Meniu

Despre învierea morţilor şi viaţa veşnică

Articolele XI şi XII ale Simbolului

118. Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii?

La sfârşitul lumii vor învia toţi morţii.

EXPLICAŢIE: Nimeni nu se poate îndoi că va muri şi el într-o zi ca toţi ceilalţi oameni. La sfârşitul vieţii ne aşteaptă multe dureri şi chinuri; apoi moartea ne desparte sufletul de trup, care mai pe urmă putrezeşte: şi la urmă judecata particulară (vezi punctul 9). La sfârşitul lumii, însă, vom învia cu toţii şi vom fi judecaţi în faţa tuturor oamenilor şi a îngerilor (vezi punctul 9). Aici mărturisim că trupul nostru, care după moarte se preface în praf, într-o zi se va uni din nou cu sufletul nostru prin puterea lui Dumnezeu, pentru ca împreună să fie părtaşi de aceeaşi fericire ori de aceeaşi pedeapsă precum în viaţa aceasta tot împreună au făcut atât binele cât şi răul.

Însuşi Isus Cristos ne spune aceasta: «Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor ieşi cei ce au făcut binele pentru învierea vieţii, iar cei ce au făcut răul pentru învierea osândei» (In, 5, 28,29).

Pilde

I. Credinţa lui Iob. Iob, om drept şi temător de Dumnezeu, a fost încercat cu multe necazuri, nenorociri şi cu o boală foarte urâtă şi grea. Părăsit de toţi şi zăcând pe gunoi se mângâia cu credinţa că odată va învia la o viaţă mai bună.

«Ştiu că Mântuitorul meu trăieşte, spunea el, şi că în ziua cea din urmă voi învia din pământ, şi din nou voi fi îmbrăcat cu această piele, şi în carnea mea voi vedea pe Dumnezeul meu, eu însumi îl voi vedea şi nu altcineva, şi în el eu însumi îmi voi fixa (aţinti) ochii mei».

(Iob. 19, 25.27)

 

II. Necredinciosul Eutichiu. Eutichiu, patriarh de Constantinopol, învăţa că noi nu vom învia cu trupul nostru propriu, ci cu un alt trup cu totul deosebit de acesta. Convins de greşeala sa de către Sf. Gregoriu cel Mare, şi, ajungând la ceasul morţii, îşi strângea pielea cu mâna şi spunea celor ce-l înconjurau:

«Cred şi mărturisesc că toţi vom învia cu această carne».

(Breviarul Rom.)

Practică: Cum se va face ca trupul nostru prefăcut în praf să învie din mormânt nu putem înţelege. Dar odată ce însuşi Dumnezeu ne spune, precum s-a zis mai sus, noi trebuie să credem cu tărie. Şi apoi avem sub ochi multe asemănări cu învierea trupului nostru. Aşa de pildă: ziua moare (trece) pentru ca să înceapă din nou; natura în timpul iernii moare, ca primăvara să învie din nou; orice sămânţă putrezeşte în pământ şi apoi dă viaţă plantei.

119. Vor fi deopotrivă trupurile celor înviaţi?

Trupurile celor înviaţi nu vor fi deopotrivă; căci trupurile celor răi vor fi urâte la înfăţişare, iar trupurile celor buni vor fi luminoase.

EXPLICAŢIE: Trupul fiecărui om la înviere va avea toată perfecţiunea şi frumuseţea ce a avut-o trupul lui Adam. Nu vor mai fi şchiopi, surzi, orbi, gheboşi ş. a. se vor deosebi numai prin pata păcatelor. De aceea trupurile celor răi, adică acelora care au murit cu vreun păcat de moarte, vor fi urâte, slute, dezgustătoare, îngrozitoare; iar trupurile celor buni, adică acelora, care au dobândit iertare de păcate înainte de moarte, vor fi frumoase şi luminoase.

120. Ce va urma după viaţa pământească?

După viaţa pământească va urma veşnicia, fericită în Cer pentru cei buni, nefericită în Iad pentru cei răi.

EXPLICAŢIE: Precum am vorbit mai înainte când a fost vorba despre judecata universală, din însăşi sentinţa ce o va da Isus Cristos celor buni şi celor răi, se dovedeşte că cei drepţi în cer vor fi fericiţi, pentru totdeauna, iar cei răi vor fi nefericiţi, adică vor arde în foc pentru totdeauna şi atât trupul cât şi sufletul lor nu vor mai avea nici o clipă de odihnă, de linişte ori de pace, dar vor fi pururea chinuiţi, fără nici o nădejde de scăpare.

Pildă

Mărturia Satanei. Părintele Paul Segnari junior mărturiseşte următoarea faptă: «În Roma un confrate de al meu (un iezuit) pe când făcea exorcisme unei persoane (rugăciuni bisericeşti prin mijlocul cărora să scoată pe dracu din om), a silit pe satana să spună până când va trebui să stea în iad. La început necuratul a refuzat să spună, în sfârşit învins de porunca ce i se dădea, a început a repeta cu un glas îngrozitor: Pentru totdeauna, pentru totdeauna, pentru totdeauna. Spuse aceste vorbe cu atâta tărie încât se cunoştea că vorbea despre veşnicie unul care suferea. Erau de faţă mulţi cavaleri, preoţi şi călugări, care aşa s-au înspăimântat încât cei mai mulţi şi-au schimbat viaţa, convinşi de predica ce le-o făcuse diavolul cu o singură vorbă: pentru totdeauna».

(Op. post. Med. despre Iad 2)

121. Cum se vor bucura cei drepţi în Cer?

Cei drepţi nu vor mai putea suferi în cer, vor gusta o fericire fără seamăn; vor vedea pe toţi Sfinţii şi Îngerii, pe Prea Sfânta Fecioară Maria şi pe însuşi Dumnezeu faţă în faţă.

EXPLICAŢIE: În cer nu va mai fi nici o suferinţă, nici o durere, ori necaz, ci numai fericire. Ce este fericirea Cerului nimeni nu o poate spune şi nici înţelege. Vom vedea pe Bunul Dumnezeu şi pe

Sfinţii săi faţă în faţă, dar câtă fericire şi bucurie va pricinui această vedere mintea omenească nu o poate pricepe în această viaţă. Sf. Paul fiind răpit de Dumnezeu în paradis ne spune că a auzit acolo vorbe misterioase ce nu e învoit omului a le spune (2 Cor 12, 3-4).

Pilde

I. Sfântul Iosif de Copertin. Acest sfânt înainte de a fi preot slujea ca frate într-o mănăstire franciscană. Pe când intra într-o zi în sufragerie, unde stăteau la masă ceilalţi fraţi, şi citindu-se despre Paradis, strigă plin de bucurie: «Paradis, Paradis» şi se ridică în aer până la plafonul camerei, zburând ca o pasăre. Dacă numai pomenindu-se Paradisul şi acest sfânt fu răpit în extaz, ce va fi apoi dobândindu-l?

II. O arătare. În luna august din anul 1860, pe când Venerabilul Don Bosco se întorcea în amiaza mare de la Biserica Sf. Francisc de Assisi, i se arătă mama sa, care era moartă de patru ani. Şi el o întrebă:

– «Da, aici eşti, o mamă? Cum, nu eşti moartă?»

– «Sunt moartă, dar trăiesc», îi răspunse ea.

– «Eşti fericită?»

– «Sunt foarte fericită.»

– «Ai mers direct în Paradis?»

– «Nu».

– «Spune-mi şi mie de ce te bucuri în Paradis?»

– «Nu pot să fac ca să înţelegi aşa ceva.»

– «Cel puţin dă-mi un semn despre fericirea ta.»

Venerabilul Don Bosco văzu că mama sa se schimbă deodată ca într-o altă fiinţă. A fost înconjurată de o lumină strălucitoare: hainele i se prefăcură în veşminte preţioase, faţa i se însenină şi începu a cânta. Dar ce cântec? Era o melodie aşa de armonioasă, încât i se părea că o cântau mii şi mii de glasuri, şi cu atâta delicateţe şi dulceaţă, încât el a fost răpit în extaz şi dispăru.

(Viaţa Venerabilului Don Bosco)

122. Pentru ce zicem "Amin" la sfârşitul Simbolului?

Noi zicem "Amin" la sfârşitul simbolului pentru a arăta că credem cu tărie toate câte sunt cuprinse într-însul.

EXPLICAŢIE: Acest cuvânt "amin" nu-i nici românesc, nici latinesc, nici grecesc, ci este evreiesc, şi are două însemnări mai principale.

a) După «Tatăl nostru» şi după alte rugăciuni, înseamnă o dorinţă vie şi o încredere mare că vom dobândi ceea ce am cerut, rugându-ne.

b) Spus după «Cred în Dumnezeu» înseamnă că noi reînnoim mărturisirea noastră şi ţinem cu tărie toate câte se cuprind într-însul. Într-un cuvânt, spunând «amin», noi arătăm că suntem statornici şi neclintiţi în adevărurile credinţei cuprinse în Simbolul Apostolilor, aşteptând ca răsplată învierea noastră din morţi şi fericirea cea veşnică.

Sfântul Augustin spune că sfinţii în cer vor cânta un veşnic «amin» alternându-l cu «Aleluia», mulţumind lui Dumnezeu că le-a dat credinţa cu care au învins lumea, patimile şi pe diavol. De aceea căuta ca credincioşii săi din Ipona (oraş vechi în Africa) să trăiască însufleţiţi de credinţa cea mai vie. Şi pentru a-i încerca în credinţă, într-o zi le zise: «Să presupunem că Dumnezeu v-ar făgădui că veţi trăi o sută de ani, ori chiar o mie de ani, în cea mai mare îmbelşugare pământească, dar cu condiţia că niciodată nu veţi domni cu El în cer…» Toţi strigară într-un glas: «Să piară toate, numai pe Domnul să nu-L pierdem».

(Viaţa Sf. Augustin)

Practică: Spune adeseori «Cred în Dumnezeu» cu cea mai mare evlavie şi credinţă. Iar, când la sfârşit adaugi «Amin», trezeşte în tine dorinţa de a muri mai bine, decât a te slăbi în credinţă.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *