Meniu

A patra cerere: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”

Acesta este punctul de cotitură în rugăciunea Tatăl nostru. Dacă primele trei cereri au fost orientate spre slava lui Dumnezeu, de acum ele privesc nevoile noastre. Tradiţia Bisericii identifică două nivele de cereri de hrană în această a patra cerere. Cerem hrana de care avem nevoie pentru sufletele noastre, şi pe aceea de care avem nevoie pentru trupurile noastre.

Hrana spirituală

Atunci când Sf. Papă Pius al X-lea a dat decretul privind Împărtăşania deasă, a explicat că des înseamnă primirea zilnică a Preasfântului Sacrament. El şi-a bazat învăţătura pe comparaţia cu hrana de care avem nevoie zilnic pentru trupurile noastre, şi pe “interpretarea unanimă” a Părinţilor Bisericii. Ei au spus că “pâinea de toate zilele” din Rugăciunea domnească înseamnă Împărtăşania zilnică. Papa a concluzionat: “Pâinea euharistică trebuie să fie hrana noastră zilnică”. Atunci când o persoană primeşte Euharistia ea trebuie să fie în starea harului sfinţitor. Motivul este evident. Aşa cum primirea hranei pentru trup presupune ca trupul să aibă în el viaţa naturală, şi primirea hranei euharistice pentru suflet presupune ca sufletul să fie viu din punct de vedere supranatural.

Mai există o altă hrană spirituală pentru care ne rugăm prin această cerere. Aceasta este hrana adevărului de care mintea umană are nevoie pentru subzistenţa ei zilnică. Aşa cum trupul are nevoie de hrană materială pentru a rămâne sănătos şi în viaţă, şi sufletul trebuie să fie hrănit zilnic cu cuvântul revelat al lui Dumnezeu, pentru a-şi menţine vigoarea şi viaţa spirituală. În lungul discurs al lui Cristos despre promisiunea Euharistiei, El foloseşte acelaşi cuvânt, “Pâine”, pentru a vorbi despre ambele feluri de hrană spirituală: Trupul Său viu din Preasfânta Euharistie şi Cuvântul Său revelat din adevărurile mântuirii.

Nevoile zilnice ale trupului

Cu privire la partea materială a nevoilor noastre trupeşti, a patra cerere îi cere lui Dumnezeu să dea celor flămânzi hrană, celor fără locuinţă un adăpost, bolnavilor şi celor în vârstă grija adecvată, victimelor dependenţei de droguri şi alcool ajutorul pentru a se reface din dependenţă şi din bolile care rezultă. Această cerere se aplică atât la societăţile sărace cât şi la cele bogate, care adesea co-există în aceeaşi ţară şi chiar în aceeaşi localitate.

Nu este o exagerare să spunem că rugându-ne “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” îi cerem pur şi simplu Domnului să mişte inimile oamenilor pentru a împărţi între ei resursele pe care El ni le pune la dispoziţie pentru un trai uman decent. Este o ironie tristă a lumii moderne faptul că într-o perioadă de un belşug fără precedent, lumea trece printr-o perioadă de suferinţe supraomeneşti. Există multe motive pentru acest paradox. Unul dintre ele este însă indiferenţa rece faţă de suferinţele trupeşti pe care le îndură nenumărate milioane de oameni în fiecare regiune a globului.

Atunci când Papa Ioan Paul al II-lea a scris Exortaţia sa apostolică despre semnificaţia creştină a suferinţei umane, Salvifici Doloris, el a abordat fiecare aspect al acestei cereri din rugăciunea Tatăl nostru. Trebuie să ne rugăm, a spus el, în special pentru ca Dumnezeu, în milostivirea Sa, să inspire o armată de buni samariteni să vadă nevoile fizice ale altor oameni şi să vină cu altruism în ajutorul lor.

Urmând parabola evanghelică, putem spune că suferinţa, care este prezentă sub atât de multe forme diferite în lumea noastră umană, este de asemenea prezentă pentru a declanşa iubirea în persoana umană, acea dăruire dezinteresată a eu-lui meu pentru binele celorlalţi, în special al celor care suferă… Lumea suferinţei umane cheamă, să spunem aşa, o altă lume: lumea iubirii umane; şi într-un anumit sens datorăm suferinţei acea iubire altruistă care pune în mişcare inimile şi acţiunile oamenilor. Persoana care este “aproape” nu poate trece cu indiferenţă pe lângă suferinţa altuia…

Trebuie să ne oprim şi să arătăm compasiune, aşa ca samariteanul în parabola evanghelică. Parabola în sine exprimă un adevăr creştin profund, dar unul care în acelaşi timp este universal uman. Nu este întâmplător faptul că şi în limbajul secular, cei care lucrează în favoarea celor suferinzi şi nevoiaşi sunt numiţi “buni samariteni” (Salvifici Doloris, VII, 29). Pentru orice altceva ne-am ruga, atunci când cerem pâinea noastră cea de toate zilele, îi cerem Dumnezeului milostivirii să inspire nenumăraţi buni samariteni să oglindească această milostivire prin grija lor plină de iubire faţă de suferinţele celorlalţi.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *