Meniu

Rugăciunea ne deschide către Dumnezeu şi către lume

De ce să ne rugăm?

Cum ar fi o iubire fără exprimare vie şi continuă, cel puţin implicită şi adesea explicită? Cum ar fi credinţa fără rugăciune – această legătură vitală ce ne uneşte cu Dumnezeu? Fără ea, Dumnezeu rămâne o fiinţă abstractă, îndepărtată, străină, o relaţie ce e pe cale să se destrame.

În rugăciune, creştinul îl recunoaşte pe Creatorul şi Mântuitorul său. Orice mişcare care îl orientează pe om spre Dumnezeu e inspirată de Duhul Sfânt. Prin El omul credincios se lasă cuprins de uimire, de adoraţie, dă glas laudei şi rugăciunii de implorare, îşi mărturiseşte păcatul sau neputinţa, cere har sau iertare. Iubirea şi iertarea nu sunt, oare, la fel de vitale ca pâinea cea de toate zilele?

Nu cumva rugăciunea ne face infantili?

Omul devine adult atunci când e capabil să-şi recunoască părinţii. Începe să recunoască tot ce a primit de la unii şi de la alţii: prin însuşi acest fapt el se maturizează, se dezvoltă şi devine capabil de relaţii noi.

Bucuria creştinului este tocmai aceea de a se îndrepta spre Tatăl cu inimă de copil: o inimă deschisă şi disponibilă la acţiunea lui Dumnezeu. Această bucurie nu e sentimentală. Uneori creştinul se simte incapabil să se roage. Se află în plină noapte a îndoielii sau a păcatului şi Dumnezeu îi pare a fi departe. Însă ştie că Duhul Sfânt, care locuieşte în el prin harul botezului, nu încetează a se ruga în el, oricât ar fi de sărman.

Rugăciunea – o eschivare?

Rugăciunea e un act liber. Ea ne face liberi şi disponibili pentru slujire. Ne schimbă şi, prin aceasta, schimbă şi lumea. Omul care nu recunoaşte nici un Dumnezeu – decât pe sine însuşi – vrea să acapareze şi să stăpânească. Rugăciunea sădeşte în noi «aceleaşi simţiri care au fost în Cristos Isus» (Fil 2, 5). Ea ne întăreşte în iubire şi în mărturisirea credinţei. Ne umple de duioşia lui Dumnezeu pentru cei mici şi ne plămădeşte puternici spre a înfrânge forţele răului în noi şi în lume.

Lumea are nespus de multă nevoie de această duioşie şi de această putere a lui Dumnezeu. Cine i le va da? Cei pe care Dumnezeu îi înflăcărează înlăuntrul lor.

Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre?

Adesea spunem: «Ce face Dumnezeu în faţa nedreptăţii?» El trezeşte oameni hotărâţi, credincioşi, pătrunşi de Duhul Sfânt, capabili să-şi dăruiască viaţa pentru dreptate, fiinţe care ştiu să ierte; El făureşte din rândul celor care se roagă mii de sfinţi şi de mărturisitori, de obicei necunoscuţi, dar care sunt «plămadă în aluat».

Dumnezeu nu ne ascultă întotdeauna aşa cum am vrea noi, dar El urmăreşte cu nemărginită dragoste şi grijă tot ce trăim. Dumnezeu nu e condiţionat de cererile noastre. El ştie mai bine decât noi de ce avem nevoie, chiar înainte ca noi să-i cerem.

Când să găsim timp şi pentru rugăciune?

Ca şi iubirea, rugăciunea cere tărie: tăria de a rupe cu regularitate fluxul unei vieţi agitate şi pline de preocupări şi de a da din timpul nostru pentru a-l iubi pe Dumnezeu şi a ne lăsa iubiţi de El. Nu e o chestiune de durată, ci de intensitate, de calitate a prezenţei.

Principalul nu e atât cum să ne facem timp pentru Dumnezeu în viaţa noastră plină de ocupaţii, cât de a căuta în ce mod am putea să trăim tot timpul în prezenţa lui Dumnezeu.

Nu ne putem ruga la fel de bine şi acasă?

Rugăciunea publică şi comunitară a poporului lui Dumnezeu este o funcţie esenţială a Bisericii. De la începuturi, cei botezaţi «stăruiau în învăţătura Apostolilor, în comuniunea frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni» (Fapte 2, 42). Rugăciunea comunitară are o valoare specială: «Unde doi sau trei se adună în numele meu, spune Isus, sunt şi Eu prezent în mijlocul lor» (Mt 18, 20).

Să ne sfinţim întreaga viaţă

Mai multe mărturii ne arată că, în linia tradiţiei iudaice, primii creştini se rugau la ore fixe. Aceste rugăciuni comune aveau să constituie, cu timpul, «Liturgia Orelor», aceasta având rolul de a sfinţi întreaga zi şi întreaga activitate a omului. Această tradiţie neîntreruptă e manifestată de comunităţile călugăreşti, care, zi şi noapte, se întrunesc spre a-i aduce lui Dumnezeu preamărirea şi ruga Bisericii.

«Liturgia Orelor» e pentru oricine?

În diferite momente ale zilei, preoţii se roagă «Breviarul» – culegere de psalmi şi o meditare a Scripturii, oferită de altfel întregului popor al lui Dumnezeu. În unele biserici, creştinii se adună când ies de la serviciu, spre prânz sau spre ora cinci, şi recită Vesperele pentru a se asocia la rugăciunea Bisericii.

Unii credincioşi caută să se adune pentru a se ruga

În lume, milioane de creştini iau parte la celebrarea sacramentelor şi fac rugăciuni care întreţin simplitatea inimii: Rozariul, Calea Crucii, pelerinaje, procesiuni, adoraţii euharistice… În familii, părinţi şi copii se întâlnesc spre a-şi împărtăşi credinţa pornind de la Evanghelia duminicii precedente sau spre a se pregăti pentru Liturghia duminicii următoare… Uneori li se asociază şi câţiva prieteni sau vecini. Pretutindeni se nasc şi renasc numeroase comunităţi de rugăciune. Ele sunt o lumină pentru aceia care caută drumul credinţei, al rugăciunii personale şi al iubirii frăţeşti.

Rugăciunea personală, rugăciune a Bisericii

Rugăciunea personală se hrăneşte din rugăciunea Bisericii, care deschide inima la dimensiunile lumii întregi.

Rugăciunea omului botezat este în primul rând rugăciunea unui mădular al Trupului lui Cristos: fie că e bolnav şi izolat, închis sau părăsit, fie că se roagă în staţia de autobuz, în tren, în maşină sau în cameră, în el se roagă Biserica întreagă: cea din cer şi cea de pe pământ, cea de pretutindeni şi cea din toate timpurile, trecut, prezent şi viitor… Ce izvor de încredere şi de bucurie e faptul că ne ştim mădulare ale unuia şi aceluiaşi trup, Trupul Domnului! Căci rugăciunea noastră este «rugăciunea lui Cristos», pe care El o înfăţişează Tatălui.

Pentru a ne ajuta să ne rugăm…

Cea mai frumoasă rugăciune a Bisericii este jertfa lui Cristos adusă Tatălui în Euharistie. În fiecare zi, şi mai ales duminica, Biserica actualizează acest mister, în care ne introduce şi pe noi chemându-ne să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. E important să ne pregătim, înainte de Liturghie, să primim acest cuvânt, de exemplu citindu-l acasă din Biblie, cu ajutorul unui calendar liturgic, şi apoi să-l medităm în săptămâna ce urmează pentru a ne pătrunde mai bine de el. Desigur, avem întotdeauna la dispoziţie Biblia, însă când o deschidem, ne întrebăm adesea: «Cu ce să începem?» Biserica, asemenea unei mame, deschide în fiecare zi pentru noi Scripturile. Ea ne propune un mijloc foarte simplu: să ne rugăm cu lecturile zilei respective unindu-ne cu toate comunităţile creştine răspândite în lumea întreagă şi trăind în ritmul timpului liturgic.

Cititorul va găsi mai jos câteva rugăciuni dintre cele mai uzuale.

Rugăciune de dimineaţă

Doamne, în liniştea zorilor acestei zile, vin să cer de la tine pace, înţelepciune şi tărie.

Vreau să privesc astăzi lumea cu ochi plini de iubire. Vreau să fiu răbdător, înţelegător şi blând.

Să-i văd, dincolo de aparenţe, pe fiii tăi aşa cum îi vezi Tu, şi astfel să nu văd decât binele în fiecare dintre ei.

Închide urechile mele faţă de orice calomnie, păzeşte-mi limba de orice vorbire de rău; să nu rămână în mintea mea decât gândurile ce binecuvântează.

Să fiu atât de binevoitor şi de voios încât toţi aceia care se apropie de mine să simtă prezenţa ta.

Îmbracă-mă în frumuseţea ta, Doamne, şi fă ca, de-a lungul acestei zile, să te vestesc lumii. Amin.

Rugăciune înainte de masă

Dumnezeule, care porţi grijă de toate, care hrăneşti păsările cerului şi îmbraci crinii câmpului, te binecuvântăm pentru toate câte le-ai creat şi pentru această hrană pe care o primim din bunătatea ta. Te rugăm, nu îngădui ca vreunul din semenii noştri să ducă lipsă de cele necesare pentru viaţă. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Rugăciune după masă

Îţi mulţumim, Dumnezeule atotputernic, pentru toate binefacerile tale. Dăruieşte-ne ca această masă din care ne-am hrănit cu toţii să ne întărească în împărtăşirea cu tine, cu semenii noştri şi cu toate făpturile. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Rugăciune de seară

Isuse Cristoase, Dumnezeul meu, mă închin ţie şi îţi mulţumesc

pentru toate harurile pe care mi le-ai dat în ziua aceasta. Îţi ofer somnul şi toate clipele nopţii şi te rog să mă fereşti de păcat. De aceea mă adăpostesc în coasta ta preasfântă şi sub mantia Maicii mele, Sfânta Fecioară Maria. Îngerii tăi să mă apere şi să mă păzească în pace, iar binecuvântarea ta să coboare asupra mea. Amin.

Act de credinţă

Dumnezeul meu, eu CRED cu tărie tot ce ne-ai descoperit Tu şi ne învaţă sfânta Biserică, pentru că Tu eşti Adevărul însuşi şi nu te poţi înşela nici nu ne poţi înşela. În această credinţă vreau să trăiesc şi să mor. Amin.

Act de speranţă

Doamne, Dumnezeul meu, SPER cu încredere deplină că-mi vei dărui, din bunătatea ta şi prin meritele lui Isus Cristos, iertarea păcatelor, harul tău şi fericirea veşnică, fiindcă Tu mi-ai făgăduit acestea şi eşti nesfârşit de credincios făgăduinţelor tale. Amin.

Act de iubire

Doamne, Dumnezeul meu, te iubesc din toată inima, din tot sufletul şi din toate puterile mele şi mai presus de orice, pentru că eşti nemărginit de bun şi vrednic de iubire. Iubesc şi pe aproapele ca pe mine însumi din dragoste către tine şi iert din inimă pe toţi aceia care mi-au greşit. Doamne, fă să te iubesc din ce în ce mai mult. Amin.

Act de căinţă

Doamne, Dumnezeul meu, mă căiesc din toată inima de toate păcatele mele şi le urăsc mai presus de toate pentru că prin ele am pierdut harul tău şi împărăţia cerului şi m-am făcut vrednic de pedeapsa veşnică a iadului; dar mai mult mă căiesc pentru că, păcătuind, te-am mâniat pe tine, Părintele meu, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu atât de mare şi atât de bun. Pentru aceasta mă hotărăsc, cu ajutorul harului tău, să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat. Amin.

Cum să ne rugăm?

Biserica se roagă asemenea Mariei, care, la Bunavestire, ascultă; în timpul vizitei la Elisabeta cântă şi proclamă bucuria mesianică; îl naşte apoi pe Cuvântul făcut trup, îl oferă pe Cristos Tatălui la prezentarea în Templu; mijloceşte pentru oameni în Cana Galileii; sub Cruce, se uneşte cu jertfa Fiului său; în Cenacol aşteaptă cu înflăcărare, împreună cu Apostolii şi credincioşii, venirea Duhului Sfânt. Biserica, în rugăciunea sa, urmează calea deschisă de Maria…

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *