Meniu

Despre cele trei persoane dumnezeieşti

17. Câte persoane sunt în Dumnezeu?

În Dumnezeu sunt trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

EXPLICAŢIE: E greu să înţelegeţi bine ce se cheamă o persoană, totuşi, să explic puţin. Persoană numim o fiinţă inteligentă, care-i desăvârşită în sine şi deosebită de toate celelalte fiinţe de aceeaşi fire, adică poate exista fără să fie unită cu altceva. Aşa, de pildă, sufletul nostru există în mod natural în afară de a fi unit cu trupul nostru.

Dar fiecare dintre noi este o persoană, pentru că fiecare poate exista fără ceilalţi oameni. De aceea oricare înger şi oricare diavol e o persoană. Din contră, calul, boul, pisica, piatra, copacul, nu sunt persoane pentru că nu sunt fiinţe inteligente (nu au minte), dar sunt făpturi. Noi suntem persoane create; în Dumnezeu însă sunt trei persoane dar necreate, adică veşnice, au existat întotdeauna. Aceste persoane şi în Dumnezeu sunt deosebite între dânsele.

Au fiecare câte un nume: cea dintâi se numeşte Tatăl, a doua Fiul, şi a treia Sfântul Duh; dar aşa că Tatăl nu-i Fiul; Fiul nu este Sf. Duh; Sf. Duh nu este nici Tatăl, nici Fiul, precum nici eu nu sunt unul dintre voi, şi nici unul dintre voi nu este un al treilea.

18. Este fiecare persoană Dumnezeu adevărat?

Da! Tatăl este Dumnezeu adevărat, Fiul este Dumnezeu adevărat, şi Sfântul Duh este Dumnezeu adevărat.

19. Şi cu toate acestea este numai un singur Dumnezeu?

Da. Aceste trei persoane sunt numai un singur Dumnezeu.

EXPLICAŢIE: 1. Că fiecare din aceste persoane este Dumnezeu adevărat, ne-o spune Sf. Scriptură. a) Tatăl e numit Dumnezeu: «Binecuvântat Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos» (1Pt. 1,3); b) Fiul e numit Dumnezeu: «Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit…; este adevărat Dumnezeu şi viaţa veşnică.» (1In. 5,20). c) Duhul sfânt e numit Dumnezeu de Sf. Petru către Anania: «Anania, cum ţi-a ispitit satana inima ca să minţi Duhului Sfânt?… n-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu». (Fap. 5,3-4). 2. Cu toate acestea nu sunt trei Dumnezei, ci numai unul singur, pentru că toate trei au aceeaşi fire Dumnezeiască.

20. Nu este vreuna din aceste persoane mai bătrână sau mai puternică decât alta?

Nu! Nici una din aceste persoane nu este mai bătrână sau mai puternică decât alta, căci toate trei sunt din veşnicie; ele sunt deopotrivă de puternice şi desăvârşite.

EXPLICAŢIE: 1. Dacă toate trei persoane au aceeaşi fire dumnezeiască, nu se poate să fie una mai bătrână decât alta, pentru că atunci aceeaşi fire dumnezeiască ar fi tânără şi bătrână, puternică şi slabă, veşnică, adică, fără început şi cu început, ceea ce-i cu neputinţă. Deci, fiindcă Dumnezeu este veşnic şi desăvârşit, cum s-a spus la numărul 1, înseamnă că toate trei persoanele sunt veşnice, puternice şi desăvârşite.

2. Cum însă se întâmplă aceasta că sunt trei persoane, toate trei deosebite una de alta, toate trei deopotrivă perfecte (desăvârşite), toate trei numai un singur Dumnezeu, este un mister, adică un adevăr descoperit de Dumnezeu, ce trebuie să-l credem, deşi nu-l pricepem cu mintea noastră.

21. Cum se numeşte misterul unui Dumnezeu în trei persoane?

Misterul unui Dumnezeu în trei persoane se numeşte Sfânta Treime.

EXPLICAŢIE: 1. Când numim Sfânta Treime nu înţelegem o persoană chemată Sf. treime, dar înţelegem cele trei persoane dumnezeieşti distincte între ele, adică: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh.

2. Că acest adevăr este un mister se înţelege de la sine, pentru că noi cu mintea noastră mărginită nu putem pricepe cum se poate ca trei persoane distincte între ele să fie tot numai un singur Dumnezeu. Totuşi trebuie să credem aceasta pentru că Dumnezeu ne-a descoperit-o – a) În Vechiul Testament se citeşte că Dumnezeu zise la facerea omului: «Să facem pe om după asemănarea noastră»; după ce Adam păcătui, Domnul zise: «Iată că Adam a devenit ca şi unul dintre noi…». Din acestea se cunoaşte că în Dumnezeu sunt mai multe persoane, altfel nu se explică pentru ce a spus: să facem… ; ca şi unul dintre noi. – b) În Noul Testament sunt mai multe locuri în care se vorbeşte despre aceste trei persoane ca de un singur Dumnezeu, adică despre Sf. Treime. Să ne fie de ajuns însă numai următoarele vorbe ale lui Isus către Apostoli: «De aceea mergeţi şi învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh» (Mt. 28,19).

Pilde

I. Timpul. Timpul se compune din trecut, prezent şi viitor. Trecutul nu-i nici prezentul, nici viitorul (ieri, de pildă, nu-i nici azi nici mâine), prezentul nu-i viitorul, dar nici trecutul (azi nu-i nici mâine, nici ieri); şi viitorul nu-i nici trecutul, nici prezentul (mâine nu-i nici ieri, nici azi). Prin urmare sunt trei lucruri cu totul deosebite, însă cine poate spune că nu formează împreună acelaşi lucru, adică: Timpul?

Iată o închipuire a Sf. Treimi în care sunt trei persoane distincte, dar numai un singur Dumnezeu!

 

II. Sfântul Augustin. Sfântul Augustin, care a fost unul din geniile cele mai mari ale lumii, scria o carte asupra misterului Prea Sf. Treimi.

În timpul acesta voi să facă o plimbare la ţărmul mării, spre a-şi înviora mintea obosită, căci se chinuia să priceapă acest mister; deodată văzu un băieţel care făcuse o gaură în nisip şi cu o lingură luă apă din mare şi o vărsa în ea. Observându-l mai mult timp şi mirându-se cum băieţelul îşi urmă treaba cu seriozitate, îl întrebă, ce voia să facă…

– Vreau, răspunse copilaşul, să pun toată marea în această gaură!

– Da nu ştii că vrei să faci ceea ce nu-i cu putinţă; nu vezi cât de întinsă e marea?

– E adevărat, răspunse băiatul!

Totuşi, mult mai uşor aş putea face eu aceasta, decât tu să înţelegi misterul Prea Sf. Treimi.

Zicând aceasta, dispăru. Băieţelul era un înger!

Practică: Să credem cu tărie acest mister, plecând capul înaintea Sf. Treimi, care este un Dumnezeu nemărginit de perfect şi adevărat, pentru că El ne-a descoperit acest adevăr şi este nesfârşit… de vrednic de crezare mai mult decât cel mai învăţat şi puternic om.

22. Prin ce semn arătăm credinţa noastră în Sf. Treime?

Arătăm credinţa noastră în Sf. Treime prin semnul Sfintei Cruci.

23. Cum se face semnul Sfintei Cruci?

Semnul Sfintei Cruci se face punând vârful degetelor mâinii drepte mai întâi la frunte, după aceea la piept, apoi la umărul stâng, şi în sfârşit la umărul drept, zicând: În Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.

EXPLICAŢIE: Prin semnul Sf. Cruci noi mărturisim credinţa în Sf. Treime, pentru că făcând-o numim numele celor trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Ba mai mult. Prin Sf. Cruce mărturisim şi misterul răscumpărării noastre, pentru că, făcând cruce pe trupul nostru, ne amintim de acea cruce pe care Isus Cristos a fost răstignit, a pătimit şi a murit. De aceea crucea, precum este semnul creştinului, este şi arma cea mai puternică împotriva duhurilor necurate.

Pilde

I. Triumful Sf. Cruci. În anul 312 după Cristos, Maxenţiu, fiind proclamat împărat la Roma, se puse în fruntea unei mari armate, compuse din 170.000 de pedestraşi şi 180.000 cavaleri, şi declară război lui Constantin cel Mare spre a-i lua Galia. Constantin, deşi avea numai 40.000 de soldaţi, totuşi se decise numai decât să nu-i lase timp spre a se întări, ci coborî Alpii şi îl ajunse la podul Milvio lângă Roma. Într-o zi, pe când el se afla în fruntea armatei sale, îi apăru pe cer, pe la amiază, o cruce strălucitoare în direcţia soarelui, împrejurul căruia erau scrise aceste cuvinte: «In hoc signo vinces» (prin acest semn vei învinge).

Această vedenie, la care a fost martoră întreaga armată, a mişcat foarte mult pe Constantin, mai cu seamă pentru că el era încă păgân. Toată ziua aceea el nu se gândea decât la ceea ce ar fi însemnat aceasta.

Noaptea următoare aceeaşi cruce îi apăru din nou, şi Isus Cristos îi porunci să pună chipul crucii pe steagurile sale. Dimineaţă, alături de aquilele romane, se văzu un alt steag necunoscut, deasupra căruia era o cruce, iar la mijloc se citea monograma lui Cristos. Era 28 octombrie 312. Maxenţiu, sigur de izbândă, trecu TIBRUL pe un pod mişcător, compus din două părţi, cu planul de a amăgi pe Constantin să vină pe pod, după care el s-ar fi retras înapoi despărţind cele două părţi ale podului, şi ar fi făcut ca Constantin să se înece în acel fluviu. Maxenţiu îşi înşiră armata. O parte pe pod o parte în apropierea fluviului, iar Constantin pe şesul din apropiere. La întâia ciocnire cu linia lui Maxenţiu fu ruptă, ba chiar soldaţii rămaseră înecaţi în acea apă în care voia să piară duşmanul său. Dumnezeul creştinilor îşi ţinu cuvântul şi Labărul Crucii a doua zi intră triumfător în Roma, semn veşnic de putere şi de izbândă.

(Darras. Hrist: generale de l’Englise)

 

II. Un act de superstiţie? O tânără evlavioasă, luând parte la un prânz în societate, mai întâi de a se pune la masă îşi făcu cu evlavie semnul Sf. Crucii. Un ofiţer văzând-o îi zise: «Îndrăzniţi încă să vă arătaţi, că faceţi în societate un act de superstiţie?». «O, nu, răspunse tânăra, nu-i un act de superstiţie, ci de slavă, pentru că-i semnul prin care mă arăt creştină, precum dumneata te arăţi militar cu deviza militară». Ofiţerul rămase ruşinat.

 

III. Puterea crucii. Sfântul Anton, pustnicul îndură o crudă luptă cu diavolul care căuta cu orice preţ să-l facă să păcătuiască.

Nu numai că-l necăjea cu ispitele cele mai groaznice, dar câteodată îi apărea sub formele cele mai curioase şi îngrozitoare, de câine, de şarpe ş.a.

Însă, când îi apărea, Sf. Anton făcea semnul crucii şi numaidecât duşmanul infernal o lua la fugă. De aceea obişnuia să spună ucenicilor săi: «Credeţi-mă, ajunge semnul Sf. Crucii pentru a alunga cu ruşine orice diavol…».

(Viaţa Sf. Anton)

© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *