească? Biserica nu este rezervată numai adulţilor, ca şi cum Dumnezeu nu i-ar chema pe copii. Atunci când ucenicii îi certau pe aceia care aduceau chiar sugarii la Isus, ca El să-i atingă, Isus a zis: «Lăsaţi copiii să vină la mine; nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevăr vă zic vouă, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea» (Lc 18, 15-17).

Botezul copiilor nou-născuţi subliniază gratuitatea darului lui Dumnezeu. Răspunderea comunităţii, şi mai ales a părinţilor, este mare, căci viaţa dumnezeiască primită de copii nu se poate dezvolta fără mărturia şi ajutorul celor din jur.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *