Meniu

Despre iertarea păcatelor

Articolul X al Simbolului

Prin acest articol al crezului noi mărturisim că Isus Cristos a lăsat Bisericii sale, adică Apostolilor şi urmaşilor lor, puterea de a ierta orice păcat. Păcatul însă este orice faptă rea împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii. De aceea aici se va arăta cum poate omul face un păcat, de câte feluri este păcatul şi ce pedepse îl aşteaptă pe acela care-l face.

107. Când face omul un păcat?

Omul face un păcat, când nu păzeşte cu voie şi cunoştinţă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii.

EXPICAŢIE: Omul este făptura lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să se supună voinţei Lui. Când omul se împotriveşte acestei voinţe a lui Dumnezeu, călcând vreo poruncă de-a Lui, atunci păcătuieşte; adică supără şi necinsteşte pe Dumnezeu, neascultându-l. Omul însă fiind o făptură, care are minte şi voinţă, păcătuieşte numai când cunoaşte porunca lui Dumnezeu sau a Bisericii şi vrea s-o calce cu răutate.

108. Ce porunci trebuie să păzim?

Noi trebuie să păzim cele zece porunci ale lui Dumnezeu şi cele cinci ale Bisericii.

EXPLICAŢIE: Noi suntem fiii lui Dumnezeu, iar El, ca Părintele şi stăpânul nostru, are grijă de sufletul nostru şi vrea să ne facă fericiţi. Pentru a ajunge la adevărata fericire ne-a dat zece porunci. Dacă noi călcăm vreuna din acestea, nu mai suntem vrednici de fericire, ci de osândă. Tot aşa, autoritatea cea mai mare a Bisericii, adică Sf. Părinte Papă, ne-a dat încă cinci porunci, ce trebuie să le îndeplinim dacă voim să ajungem la fericire. Cine calcă vreuna din poruncile lui Dumnezeu ori ale Bisericii, face răul cel mai mare ce ar putea să fie.

109. În câte chipuri se poate face un păcat?

Un păcat se poate face cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta.

EXPLICAŢIE: Omul poate face un păcat în trei chipuri: a) cu gândul, adică dacă gândeşte ori doreşte ceea ce Dumnezeu ori Biserica opreşte, de pildă: cine se gândeşte să fure, ori doreşte să facă lucruri necurate sau urâte (porunca a VI-a, a IX-a), săvârşeşte un păcat; b) cu cuvântul, adică când se spun vorbe oprite, de pildă; cine spune minciuni, vorbe necuviincioase, ori înjură, ori blestemă, păcătuieşte; c) cu fapta, adică când face ceea ce Dumnezeu opreşte, ori nu face ceea ce Dumnezeu porunceşte, de pildă: cine fură, cine nu ascultă de părinţi, cine nu ascultă Sf. Liturghie în ziua de Duminică, păcătuieşte cu fapta.

110. Sunt toate păcatele deopotrivă de mari?

Toate păcatele nu sunt deopotrivă de mari, căci unele sunt mari sau de moarte, iar altele mici sau lesne iertătoare.

EXPLICAŢIE: Aici învăţăm că păcatele ce le facem, pot fi mari sau mici. Cele mari se mai numesc şi de moarte, pentru că sufletul celui ce face un asemenea păcat este ca şi cum ar fi mort în faţa lui Dumnezeu. Cele mici se mai numesc lesne iertătoare, pentru că nu fac sufletul mort în faţa lui Dumnezeu şi pot fi iertate foarte uşor.

111. Păcatul de moarte este un rău mare?

Da, păcatul de moarte este cel mai mare rău, pentru că printr-însul omul supără foarte tare pe Dumnezeu şi se face vrednic de pedeapsa veşnică a Iadului.

EXPLICAŢIE: Păcatul de moarte este un mare rău pentru patru pricini:

1. Pentru că dezbracă sufletul de harul dumnezeiesc. Sufletul nostru are două vieţi: viaţa naturală ca duh, şi aceasta n-o pierde niciodată pentru că este nemuritor; viaţa suprafirească ce i-o dă harul sfinţitor. Dacă omul face un păcat de moarte, sufletul lui moare duhovniceşte, adică este dezbrăcat de frumuseţea harului.

2. Dezbracă sufletul de orice merite pentru cer. Omul cu toate faptele bune, ce le-ar fi făcut mai înainte de a fi săvârşit un păcat de moarte, n-are nici un drept la împărăţia cerului.

3. Orice bine ar face omul în stare de păcat de moarte, sufletul său nu are nici un merit pentru cer; poate însă dobândi de la Dumnezeu harul ca să se întoarcă, ori alte haruri.

4. Pentru că acest păcat osândeşte sufletul la Iad. Această pedeapsă este o adevărată moarte veşnică. Toate acestea se pot înţelege mai uşor prin pilda unui copac altoit. Cât timp altoitul nu-i rupt, copacul face fructe frumoase şi gustoase. Îndată ce altoiul s-a rupt, copacul altoit îşi pierde a doua viaţă ce o căpătase prin altoire şi rămâne cu viaţa sa sălbatică de mai înainte; nu mai face fructe bune, ci numai sălbatice. Pentru grădină un astfel de copac este ca şi cum n-ar fi, adică e mort şi va trebui să se arunce în foc.

112. Trebuie multe păcate de moarte ca să ne facem vrednici de pedeapsa veşnică a iadului?

Ca să ne facem vrednici de pedeapsa veşnică a iadului, este de ajuns un singur păcat de moarte.

EXPLICAŢIE: precum o singură străpungere prin inimă făcută cu sabia este de ajuns ca omul să moară, tot aşa, un singur păcat de moarte duce sufletul la Iad, la moartea cea veşnică.

113. Când face omul un păcat de moarte?

Omul face un păcat de moarte, când calcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mare, cu ştiinţă şi voinţă deplină.

EXPLICAŢIE: Pentru ca un păcat să fie de moarte trebuie să se încalce trei condiţii. 1. Încălcarea unei porunci a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mare, de pildă, a înjura pe Dumnezeu, pe sfinţi, s. a.; ori împrejurări, de pildă a fura de la o femeie săracă, de exemplu, furca de tors, din care-şi trage sursa de existenţă, care se hrăneşte numai cu torsul. 2. Să se calce cu cunoştinţă, adică să cunoască că ceea ce face este un rău mare. 3. Cu voinţă deplină, adică cel ce păcătuieşte să nu fie silit de alţii ca să facă răul.

Pildă

Întâiul păcat şi iadul. La o şcoală a Părinţilor Iezuiţi în Austria venea un copilaş aşa de drăguţ şi cuminte, încât toţi îl chemau îngeraş. Într-o noapte muri pe neaşteptate, năpădindu-l sângele pe gură. Tatăl lui veni la Superiorul Colegiului, rugându-l să săvârşească o Liturghie pentru dânsul. Preotul îmbrăcat în odăjdiile sfinte, voind să iasă din sacristie pentru a merge la altar, e împiedicat de o putere nevăzută, care-i închidea uşa din faţă; o deschise a doua oară, şi cu o mai mare forţă se închide. Rămâne ca trăsnit şi îngrozit şi întrebă: «În numele lui Isus Cristos spune-mi cine eşti?»

– «Ah! Părinte, sunt sufletul copilului mort astă noapte. Să nu spui Liturghia pentru mine: sunt condamnat». – «Cum condamnat? Tu care erai pilda celorlalţi?» – «Nenorocitul de mine! Răspunse, e adevărat: eu am trăit întotdeauna în harul lui Dumnezeu. Dar acasă, fiind culcat, am consimţit la nişte gânduri rele; îndată mi s-a rupt în piept o venă, şi, curgându-mi sângele, am murit fără căinţă şi fără spovadă şi pentru aceasta mă aflu în iad».

– Zicând aceasta, dispăru.

(Zaccaria p. 422)

Practică: Am învăţat că păcatul de moarte este cel mai rău ce poate fi, pentru că ne face urâţi înaintea lui Dumnezeu şi ne duce în iad.

De aceea la orice treabă să ne gândim bine dacă fapta ce voim să o facem este plăcută lui Dumnezeu ori nu. Iar dacă din nefericire am făcut vreun păcat de moarte să ne spovedim numaidecât ca nu cumva să murim pe neaşteptate şi să ne pierdem pentru totdeauna.

114. Când face omul păcat lesne-iertător?

Omul face un păcat lesne-iertător, când calcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mic, ori în lucru mare, dar fără ştiinţă sau voinţă deplină.

EXPLICAŢIE: Am văzut că păcatul de moarte este călcarea unei porunci a lui Dumnezeu ori a Bisericii în lucru mare. Păcatul lesne-iertător însă este tot călcarea unei porunci a lui Dumnezeu ori a Bisericii dar în lucru mic. De pildă porunca lui Dumnezeu opreşte să furi. Dacă tu furi câteva pere ori mere faci un păcat mic, adică lesne-iertător. Dar dacă furi un sac de pere sau de mere faci un păcat mare, pentru că un sac de pere ori de mere este un lucru însemnat, şi furându-l pricinuieşti pagubă mare stăpânului. Numai în caz că cineva nu bagă bine de seamă, ori n-are voinţă deplină şi calcă legea lui Dumnezeu în lucru mare, atunci iarăşi nu face un păcat mare. Cu toate acestea păcatul lesne iertător este întotdeauna un rău: a) pentru că ne răceşte iubirea către Dumnezeu; b) pentru că uşor ne duce la păcatul de moarte; c) pentru că atrage asupra noastră pedeapsa lui Dumnezeu atât în această viaţă cât şi în cealaltă.

Pilde

Fură o sfeclă şi moare spânzurat. Pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, un asasin, după ce îngrozise Nordul Franţei, muri spânzurat pentru nelegiuirile sale. Dar înainte de a fi spânzurat se căi de crimele sale şi primi pedeapsa ca o îndestulare pentru atâtea răutăţi.

Multă lume se adunase să-l vadă murind. Urcând palcul spânzurătoarei ceru voie să vorbească: «Prietenilor, zise el celor de faţă, voi vedeţi că eu sunt omul cel mai nefericit, sfârşitul meu e foarte urât. Dar învăţaţi din păţania mea! Eu n-am fost întotdeauna rău: am devenit însă încetul cu încetul. Am început şirul crimelor mele cu o greşeală mică… furând o sfeclă.»

(Berardi Catehism)

Practică: Dragii mei, să nu vă jucaţi cu focul, spune mama la copilaşii săi.

Tot aşa vă spun şi eu să nu vă jucaţi cu păcatele cele mici şi să nu ziceţi: Dar… ce e o mică minciună spusă din glumă?

Ce-i un fruct furat din grădina vecinului? Ce-i un gologan găsit în casă, sub masă, ce-l ascund şi nu-l dau mamei? Lucruri mici, copilării! Dar vai de cel ce crede că asemenea fapte sunt nimicuri ce nu trebuie luate în seamă. Minciuna ce ai spus-o mai întâi din şagă, ţi-a micşorat ruşinea, apoi vei spune încă mai uşor alta şi alta până ce vei ajunge un mare mincinos, ba chiar un sperjur.

Din cercetările făcute s-a dovedit că sute şi sute de condamnaţi au început nelegiuirile lor furând un fruct, o ţigară lucruri mărunte, şi apoi încetul cu încetul au ajuns la spânzurătoare.

115. Pot fi iertate păcatele în Biserica lui Isus Cristos?

Da, în Biserica lui Isus Cristos pot fi iertate toate păcatele, prin Botez sau prin Pocăinţă.

EXPLICAŢIE: Precum am spus la începutul acestui paragraf, Isus Cristos a dat Bisericii sale puterea de a ierta păcatele. Pentru acest scop a lăsat Botezul şi Pocăinţa (spovada). Despre aceste două sacramente voi vorbi mai mult în partea a II-a.

116. Care păcate sunt iertate prin Botez?

Prin botez este iertat păcatul strămoşesc şi toate păcatele făcute înainte de Botez.

EXPLICAŢIE: Am învăţat mai înainte că omul se naşte în duşmănie cu Dumnezeu din pricina neascultării lui Adam. Pentru că omul să se împace cu Dumnezeu, Isus Cristos a orânduit Botezul prin care se şterge orice pată pricinuită în sufletul nostru de păcatul lui Adam. Dar de multe ori se botează şi oamenii mari, de pildă păgânii, şi a acestora li se şterge nu numai păcatul strămoşesc, dar toate celelalte păcate ce le-ar fi făcut în toată viaţa lor, până în ceasul când sunt botezaţi.

117. Care păcate pot fi iertate prin pocăinţă?

Prin pocăinţă pot fi iertate toate păcatele făcute după Botez.

EXPLICAŢIE: Isus Cristos ştiind că omul după ce a fost botezat, uşor poate să-şi păteze sufletul păcătuind din nou, a orânduit Pocăinţa, adică Spovada, prin mijlocul căreia dobândim iertarea tuturor păcatelor făcute după Botez, fie ele oricât de mari şi oricât de multe.

(Vezi partea II, Pocăinţa)

Practică: Să mulţumim Bunului Dumnezeu că a avut milă de noi, şi nea lăsat Botezul şi Pocăinţa prin mijlocul cărora putem să ne curăţim sufletul de orice păcat şi să devenim fiii săi şi moştenitorii împărăţiei cereşti.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *