Meniu

Ungerea bolnavilor

Boala este o încercare ce afectează atât persoana în întregime cât şi pe cei din jur

Boala şi suferinţa trezesc în noi întrebări grave. Omul nu numai că are o boală, el este bolnav. Boala atinge trupul dar şi spiritul, întreaga persoană. Uneori cel bolnav îşi pierde curajul, devine depresiv, cunoaşte angoasa şi îndoiala: «Am meritat această încercare? Oare o să scap? Viaţa mea mai are vreun sens? Există ceva (sau Cineva) după moarte?», se întreabă el.

Se mai poate şi ca relaţiile cu ceilalţi să sufere: bolnavul simte că e o povară pentru cei din jur, vizitele se răresc şi el se simte exclus din viaţa socială.

«Când un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el» (1 Cor 12, 26)

Dintotdeauna, comunitatea creştină a dat mare importanţă vizitării şi îngrijirii bolnavilor. Mulţi laici şi încă şi mai multe călugăriţe şi-au închinat întreaga viaţă în slujba bolnavilor prin îngrijire medicală şi prin asistenţă pastorală. Un mare număr de congregaţii sunt dedicate în întregime acestei vocaţii.

În locurile de pelerinaj, în parohii şi în spitale, se celebrează uneori sacramentul ungerii bolnavilor în mod comunitar, arătându-se astfel că întreaga comunitate e atentă şi solidară faţă de încercarea prin care trec membrii săi bolnavi.

Crezi în puterea lui Cristos de a birui Răul şi de a da Viaţă?

Când suntem bolnavi şi nenorociţi, cum ar putea Dumnezeu să ne lase fără un semn eficient al prezenţei sale mântuitoare? Ungerea bolnavilor alină suferinţa şi linişteşte spaimele. Ea nu se substituie îngrijirilor medicale, însă, într-un fel, consacră efortul făcut de medici şi de infirmiere şi conferă un sens creştin de mântuire îngrijirilor date. Acestea nu sunt întotdeauna încununate de succes. Fiinţa omenească este fragilă şi viaţa noastră pământească nu este fără sfârşit. Însă «noi ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu» (1 Tim 4, 10).

Boala are vreo legătură cu păcatul?

Dumnezeu nu a creat răul şi nu voieşte suferinţa. Aceasta a intrat în lume prin păcatul originar. A lupta împotriva bolii înseamnă, deci, a combate răul al cărui semn şi consecinţă este.

Dacă medicii pot vindeca multe neputinţe, Isus singur poate birui boala şi păcatul. Sacramentul Ungerii este semnul acestui har care mântuieşte şi vindecă.

Vindecare… până la rădăcina răului

Conform Evangheliei, vindecarea nu înseamnă numai redobândirea sănătăţii, ci în primul rând eliberarea de puterile răului spre a primi Împărăţia lui Dumnezeu. Într-adevăr, cei Doisprezece, trimişi de Isus, «au plecat şi au vestit pocăinţa; ei alungau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi îi vindecau» (Mc 6, 12-13).

După Înviere, ucenicii continuă să dea mărturie despre dragostea lui Isus faţă de cei bolnavi vindecând mulţi neputincioşi (Fapte 8, 7). Ei arată astfel înaintea tuturor că Cel Înviat este izvor de Viaţă.

E vreunul din voi bolnav?

Citim în scrisoarea sfântului Iacob:

«Cineva dintre voi e bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii ca ei să se roage după ce îl vor fi uns cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea credinţei îl va izbăvi pe bolnav: Domnul îl va ridica şi, dacă a săvârşit păcate, acestea i se vor ierta» (Iac 5, 13-15).

Acest text arată cum, încă de la origini, Biserica a înţeles porunca lui Isus către ucenici: «Vindecaţi-i pe bolnavi» (Mt 10, 8).

Rugăciunea preoţilor şi ungerea prevestesc forma pe care o va căpăta încetul cu încetul acest sacrament; credinţa Bisericii şi aceea a credinciosului se întâlnesc pentru a înfăptui mântuirea sufletului şi a trupului. Cristos cel viu însemnează cu dragostea sa pe omul lovit de suferinţă; îl mântuieşte şi îl ridică în totalitate: pacea adâncă ce urmează împăcării bolnavului cu Dumnezeu şi cu propria boală îl predispune cel mai bine pentru a beneficia de efortul terapeutic întreprins de medic.

Vrei să ai parte de ungerea lui Cristos?

Sacramentul Ungerii reînnoieşte încrederea în Dumnezeu, dă puteri în lupta cu ispitele şi întăreşte sacramentul împăcării. Într-adevăr, prin el se iartă păcatele pe care bolnavul nu le-a putut spovedi şi se repară urmările păcatului în el. Primind deja o ungere în sacramentul mirului la începuturile vieţii creştine pentru a deveni adult şi puternic, bolnavul primeşte de acum înainte sporire de har pentru a înfrunta încercarea bolii.

Pentru cine este acest sacrament?

Acest sacrament, numit odinioară «ungerea de pe urmă», e rezervat oare muribunzilor? În realitate, el le este destinat creştinilor atinşi de o boală care poate duce la moarte. Nu trebuie aşadar ca omul să aştepte să ajungă în pragul morţii pentru a-l primi. El poate fi cerut şi atunci când bătrâneţea aduce slăbirea puterilor sau înainte de o intervenţie chirurgicală ce comportă riscuri serioase.

«Lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu!» (2 Cor 5, 20)

În afara cazurilor de urgenţă, ungerea bolnavilor se celebrează în cadrul unei liturgii care cuprinde în general şi o lectură din Cuvântul lui Dumnezeu. Ea mai poate fi celebrată şi în cadrul unei Sfinte Liturghii, atunci când împrejurările şi locul permit aceasta.

Preotul începe printr-o stropire cu apă sfinţită, ce o aminteşte pe aceea de la botez. Dacă bolnavul doreşte, poate primi apoi sacramentul pocăinţei. Dacă nu, asistenţa recită «Mărturisesc lui Dumnezeu». Urmează o citire din Scriptură şi o rugăciune.

«Bolnav am fost şi m-aţi vizitat» (Mt 25, 36)

E bine ca familia, prietenii şi personalul de îngrijire să ia parte la această celebrare. Chipurile lor familiare, rugăciunea senină şi prezenţa lor sunt semnul vizibil al atenţiei pe care Dumnezeu o acordă bolnavului şi al solidarităţii comunităţii creştine cu cei şi cele care suferă.

«Vino şi pune-ţi mâinile peste ea şi va trăi» (Mt 9, 18)

Preotul, în tăcere, îşi pune atunci mâinile pe capul bolnavului. Isus a făcut acest gest în repetate rânduri (Mc 6, 5; Mt 8, 3; Lc 4, 40), spunând ucenicilor să facă la fel (Mc 16, 18).

Impunerea mâinilor este un gest de rugăciune stăruitoare către Dumnezeu ca El să fie alături de cel bolnav şi ca Duhul său să-l ocrotească, să-l întărească şi să-i dăruiască viaţa sa.

«Ei ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi» (Mc 6, 13)

Ungerea cu untdelemnul bolnavilor sfinţit de episcop în Joia Sfântă reia, la rândul ei, un gest al Apostolilor. Semnificaţia ei e luminată de cuvântul sacramental al preotului, la care bolnavul va răspunde cu credinţă.

– «N., prin această sfântă ungere,
Domnul, în marea-i bunătate,
să te întărească prin harul Duhului Sfânt».
– «Amin».
– «Astfel, izbăvindu-te de toate păcatele,
să te mântuiască şi să te ridice».
– «Amin».

Ce misiune îi dă acest sacrament bolnavului?

Bolnavul poate cere sacramentul când este vizitat de un preot sau de un membru al parohiei însărcinat cu vizitarea bolnavilor. Acesta din urmă va transmite preotului cererea. E bine ca familia, medicul, prietenii sau personalul de îngrijire să-l încurajeze pe bolnav să exprime această cerere. Sacramentul îi va da harul să lupte fizic şi spiritual în încercarea suferinţei. Ca şi celelalte sacramente, ungerea le conferă bolnavilor o misiune. Ea îi cheamă să se unească în mod liber cu patima şi moartea lui Cristos şi să-şi aducă propria contribuţie pentru binele poporului lui Dumnezeu (Lumen Gentium, 11)

Harul sacramentului străluceşte în viaţa de zi cu zi: el suscită atitudinea responsabilă a comunităţii faţă de cel bolnav şi conştientizarea rolului bolnavului în comunitate. Mulţi dintre ei nu sunt oare mari oameni de rugăciune care mijlocesc pentru noi?

Acesta e ultimul sacrament?

Ultimul sacrament nu e ungerea bolnavilor, ci sfânta Împărtăşanie ce se numeşte «viatic», adică «merinde pentru drum». Euharistia, sacrament pascal prin excelenţă, este hrana spirituală care îl pregăteşte pe creştin să treacă din această lume spre Tatăl.

De la botez la viatic

Iniţierea creştinului se face prin botez, mir şi euharistie. Pregătirea pentru ultima călătorie e susţinută de harul Reconcilierii, al Ungerii şi al Viaticului.

În pragul morţii, creştinul se îndreaptă spre ţinta călătoriei sale pascale începute în ziua botezului. Primind pentru ultima oară Trupul şi Sângele lui Cristos, el se pregăteşte să primească îndurarea lui Dumnezeu pe care, de-a lungul întregii sale vieţi, sacramentele nu au încetat să i-o dăruiască.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *