Meniu

A şaptea cerere: „Ne mântuieşte de cel rău. Amin”

Ultima cerere din Rugăciunea domnească este un rezumat al tuturor lucrurilor de care dorim ca Dumnezeu să ne ferească, în această viaţă şi în viaţa viitoare. Sf. Ciprian, care a scris primul comentariu amplu despre rugăciunea Tatăl nostru, ne învaţă că ne rugăm aici să fim eliberaţi de consecinţele păcatului. Biserica merge pe urma învăţăturii lui, care plasează teama noastră de rău în perspectiva corectă. Până acum, în Tatăl nostru, ne-am rugat pentru milostivirea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru tăria de a face voinţa lui Dumnezeu, pentru înţelepciunea de a nu ceda în faţa ispitelor. În încheiere, cerem să fim feriţi de relele care sunt un rezultat al păcatelor, ale noastre şi ale celorlalţi.

Răul, în general, este orice lucru contrar voinţei. Există însă două feluri de rău, aşa cum există, de fapt, două voinţe la care se pot opune. Răul care este contrar voinţei lui Dumnezeu îl numim păcat. Răul care este contrar voinţei umane îl numim suferinţă. Punctul central al ultimei cereri din Rugăciunea domnească este eliberarea de suferinţă. Trebuie însă să explicăm imediat cu atenţie ce înseamnă aceasta. În timp ce în cele din urmă orice suferinţă este oarecum rezultatul păcatului, nu orice suferinţă este rea pentru noi. Într-adevăr, o anumită suferinţă este necesară pentru mântuirea şi sfinţirea lumii. Când Dumnezeu a devenit om, avea fericirea înaintea Lui şi a ales Crucea. Dacă dorim să fim asemenea Lui şi să colaborăm cu El la răscumpărarea lumii, trebuie să ne aşteptăm la un anumit grad de suferinţă în vieţile noastre şi să îl acceptăm.

Cu toate acestea, în ultima cerere din rugăciunea Sa, Cristos ne spune să cerem eliberarea de rău. De ce rău, ca suferinţă, cerem să fim cruţaţi? Durerea este orice vine în contradicţie cu voinţele noastre. Poate fi suferinţă a trupului, sau suferinţă a sufletului. Poate fi durere fizică sau tulburare emoţională, sau secetă spirituală, sau nelinişte mentală. Într-un cuvânt, suferinţa poate fi orice lucru, dinăuntrul nostru sau din afara noastră, pe care îl găsim ca fiind neplăcut şi dorim să fim eliberaţi de a-l mai îndura. Înţelegând că suferinţa poate fi o mare binecuvântare, ne rugăm să fim scutiţi de acea suferinţă despre care Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, ştie că nu ar fi benefică pentru sufletele noastre. Ne rugăm de asemenea să ne fie de folos suferinţele pe care trebuie să le îndurăm. Ne rugăm pentru ca suferinţele pe care le îndurăm să fie spre folosul celorlalţi. Şi ne rugăm ca să fim feriţi de acel rău absolut care este pierderea veşnică a lui Dumnezeu.

“Amin” este considerat ca parte a textului biblic al Rugăciunii domneşti. Se află în traducerea Vulgata în limba latină a Noului Testament şi a fost mult comentat de sfinţi. Ad litteram, “Amin” înseamnă “cu adevărat” sau “este adevărat”, şi exprimă acceptarea la ceea ce tocmai s-a spus. La sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru se află speranţa aprinsă că Dumnezeu ne va împlini toate cererile noastre anterioare. Este un act de încredere că Tatăl este mişcat de acest “Amin”, pe care Isus l-a folosit atât de des pentru a accentua autoritatea divină a cuvintelor Lui.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *