Meniu

Introducere

1. Eşti creştin?

Da, sunt creştin prin harul lui Dumnezeu.

EXPLICAŢIE:

1) Noi putem avea mai multe nume sau titluri. Aşa de pe starea părinţilor putem să ne numim, orăşeni, boieri, ţărani etc, iar dacă am învăţat vreo meserie sau ştiinţă putem fi numiţi: fierari, cizmari, lemnari, avocaţi, judecători, învăţători etc. Cât priveşte religia ne numim creştini, adică urmaşi ai lui Isus Cristos. De pildă, turcii, evreii, păgânii etc, nu pot fi numiţi creştini pentru că nu urmează pe Cristos. Numele de creştin s-a auzit întâia oară la Antiochia în anul 41 după Cristos.

2) Zicem că suntem creştini prin harul lui Dumnezeu, pentru că n-am avut nici o vrednicie să ne naştem sau să devenim creştini, dar aceasta este numai din mila lui Dumnezeu. Acest nume a fost preţuit de sfinţi mai mult decât orice în lume, încât au suferit mai bine moartea decât să fi spus că nu erau creştini.

Pilde

I. Sunt creştin. Sfântul Concordiu trebuind să fie dus în închisoare pentru că nu voia să se lepede de legea creştină, a fost dus înaintea judecătorului roman, Torquat, care îl întrebă:

– Cine eşti tu, şi cum te cheamă?

– Cine sunt eu? Sunt creştin.

– Eu nu te întreb: ce eşti, dar cine eşti, adăugă judecătorul, şi care-i numele tău.

– Numele meu!? Sunt creştin.

– Hai, nu mai face glume – reluă mâniat Torquat.

– Eu nu te întreb dacă eşti creştin, sau nu; vreau să-ţi ştiu numele.

– Deja ţi l-am spus: Sunt creştin! numele meu vine de la Cristos, pentru că aparţin lui Cristos şi numai lui vreau să-i slujesc trăind şi murind. Pentru aceasta fu schingiuit în chipul cel mai crud, dar nu cedă, şi muri repetând încă odată numele său cel plăcut: Sunt creştin.

(Meschler. Exemples)

II. Sfânta Agnesa. Sfânta Agnesa n-avea decât 13 ani când fusese acuzată, că era creştină, de către tânărul Procopiu, după care nu voi să se mărite şi de aceea fu dusă înaintea prefectului păgân din Roma, care era tocmai tatăl lui Procopiu.

– Tu eşti Agnesa?

– Da, D-le prefect.

– Şi de ce refuzi să te măriţi cu fiul meu?… Oare nu-i tânărul cel mai nobil, şi mai nobil din Roma?…

– O, mult mai nobil, şi mai puternic e Mirele meu!

– Şi cine-i?

– Isus Cristos.

– Nenorocito! Şi pronunţi acest nume înaintea mea?… Te arăţi creştină?…

– Pentru că sunt…

– Nenorocito: închină-te zeilor şi ia pe Procopiu, sau vei fi condamnată la chinurile cele mai grozave.

– Mirele meu m-a însemnat în frunte, D-le prefect şi nu-i voi fi necredincioasă, poate să mă coste şi viaţa.

– Ehei, eu te voi însemna cu sigiliul ruşinii, voi porunci să te tragă la locul desfrâului, şi vei deveni nevrednică de El.

– O, să nu crezi că vei putea să-mi smulgi coroana: vei putea păta trupul meu, dar libertatea mea, voinţa mea, nu mi-o vei răpi; şi nu vei face decât să-mi îndoieşti triumful.

După ce fecioara fu schingiuită în chipul cel mai crud, îi fu tăiat capul. Pentru această mărturisire a credinţei acum e fericită şi cinstită de toţi credincioşii.

(Viaţa Sf. Agnesa)

2. Cine este creştin adevărat?

Creştin adevărat este acela care, fiind botezat, crede şi mărturiseşte învăţătura creştinească.

3. Ce este învăţătura creştinească?

Învăţătura creştinească este învăţătura lui Isus Cristos, ce au predicat-o Apostolii şi ne-o învaţă sfânta Biserică.

EXPLICAŢIE:

1) Noi am devenit creştini prin harul lui Dumnezeu când am fost botezaţi.

Dar se mai cere: a) ca să mărturisim credinţa lui Isus Cristos, adică tot cea predicat El şi acum ne învaţă prin Sf. Biserică catolică; b) să păstrăm legea lui Isus Cristos, adică poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii. Cine a fost botezat, dar nu mărturiseşte credinţa lui Cristos sau nu observă legea lui, nu-i un creştin bun, ci e creştin numai cu numele.

Pilde

I. Necredinciosul ruşinat. Un Domn, după ce vorbise mai mult timp de ateismul său la o adunare de doamne şi de domnişoare, însă fără nici un folos, crezu bine să se răzbune, zicându-le: «N-aş fi crezut niciodată că într-o casă ca aceasta, unde eleganţa îşi pretinde primatul, să fiu eu singur care să am onoare a nu crede în Dumnezeu».

– «Nu, domnule, răspunde cu curaj stăpâna casei, nu eşti singur; caii mei, câinele meu şi mâţa mea au şi ei această onoare. Însă sărmanele dobitoace n-au atâta curaj ca să se fălească…»

(Gibier. Obiecţiuni etc. p. 42)

II. Necredinciosul în faţa morţii. Marchizul Châtelet, prieten intim cu nelegiuitul Voltaire, şi care în timpul vieţii sale se fălea a fi necredincios, numind credinţa religioasă o superstiţie şi socotind de virtuţi numai plăcerile şi petrecerile, căzând bolnav de moarte, a vrut totuşi că primească sfintele taine şi să moară creştineşte. Ceru sfat pentru aceasta de la Voltaire, care-l adusese le necredinţă. Voltaire îi răspunde: «Prietene, bagă de seamă la ceea ce-i mai sigur; crede, mărturiseşte-te şi mori ca creştin!»

(Aneegam. Hist. Du monde)

III. Una din cauzele necredinţei. Într-o adunare, unde se afla un preot, o tânără doamnă se fălea că ea nu crede.

– Scuzaţi doamnă, îi zise de la un timp preotul; aţi citit operele lui Frayssinous?

– Nu, părinte.

– Dar studiile religioase ale P. Chaignon?

– Nici pe aceasta.

– Dar studiile filozofice ale lui Nicholas?

– Deloc.

Conversaţia urmează şi preotul bagă de seamă că acea nenorocită nu cunoştea decât romanele de modă şi articolele ziarelor profane.

– Doamnă, îi zise în sfârşit, vă asigur că nu sunteţi deloc necredincioasă.

– Şi atunci, părinte, ce sunt?

– …? O ignorantă! (o proastă, care pretinde a şti ceea ce n-a învăţat)

Practică: Mulţumeşte lui Dumnezeu că eşti creştin catolic, şi caută a te arăta întotdeauna un bun creştin. Citeşte cărţi bune şi folositoare, şi fereşte-te de ziare, cărţi de poveşti, romane sau altele care iau în râs cele sfinte, pentru că prin asemenea citiri te răceşti în credinţă, ba chiar poţi s-o şi pierzi.

4. Unde este cuprinsă pe scurt învăţătura creştinească?

Învăţătura creştinească este cuprinsă pe scurt într-o carte ce se numeşte Catehism.

EXPLICAŢIE: Catehismul, prin urmare, nu-i decât cărticica în care e scrisă învăţătura lui Isus Cristos. Din catehism învăţăm: a) ceea ce trebuie să credem; b) ceea ce trebuie să facem şi ceea ce nu trebuie să facem; c) mijloacele cu care vom putea păstra legea dumnezeiască pentru a ajunge la fericire, în paradis. De aceea catehismul, după cum poate cunoaşte oricine, este cartea cea mai frumoasă şi cea mai trebuincioasă pentru toţi.

Pilde

I. Pentru ce studiez Catehismul. Vizitând cineva într-o zi pe generalul Lamoriciére, care învinse pe turci în Alnugeria, şi găsindu-l că studia harta geografică pentru războiul din răsărit, dar pentru a o ţine întinsă bine, pusese pe o margine Catehismul şi pe cealaltă margine Imitaţiunea lui Isus Cristos, vizitatorul mirat îl întrebă pentru ce mai citeşte asemenea cărţi. Generalul însă îi răspunse: «Eu studiez aceste cărţi căci nu vreau să stau, ca mulţi alţii, spânzurând între cer şi pământ fără să ştiu ceva de menirea mea. Vreau să ştiu unde merg şi ce cale trebuie să ţin».

 

II. Numai Catehismul e adevărat. M. Troplong, preşedintele senatului şi al Curţii de casaţie din Paris, mort la 28 februarie 1869, aflându-se pe patul de moarte, zise parohului său, care îl pregătea să primească ultimele taine: «Am citit foarte mult, am studiat foarte mult şi am învins foarte mult.

Când se apropie ceasul morţii se cunoaşte că numai un lucru e adevărat, şi acesta e Catehismul».

Practică: Dă-ţi toată silinţa ca să înveţi Catehismul pentru a putea cunoaşte calea ce duce la cer. Învăţând bine catehismul, vei şti mult mai mult decât acela, care ştie mersul soarelui, şi al lunii şi al stelelor, iar despre adevăratul scop al omului şi despre Dumnezeu nu s-a îngrijit niciodată cum trebuie.
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *