Meniu

Despre judecata particulară şi universală

74. Când va veni din nou Isus Cristos?

Isus Cristos va veni din nou la sfârşitul lumii, ca să judece pe toţi oamenii: pe cei buni şi pe cei răi.

EXPLICAŢIE: 1. Lumea aceasta nu va dura pentru totdeauna, ci se va sfârşi, toate fiinţele vor pieri, totul se va distruge. Când se va întâmpla aceasta nu o putem şti pentru că Dumnezeu n-a descoperit nimănui ziua hotărâtă pentru sfârşitul lumii. Atunci Isus Cristos va veni din nou în chip văzut (vizibil) şi cu mare slavă, precum a spus El singur în mai multe rânduri; iar la înălţarea Lui şi îngerii au asigurat pe Apostoli despre aceasta, zicându-le: «Acest Isus, care s-a înălţat de la voi la cer, va veni aşa precum l-aţi văzut înălţându-se la cer».

2. Isus va veni ca să judece pe toţi oamenii. El a venit ca să ne răscumpere prin patima şi moartea sa; a rămas cu noi în chip nevăzut (invizibil) în Sf. taină a Euharistiei, însă la sfârşitul lumii va veni ca să judece pe cei vii, adică pe aceia care sunt buni şi sfinţi, şi pe cei morţi, adică pe cei răi şi păcătoşi. Aşa scria Sf. Paul despre Isus Cristos: «Care va judeca pe cei vii şi pe cei morţi» (2 Tim 4,1)

75. Despre ce vor fi judecaţi oamenii?

Oamenii vor fi judecaţi despre toate gândurile, cuvintele şi faptele lor.

EXPLICAŢIE: Isus Cristos va judeca binele şi răul, pe care l-au făcut toţi oamenii; adică El va judeca gândurile, cuvintele şi faptele fiecărui om, dând fiecăruia răsplata sau pedeapsa cuvenită.

Atunci se va vedea dreptatea fiecăruia. Acum mulţi trec de buni pentru că faptele, gândurile şi cuvintele lor cele rele nu se cunosc, iar alţii sunt socotiţi de răi pentru că bunătatea lor e dispreţuită sau luată în râs de cei bârfitori, dar atunci se va descoperi răutatea şi bunătatea fiecărui om pentru că Dumnezeu, fiind atotştiutor, cunoaşte starea fiecărui suflet şi nimeni nu poate să-L înşele.

Pildă

Gândul judecăţii. Gândul că odată noi vom fi judecaţi făcea ca sfinţii să tremure. Astfel Sf. Ieronim, după ce petrecuse mai mulţi ani în post şi rugăciune, explicând evanghelia de la Sf. Matei, scrise: «De fiecare dată când mă gândesc la ziua judecăţii, tremur. Orice aş face, întotdeauna mi se pare că aud acea trâmbiţă îngrozitoare, sunându-mi la urechi acele cuvinte: Morţilor, sculaţi-vă şi veniţi la judecată».

(Viaţa Sfântului)

Practică: Noi am da orice numai să nu fim ruşinaţi. Ei bine, să facem acum numai binele şi să ne ferim de orice păcat, dacă voim să nu fim ruşinaţi înaintea lumii întregi în ziua de judecată.

76. Cum va fi hotărârea judecăţii lui Isus Cristos?

Hotărârea judecăţii lui Isus Cristos va fi astfel:

1. Celor drepţi le va zice:

"Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu, moşteniţi împărăţia, care vă este pregătită vouă de la începutul lumii".

2. Celor răi le va spune:

"Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor săi".

EXPLICAŢIE: Aceste două sentinţe le-a anunţat însuşi Isus Cristos, când a vorbit despre judecata cea din urmă (Mt. 25,34-36). Precum celor drepţi Dumnezeu va da fericirea cerului pentru că L-au iubit şi l-au slujit, făcând bine chiar şi celorlalţi oameni tot din dragoste către El, tot aşa va pedepsi cu chinurile cele mai grozave ale iadului pe cei păcătoşi. Astfel, pe când cei drepţi se vor bucura cu îngerii, cei răi vor fi chinuiţi împreună cu Satana şi cu ceilalţi diavoli.

77. Ce se va întâmpla după hotărârea judecătorului?

După hotărârea judecătorului, cei răi vor merge în iad, iar cei buni în cer.

EXPLICAŢIE: Îndată ce va fi dată sentinţa judecăţii, cei răi vor cădea ca trăsniţi în focul groaznic al iadului, care îi va înghiţi într-o clipă, iar oamenii drepţi vor zbura la cer spre a se bucura pentru totdeauna. Că toate acestea se vor întâmpla nu poate fi nici o îndoială, pentru că ni le-a spus Isus Cristos, care a mai adăugat că: «Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul lui nu va trece». Adică mai degrabă se va distruge lumea aceasta, decât să nu se îndeplinească ceea ce a spus El.

Practică: Care va fi sentinţa ce o vei primi în ziua aceea? Dacă nu vrei să tremuri atunci de frică, tremură acum şi gândindu-te la acea straşnică şi dreaptă judecată fereşte-te de orice păcat. Gândurile, cuvintele şi faptele tale să fie curate înaintea lui Dumnezeu.

78. Nu mai este şi altă judecată în afară de judecata de pe urmă sau universală?

În afară de judecata de pe urmă, sau universală, mai este şi judecata particulară, la care va fi judecat fiecare om îndată după moarte.

EXPLICAŢIE: 1. Am învăţat puţin mai înainte că la sfârşitul lumii va fi o judecată universală. Totuşi Cristos nu aşteaptă acea zi pentru a judeca oamenii, dar îi judecă imediat după moarte. După părerea multor sfinţi Părinţi, chiar acolo unde trupul zace rece, iar sufletul s-a despărţit de dânsul, acolo se face cea dintâi judecată. Ce moment teribil! Sufletul omului pentru întâia oară se află în faţa lui Dumnezeu, care îi cere cea mai strictă socoteală, pe când însăşi conştiinţa îl acuză, iar Îngerul păzitor şi diavolul îi sunt martori! Această judecată se numeşte particulară, pentru că fiecare om va fi judecat în parte. De la această judecată sufletul omului începe imediat să fie fericit în cer, sau nefericit şi torturat în iad.

2. Pe lângă această judecată se mai face şi una universală, cum am văzut mai sus, pentru că aceasta o cere: a) Slava lui Dumnezeu, căci acum păcătoşii blestemă pe Dumnezeu şi de multe ori sunt cei mai fericiţi în cele pământeşti. Atunci aceştia vor fi ruşinaţi, şi Pronia (grija) dumnezeiască va fi îndreptăţită pentru că a dat atât bine celor răi. b) O cere slava lui Isus Cristos, căci acum El este dispreţuit, învăţătura Lui nesocotită, Biserica şi sacramentele Lui profanate; atunci El se va arăta Rege-judecător în faţa lumii întregi, aşa cum ni s-a arătat prin învăţătura sa. c) O mai cere slava celor buni, căci acum ei sunt dispreţuiţi şi luaţi în râs pentru că sunt buni şi credincioşi poruncilor şi învăţăturilor Dumnezeieşti. Atunci ei vor fi lăudaţi şi răsplătiţi în faţa celor răi, care vor rămâne ruşinaţi şi pedepsiţi.

79. Unde se duce sufletul după judecata particulară?

După judecata particulară sufletul se duce în iad sau în Cer, sau în Purgator.

EXPLICAŢIE: Sufletul omului când se va prezenta la judecata particulară poate să se găsească în trei condiţii: a) fără nici un păcat de moarte ori lesne iertător, sau chiar fără nici o pată; atunci primeşte ca răsplată Cerul; b) poate să se afle cu vreun păcat mare de moarte de care nu s-a căit şi nici nu s-a spovedit în viaţă, atunci este osândit la chinurile veşnice în Iad; c) poate n-are decât păcate mici, lesne-iertătoare, sau mai are vreo pedeapsă pentru că n-a îndestulat dreptatea lui Dumnezeu pentru păcatele iertate prin spovadă; şi atunci este condamnat să se cureţe în Purgator mai înainte de a intra în Cer.

80. Ce este Cerul?

Cerul este un loc de fericire veşnică şi desăvârşită?

81. Care sufletele merg în Cer?

În Cer merg sufletele acelora care mor în harul lui Dumnezeu şi sunt iertate de toate păcatele şi pedepsele.

EXPICAŢIE: Că există cerul nu poate fi nici o îndoială.

1. Dumnezeu a descoperit oamenilor atât în Vechiul Testament cât şi în cel Nou, ca există un loc de fericire veşnică, numit Cer. Aşa Isus Cristos vorbind despre amăgirea acelora, care strâng numai bunuri trecătoare, averi, fără să se gândească la suflet, zise: «Adunaţi-vă comori pentru Cer, unde nici rugina, nici moliile nu le strică…» (Mt. 6,20). Iar când vorbi despre judecata cea din urmă, zise: «Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor». (Mt. 13,43). În Sf. Scriptură sunt foarte multe dovezi că există Cerul, ca loc de fericire, dar nu le mai aduc, pentru că chiar şi raţiunea (mintea omenească) ne poate dovedi acest adevăr. Cine nu ştie că binele trebuie să fie răsplătit? Însă răsplata pe care omul o aşteaptă pentru binele săvârşit, inima noastră o vrea să dureze pentru totdeauna; nu suntem mulţumiţi cu o oricare răsplată, ci dorim ca să nu se mai sfârşească, adică să fie veşnică. O astfel de răsplată se dobândeşte numai în Cer.

2. Se învaţă că Cerul este un loc de fericire veşnică. Suntem fericiţi când avem tot ce dorim, şi nu ne lipseşte nimica din ceea ce am putea dori. Ştim prea bine că inima noastră nu ţinteşte decât spre o asemenea fericire. Dar pe acest pământ nu putem s-o avem. Aici este frig, căldură, sunt boli, neajunsuri, nenorociri şi fel de fel de chinuri care ne amărăsc viaţa. Prin urmare aici nu putem fi fericiţi cum se cuvine. Însă Dumnezeu, care ne-a dat această dorinţă de fericire, o va îndestula, şi anume în Cer. Acolo nu-i nici frig, nici căldură, nici nu sunt boli, nici nenorociri, nici plâns, acolo nu-i decât o bucurie deplină fără sfârşit, care consistă în a vedea şi a avea pe Dumnezeu drept comoara şi răsplata noastră.

3. În Cer merg sufletele acelora care mor în harul lui Dumnezeu… Adică precum la sfârşitul anului şcolar primesc premiu numai elevii silitori, tot aşa la sfârşitul vieţii, celor buni li se dă premiu, împărăţia cerului. Dar trebuie să fie în harul lui Dumnezeu, adică se cere ca sufletul să fie curat cu totul de orice păcat, chiar de cel mai mic, precum şi de orice pedeapsă, cum ar fi dacă omul în această viaţă nu şi-ar fi ispăşit toată pedeapsa datorită păcatelor iertate prin spovadă.

Pilde

I. Las pământul pentru a merge în Paradis. Sf. Alois Gonzaga, după ce zăcu trei luni, fu înştiinţat de medic că peste puţin timp va muri. Fiind de faţă câţiva fraţi iezuiţi, le zise: «Ştiţi că n-am de trăit decât puţine zile, să spunem Te Deum spre mulţumire pentru o aşa binefacere». Apoi scrise mamei sale: «Dacă dragostea plânge cu cei ce plâng şi se bucură cu cei ce se bucură, vei auzi cu bucurie că eu sunt aproape de acel termen, în care nu-i frică de a pierde pe Dumnezeu. Plecarea mea o consider de o mare favoare a cerului şi te rog să nu fii nerecunoscătoare către bunătatea dumnezeiască, plângând pe cel ce lasă pământul şi merge să te aştepte în patria celor vii».

 

II. Merg la veşnicie. În timpul lui Marcu Aureliu, făcându-se o mare prigonire în contra creştinilor, Valerian, soţul Sf. Cecilia a fost acuzat şi el şi condamnat la moarte. Călăul, văzându-l că aşa de tânăr şi nobil mergea la moarte, îl compătimea. Valerian îi zise: «Nu mă plânge, ci pizmuieşte-mă. Eu merg la viaţa veşnică, la Cer».

Practică: Caută să fii întotdeauna cu sufletul curat şi la moarte te vei bucura, ştiind că te aşteaptă o fericire neînchipuit de mare.

82. Ce este Iadul?

Iadul este un foc nestins, unde sunt suferinţe veşnice.

83. Care suflete merg în Iad?

În Iad merg sufletele acelora care mor cu vreun păcat de moarte.

EXPLICAŢIE: 1. E foarte uşor de dovedit că iadul există şi că este un foc arzător, în care cei păcătoşi suferă pentru păcatele lor. Însuşi Isus Cristos ne-a asigurat despre aceasta, vorbind despre sentinţa ce o vor primi cei răi la judecată: «Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui». Acest loc cu foc veşnic se numeşte Iad. Din cuvintele lui Isus se dovedeşte că iadul este veşnic, adică dacă ar trece atâtea mii de ani câte fire de iarbă, câte picături de apă sunt în toate mările şi oceanele, precum şi câte fire de nisip sunt în toată lumea, tot la începutul iadului ar fi. De asemenea Cristos a mai spus că cei răi vor locui în acea groaznică văpaie de foc cu dracii, care îi vor chinui. Dar durerea cea mai mare pentru cei osândiţi este că nu pot vedea faţa lui Dumnezeu pentru care au fost făcuţi.

2. Chiar şi raţiunea (mintea) omenească dovedeşte că trebuie să existe iadul ca loc de pedeapsă pentru cei răi. În toate timpurile şi la toate popoarele au fost fel de fel de închisori pentru răufăcători. Mult mai mult se cerea din partea înţelepciunii lui Dumnezeu ca să pedepsească pe cei ce vor călca legile lui cu o pedeapsă nesfârşită, cel puţin cât priveşte durata ei, pentru a îndestula dreptatea Lui cea nemărginită.

3. Închisorile sunt pentru cei care nu ascultă de legile omeneşti; tot aşa iadul este pentru cei ce calcă legile dumnezeieşti. Cu iadul se pedepsesc, după cum ne învaţă catehismul, numai cei ce mor cu vreun păcat de moarte pe suflet, adică aceia care înainte de moarte n-au dobândit iertarea păcatelor printr-o bună spovadă, şi au murit în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Chiar şi numai un singur păcat de moarte este de ajuns pentru a fi condamnat la iad.

Pildă

I. Iadul este… Contele Orloff, general rus, se află într-o seară de iarnă în anul 1812 împreună cu un prieten al său, general şi acesta, dar necredincios. După ce băuseră niţel, îşi băteau joc de religie şi mai ales de Iad: «Dar dacă Iadul ar exista într-adevăr?» zise generalul Orloff.

«Ei bine, răspunse celălalt, să ne dăm cuvântul, că cine din noi doi va muri mai întâi, se va întoarce să înştiinţeze pe celălalt». Au rămas înţeleşi aşa. Puţin după aceea se ivi războiul cu Napoleon I. Prietenul lui Orloff fu trimis la front să condamne armata. Trecuseră trei săptămâni, de când plecase de la Moscova. Într-o dimineaţă Orloff vede că i se arată în odaie palid şi înfiorător, şi ridicând perdelele de la patul lui îi zise: «Prietene, Iadul este, şi eu sunt acolo» şi dispăru. Puţin mai târziu Orloff primi vestea că prietenul său fusese omorât de o bombă chiar în clipa când i s-a arătat lui.

(Mons. De Sëgur)

II. De ce Dumnezeu trimite la Iad. Aşa a fost întrebat un tânăr, care mergea la Catehism, de un avocat necredincios. «Dumnezeu nu trimite la iad pe nimeni, răspunse tânărul, ci păcătosul se condamnă săvârşind răul precum tâlharul; furând, se condamnă la închisoare».

Practică: Nu amânaţi spovada păcatelor voastre, căci nu ştiţi ceasul morţii voastre, când mergeţi seara la culcare, gândiţi-vă la păcatele voastre, căiţi-vă de dânsele şi făgăduiţi lui Dumnezeu că vă veţi mărturisi cât mai curând, pentru că nu ştiţi dacă vă veţi mai scula din patul vostru. Vai, dacă moartea vă apucă cu vreun păcat de moarte pe suflet!

84. Ce este Purgatorul?

Purgatorul este un loc de suferinţe vremelnice, adică ce au sfârşit.

85. Care suflete merg în Purgator?

În Purgator merg sufletele acelora, care mor cu păcate lesne-iertătoare, care n-au sfârşit pe pământ pedeapsa datorită păcatelor iertate.

86. Va mai fi Purgatorul după judecata de pe urmă?

După judecata de pe urmă nu va mai fi Purgatorul, ci numai Cerul şi Iadul.

EXPLICAŢIE: Catehismul aici ne învaţă că pe lumea cealaltă este un loc de suferinţe numit Purgator, adică loc de curăţire, şi că acele suferinţe sunt numai pentru un anumit timp. Existenţa acestui loc de chinuri se dovedeşte din cărţile sfinte, precum şi din învăţătura Bisericii:

a) În Vechiul Testament se citeşte că Iuda Macabeu, după lupta cu duşmanii lui, a trimis la Ierusalim 12.000 drahme de argint ca să se aducă jertfă lui Dumnezeu pentru soldaţii cei morţi pentru ca să dobândească, iertare de greşelile lor (2Mac. 12). b) Însuşi Cristos a vorbit de unele păcate, ce nu se vor ierta «nici în lumea aceasta şi nici în cea viitoare» (Matei 12,31). Prin urmare, din aceste cuvinte ale lui Isus, rezultă că unele păcate pot fi iertate pe lumea cealaltă. Acest loc, unde pot fi iertate păcatele cele mici, noi îl numim Purgator, ceea ce înseamnă loc de curăţire. c) Sf. Biserică chiar de la început a avut credinţă în existenţa purgatorului, după cum se citeşte în cărţile vechi ale Sf. Părinţi, în hotărârile şi ceremoniile bisericeşti, precum şi din inscripţiile descoperite pe mormintele celor dintâi creştini îngropaţi în catacombele Romei. d) Ba chiar şi raţiunea (mintea omenească) trebuie să admită Purgatorul, pentru ispăşirea păcatelor mici şi a pedepselor neîndestulate pe lumea aceasta, căci nu se poate admite ca Bunătatea lui Dumnezeu să le pedepsească cu chinuri veşnice, în iad, la fel cu păcatele cele mari.

2. În purgator merg sufletele celor ce mor cu păcate mici, sau cu pedepse datorite păcatelor iertate neispăşite. Acolo vor suferi până când se vor curăţi de orice mică pată, iar apoi vor intra în Cer. După părerea Sf. Părinţi şi a Sf. Biserici, în purgator se află un foc chinuitor şi curăţitor, numai că sufletele nu sunt chinuite de diavoli ca în iad.

3. Purgatorul va fi numai până la sfârşitul lumii, pentru că, după zisa Mântuitorului, de la judecata cea din urmă nu va fi decât o fericire şi un chin veşnic, adică cerul şi iadul.

4. Din ceea ce a făcut în legea veche Iuda Macabeu şi din credinţa obştească a Bisericii reiese că noi putem micşora pedepsele sufletelor din purgator prin rugăciuni, pomeni, fapte bune şi mai ales prin Sf. Liturghie.

Pildă

O pomană pentru Liturghie. Un mare scriitor şi orator francez, P. Lacordaire într-o scrisoare povesteşte că în Polonia, murind un ţăran a fost condamnat la purgator. Soţia lui fiind săracă şi voind să celebreze o sfântă Liturghie, ceru anume pentru aceasta, o pomană de la un bogat. Acesta deşi necredincios, i-o dădu. Soţia făcu să se zică Liturghia. Câteva zile după aceea mortul apăru bogatului şi, mulţumindu-i pentru pomană, adăugă: «Liturghia celebrată m-a scăpat din purgator. Pentru pomana ce-ai făcuto, Domnul, prin mine, îţi spune să te converteşti», şi dispăru. Bogatul ascultă şi se întoarse la bine, iar după câteva luni muri creştineşte.

Practică: Să fim miloşi acum, ajutând pe sărmanele suflete din purgator, dacă voim ca după moarte să fim ajutaţi şi noi. Nu uitaţi că sufletele din purgator deşi nu pot face nimic meritoriu pentru sine, totuşi, pentru noi pot să ne dobândească multe haruri, mai ales când vor ajunge în cer.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *