Meniu

Despre cei dintâi oameni şi despre păcatul strămoşesc

34. Cum se numeau cei dintâi oameni?

Cei dintâi oameni se numeau Adam şi Eva.

35. Cum a făcut Dumnezeu pe Adam?

Dumnezeu a făcut trupul lui Adam din pământ, şi i-a suflat un suflet nemuritor, şi l-a pus în raiul pământesc sau Paradis.

36. Aşadar din ce este compus omul?

Omul este compus din trup şi din suflet nemuritor, care este făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

EXPLICAŢIE: 1. Fiecare dintre noi are părinţii săi, dar şi părinţii noştri au avut pe ai lor, adică bunicii noştri şi aşa mai departe până la cei dintâi oameni, care au fost Adam şi Eva. Trupul lui Adam a fost făcut din lut, iar al Evei dintr-o coastă a lui Adam, pe când acesta dormea (Sf. Scriptură). Dar nu trebuie să ne închipuim că Dumnezeu a luat pământ, l-a frământat şi apoi a făcut trupul omului; nu aşa, ci Dumnezeu numai a voit, şi Adam s-a făcut. De la Adam şi Eva vin toţi oamenii, de aceea se numesc strămoşii noştri.

2. Dumnezeu a făcut pe om din două părţi, adică din trup şi din suflet. Sufletul este care dă viaţă trupului, de aceea trupul se desface când sufletul îl părăseşte. Că avem şi un suflet uşor se dovedeşte din faptele lui, deşi nu-l vedem. De pildă, nu vedem aerul, şi totuşi ştim că este, pentru că fără el n-am putea trăi. Tot aşa omul, dacă n-ar avea şi un suflet, n-ar putea trăi, trupul lui ar fi ca un butuc, o stâncă, ba chiar şi mai puţin pentru că, îndată ce-l părăseşte sufletul, putrezeşte, se preface în praf. Noi nu vedem sufletul, dar simţim că avem o voinţă, care poate face contrariul de ceea ce vrea trupul; avem o minte, care gândeşte, studiază, face descoperiri uimitoare ceea ce n-a făcut niciodată vreun animal.

3. Acest suflet e şi mai mult; ne face într-un fel asemenea lui Dumnezeu:

a) pentru că sufletul nostru, tocmai pentru că e spiritual, este liber, adică poate să facă ceea ce vrea;

b) pentru că sufletul nostru este nemuritor, adică nu moare niciodată;

4. Acest adevăr l-au ţinut:

a) toate popoarele chiar şi cei mai buni filozofi păgâni, deşi aveau credinţe false. Ceea ce dovedeşte că Dumnezeu a întipărit în noi acest sentiment al nemuririi;

b) ne face să ţinem acest adevăr încă ideea că Dumnezeu e drept, că răsplăteşte binele şi pedepseşte răul;

c) dorinţa omului de a fi întotdeauna şi pe deplin fericit. Această dorinţă ar fi zadarnică, dacă sufletul n-ar fi nemuritor, pentru că ştim din experienţă că pe pământ nu putem fi fericiţi pe deplin. Deci cât de mult greşesc cei ce fac pe om asemenea cu un dobitoc sau nu admit că omul e făcut de Dumnezeu şi după asemănarea Lui, susţin că omul vine de la maimuţă sau a ieşit întâmplător din pământ.

Pilde

I. Mărturisirea învăţaţilor. Teoria lui Darwin cum că omul nu-i creat de Dumnezeu, ci e o maimuţă transformată şi perfecţionată, azi nu mai este ţinută de învăţaţi. Astfel renumitul De Vries la 1903, chemat să ţină lecţii de ştiinţe la Universitatea din Washington, a declarat că singur a făcut aceeaşi experienţă ca şi Darwin, dar rezultatul a fost cu totul negativ. Această declaraţie a făcut o foarte mare impresiune între cei învăţaţi, căci de Vries era Doctor onorar la cele trei Universităţi ale Americii.

(Pastori. Dict. apol.)

II. Cine neagă acest adevăr. Un preot îndemnă pe un tânăr să se întoarcă de la răutăţi, să fie cinstit şi creştin. Nenorocitul plecă capul şi apoi oftând zise:

– Ah! De ce nu-s un câine?

– Ce spui, nenorocitule, strigă preotul, şi ai voi să fii un animal aşa de josnic?

– Da, răspunse tânărul, cel puţin aşa aş putea face rău fără nici o remuşcare a conştiinţei. Iată, conştiinţa şopteşte oricui că are un trup şi un suflet, care mustră pe cel rău şi de aceea zice: omul n-are suflet; pentru că astfel, nemaicrezând nimic, să se creadă că are dreptul de a face orice-i place.

(Gibier: Obiecţiuni)

III. Rousseau, unul dintre cei mai mari necredincioşi, într-un interval de lumină a scris: «Dacă eu n-aş avea despre nemurirea sufletului nici o altă dovadă decât triumful celor răi şi asuprirea celor buni în această lume, numai aceasta ar fi de ajuns să mă împiedice ca s-o pun la îndoială».

IV. Principele de Condé, pe când era să-şi dea sufletul, zise preotului care-l asista: «Eu nu m-am îndoit niciodată de misterele sfintei noastre religii. Da, desigur, există cerul unde vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă.»

Practică: Să mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a făcut nişte animale, ci ne-a dat un suflet nemuritor, prin care ne asemănăm cu dânsul.

Fiţi buni întotdeauna şi nu vă veţi îndoi niciodată de acest adevăr. Căutaţi să vă mântuiţi sufletul, pentru că, dacă îl mântuim, vom fi fericiţi pentru totdeauna, iar dacă nu-l mântuim, vom fi nenorociţi şi pierduţi pentru totdeauna!

37. Pentru care scop a făcut Dumnezeu pe om?

Dumnezeu a făcut pe om, pentru ca omul să-l cunoască, să-l iubească, să-i slujească, şi aşa să dobândească viaţa veşnică.

EXPLICAŢIE: Orice mecanic, făcând o maşină oarecare, o face totdeauna pentru un scop. Dumnezeu fiind însăşi Înţelepciunea veşnică, dădu omului un scop, adică: să-L cunoască, să-L iubească, să-L servească, şi ca răsplată pentru acestea, i-a făgăduit o fericire veşnică în Paradis.

38. Cum erau la început cei dintâi oameni?

Cei dintâi oameni erau la început buni: ei erau sfinţi şi drepţi.

39. Erau ei şi fericiţi?

Da, ei erau foarte fericiţi în Raiul pământesc şi nu aveau să moară niciodată.

EXPLICAŢIE: 1. O maşină cu atât este mai bună cu cât meşterul (mecanicul) este mai priceput. Dumnezeu însă, fiind înţelepciunea veşnică, a făcut pe cei dintâi oameni foarte buni adică:

a) ei erau înzestraţi cu harul suprafiresc şi prin urmare plăcuţi lui Dumnezeu, într-un cuvânt erau sfinţi.

b) toate facilităţile lor erau plecate numai spre bine şi nici nu ştiau ce-i răul, adică erau drepţi.

2. Dumnezeu, după ce a făcut pe Adam şi pe Eva i-a pus într-un loc de desfătare, de plăcere, unde nu le lipsea nimic din cele ce ar fi putut dori pe pământ, aşa încât erau într-adevăr fericiţi. Ba mai mult, ei n-ar fi murit niciodată dacă n-ar fi păcătuit, ar fi fost înălţaţi la cer chiar şi cu trupul, fără să fi murit.

40. Au rămas Adam şi Eva buni şi fericiţi în Rai?

Adam şi Eva n-au rămas buni şi fericiţi: ei au păcătuit şi au fost alungaţi din Rai sau Paradis.

41. Ce păcat au făcut Adam şi Eva?

Adam şi Eva au mâncat din pomul oprit, neascultând de porunca lui Dumnezeu.

EXPLICAŢIE: 1. Adam şi Eva nu sau păstrat aşa cum i-a făcut Dumnezeu, ci, nevoind să asculte de porunca lui, au păcătuit şi au fost alungaţi din Raiul pământesc.

2. Păcatul lor a fost un păcat de mândrie şi de neascultare. Pentru că, Dumnezeu, punându-i în Paradis, le-a dat voie să mănânce din toţi pomii; numai din unul le era oprit. Diavolul, pizmuind pe om, într-o zi întrebă pe Eva pentru ce nu mâncau din roadele acelui pom. Eva răspunse: «Nu mâncăm, pentru că Dumnezeu ne-a oprit, ameninţându-ne cu moartea, dacă vom mânca dintr-însul». Diavolul îi zise: «Mâncaţi dintr-însul fără teamă, căci nu numai că nu veţi muri, ci veţi fi asemenea cu Dumnezeu». Eva se uită din nou la pom, şi văzându-l aşa de frumos, mai cu seamă gândindu-se că vor fi asemenea lui Dumnezeu, îi veni o mare poftă; întinse mâna, luă un fruct şi-l mâncă; apoi mai luă unul şi-l dădu lui Adam, care mâncă de asemenea. Acest păcat a fost foarte mare:

a) pentru că n-au ascultat de porunca lui Dumnezeu, ci de sfatul diavolului;

b) pentru că nu şi-au înfrânat mândria, ci au mâncat din acel pom pentru a fi asemenea cu Dumnezeu.

42. A stricat acest păcat numai lui Adam şi Evei?

Acest păcat n-a stricat numai lui Adam şi Evei, dar a trecut la toţi oamenii.

43. Cum se numeşte acest păcat?

Acest păcat se numeşte păcatul strămoşesc, pentru că vine de la strămoşul nostru Adam.

EXPLICAŢIE: 1. Băgaţi bine de seamă că păcatul este un rău care merită o pedeapsă, ce trebuie s-o îndure cine l-a săvârşit. Dar de multe ori vina altora poate să facă daună şi celor nevinovaţi. De pildă dacă un tată îşi pierde averea prin beţie, fii lui, deşi nevinovaţi, suferă. Tot aşa s-a întâmplat cu păcatul strămoşilor noştri; ei au păcătuit şi noi am moştenit păcatul lor. De aceea acest păcat se numeşte strămoşesc.

2. Acest păcat este o pată în sufletul celor ce se nasc, şi stă în lipsa unor daruri supranaturale cu care trebuia să ne naştem, dacă Adam n-ar fi păcătuit.

Urmările rele, care au trecut la toţi oamenii împreună cu păcatul strămoşesc sunt:

1) Pierderea harului sfinţitor, a dreptului de a fi fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cereşti;

2) Neştiinţa, patimile, şi pornirea spre rău;

3) Tot felul de suferinţe, munci, dureri, boli şi la urmă moartea.

44. Ce s-ar fi întâmplat cu oamenii, dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de dânşii?

Dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de oameni, nici un om nu s-ar fi putut mântui.

45. Cum a avut Dumnezeu milă de oameni?

Dumnezeu a avut milă de oameni, făgăduindu-le un Mântuitor.

EXPLICAŢIE: După păcatul strămoşilor noştri nimeni nu mai putea să intre, nu numai în Paradisul pământesc, ci mult mai puţin în cel ceresc.

De aceea Dumnezeu, ca un bun Părinte, i se făcu milă de noi şi ne făgădui un Mântuitor, când zise şarpelui: «Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, şi ea îţi va zdrobi capul» (Sf. Scriptură). Adică o femeie trebuie să nască pe un Mântuitor, care, răscumpărând neamul omenesc, să zdrobească capul şarpelui, adică al diavolului. Această femeie, care trebuie să nască pe Mântuitorul, este Prea Sf. Fecioară Maria. Numai Ea dintre toţi oamenii a fost scutită de păcatul strămoşesc din întâia clipă a Zămislirii în vederea vredniciilor lui Isus Cristos. De aceea se cheamă Imaculată (Neprihănită).

Eu sunt Imaculata. După ce Papa Pius IX în 1854 declară dogmă de credinţă că Prea Sf. Fecioară Maria fusese zămislită fără de prihană strămoşească, Dumnezeu singur printr-o minune confirmă declaraţia Papei. Iată că patru ani mai târziu la Lourdes (Lurd) – orăşel în Franţa, la 11 februarie 1858 o copiliţă strângea nişte vreascuri pe lângă o luncă. Fetiţa se chema Bernadeta Soubirous (Subiru). Pe când voia să treacă râuleţul, ce era acolo, i se arătă o tânără doamnă foarte frumoasă, îmbrăcată în alb, cu picioarele pe un trandafir sălbatic şi în mână cu un rozariu.

În câtva timp s-a arătat copiliţei de vreo 17 ori. La 25 martie Bernadeta o întrebă, cine era… ea ridicând mâinile şi ochii spre cer, zâmbind, răspunse copiliţei: – «Eu sunt Imaculata Concepţiune» (cea Zămislită fără de prihană). Şi ca dovadă că nu minţea, făcu să izvorască în acel loc o apă minunată în care bolnavii află zilnic chiar şi azi, sănătatea pierdută. Tot din voinţa Ei acolo s-a făcut o măreaţă Biserică, unde aleargă pelerinii din toată lumea; şi mulţi dobândesc împreună cu sănătatea trupului, şi credinţa, ce o pierduseră, sau se clătină.

Practică: Să mulţumim neîncetat Bunului Dumnezeu, că i s-a făcut milă de noi, trimiţându-ne pe Mântuitorul; şi să căutăm a fi părtaşi de răscumpărarea Lui printr-o viaţă sfântă. De asemenea să cinstim pe prea Sf. Fecioară pentru harul cel mare, ce l-a primit de la Dumnezeu, adică pentru că a fost zămislită fără de prihană.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *