Meniu

Cred în Duhul Sfânt

Cea mai bună cale prin care putem înţelege ce dorim să spunem prin mărturisirea credinţei noastre în Sfântul Duh este aceea de a o compara cu credinţa noastră în Fiul lui Dumnezeu. În Dumnezeu există intelect şi voinţă, care corespund gândirii şi iubirii la fiinţele omeneşti. Sfânta Scriptură identifică gândirea lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum spune Sf. Ioan: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1,1). “Astfel, aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, tot aşa Iubirea lui Dumnezeu este Sfântul Duh” (Sf. Toma de Aquino. Expunere despre Crezul Apostolic, Art. 8). De aceea, atunci când cineva îl iubeşte pe Dumnezeu, putem spunem că îl are pe Sfântul Duh. Sf. Paul ne spune că “Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5,5).

De-a lungul timpului, au existat unii care au avut ideea eronată că Duhul Sfânt este o simplă creatură. Ei considerau că Duhul Sfânt este inferior Tatălui şi Fiului şi că de fapt nu ar fi decât slujitorul lui Dumnezeu. Iată de ce, din cele mai vechi timpuri, Biserica a dedicat nu mai puţin de cinci articole în Crez referitoare la Sfântul Duh. Având în vedere importanţa acestui subiect, se cuvine să facem comparaţia între Sfântul Duh şi diferite tipuri de spirite create, despre care credem că există în lume credem, şi să vedem cum anume Sfântul Duh este unic, ca a Treia Persoană a Preasfintei Treimi.

Mai întâi de toate, sunt acele spirite create care sunt îngerii. Ei sunt cu toţii „duhuri care slujesc” (Evrei 1,14). Dar Sfântul Duh nu este asemenea spiritului creat al îngerilor: Sfântul Duh este divin. Sf. Evanghelist Ioan spune: “Dumnezeu este Duh” (Ioan 4,24), iar Sf. Paul: “Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2Corinteni 3,17). Acesta este motivul pentru care atunci când ne este dat Sfântul Duh, suntem în stare să îl iubim pe Dumnezeu în deplină libertate şi atât de mult încât să ne sacrificăm de bună voie iubirea egoistă faţă de lume. Credinţa noastră în Sfântul Duh este credinţa că Dumnezeu, care este Iubire, ne poate împărtăşi ceva din Iubirea Sa divină.

Există, de asemenea, spirite create care sunt sufletele omeneşti. Sufletele noastre dau viaţă naturală trupurilor noastre. Acestea au fost create nemijlocit de Dumnezeu din nimic în momentul concepţiei noastre şi infuzate în trupurile noastre din prima clipă a existenţei umane în pântecele mamei. La fel însă cum aceste spirite create dau viaţă naturală trupurilor noastre, tot astfel Duhul Sfânt conferit la Botez dă viaţă supranaturală sufletelor noastre. Duhul Sfânt este Harul Necreat care, locuind în sufletele noastre, ne dă harul sfinţitor, pe care Biserica îl numeşte sufletul sufletului. A treia Persoană care sălăşluieşte în sufletele noastre este Dătătorul de viaţă despre care Isus spune că rămâne în noi, dacă vom crede în cuvintele Mântuitorului (Ioan 6,63).

Dacă ne vom întreba cine este exact Sfântul Duh, trebuie să răspundem că El este de aceeaşi substanţă cu Tatăl şi cu Fiul. Aşa cum Fiul este Înţelepciunea sau Cuvântului lui Dumnezeu, la fel Sfântul Duh este Iubirea Tatălui şi a Fiului. Prin urmare, El purcede de la amândoi. După cum Înţelepciunea lui Dumnezeu este de aceeaşi substanţă cu Tatăl, la fel Iubirea Domnului este una în substanţă cu Tatăl şi cu Fiul. În Crezul Niceno-Constantinopolitan spunem: “Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede”. Această expresie, “şi de la Fiul”, în limba latină este Filioque, şi a făcut istorie în doctrină. A fost inserată cu acord papal pentru a contracara erezia arianismului. Filioque a constituit unul dintre principalele motive de opoziţie între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romei.

Dată fiind egalitatea perfectă a Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul, El trebuie să fie adorat în mod egal cu Prima şi a Doua Persoană a Treimii. Iată de ce citim în Evanghelia Sf. Ioan că “adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în Duh şi Adevăr” (Ioan 4,23). Isus însuşi le spune discipolilor: “Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28,19). Cele Trei Persoane ale Treimii au un singur Nume divin, fiindcă au o singură natură divină. De aceea, Crezul Niceno-Constantinopolitan adaugă privitor la Duhul Sfânt afirmaţia: “… care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit…”

Sfânta Scriptură ne învaţă că Duhul Sfânt este egal cu Dumnezeu. Ştim că vechii profeţi au vorbit în numele lui Dumnezeu. Sf. Petru ne spune că “oamenii, conduşi de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu” (2Petru 1,21). De aceea Crezul Niceno-Constantinopolitan adaugă expresia “şi a grăit prin prooroci”, referindu-se la Duhul Sfânt. De asemenea, certându-l pe Anania, care reţinuse prin înşelăciune o parte din preţul ogorului pe care îl vânduse, în loc să îl dea comunităţii creştine, Sf. Petru îl întreabă: “Anania, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să reţii din preţul ogorului?… Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu” (Fapte 5,3.5).

Religia noastră catolică abundă în mărturisiri de credinţă care dezvăluie influenţa Sfântului Duh în vieţile noastre. Vorbim despre darurile Sfântului Duh ca fiind instincte sau impulsuri supranaturale care ne determină să punem în practică virtuţile credinţei, speranţei şi iubirii. Iar roadele Sfântului Duh ne dăruiesc satisfacţia supranaturală profundă izvorând din împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Biserica identifică însă şi alte căi prin care Duhul Sfânt pătrunde în vieţile noastre. El ne curăţă sufletele de păcate. Aceasta decurge logic din faptul că Acela care ne-a creat sufletele este Cel care le şi poate vindeca. Deoarece prin iubirea lui Dumnezeu a fost creat sufletul omului, aceeaşi Iubire, care este Sfântul Duh, îl aşează din nou în iubirea Sa divină.

Sfântul Duh ne luminează minţile. Tot ceea cunoaştem prin credinţă, am primit prin puterea Duhului. Aceasta este semnificaţia cuvintelor lui Isus când l-a promis pe “Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care îl va trimite Tatăl în numele Meu, (care) vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus Eu” (Ioan 14,26). Cristos a fost primul Mângâietor, care a revelat misterele lui Dumnezeu. Sfântul Duh este al doilea Mângâietor, care ne face capabili să înţelegem ceea ce ne-a revelat Isus.

Duhul Sfânt, cu harul Său, ne face capabili să respectăm poruncile divine. Aşa cum a spus Dumnezeu în Vechiul Testament: “Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele” (Ezechiel 36,27). Fără puterea Sfântului Duh, trimisă prin Cristos, nu am putea să împlinim cerinţele omeneşte imposibile ale Mântuitorului adresate celor care îl urmează. În Duminica Rusaliilor, Duhul Sfânt a pogorât asupra apostolilor în forma unor limbi de foc. Acesta a fost semnul vizibil a ceea ce primiseră în lăuntrul lor, adică lumina pentru a accepta învăţătura lui Isus şi tăria de a-l mărturisi, chiar şi cu preţul vieţii.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *