Meniu

Despre har

1. Ce este harul?

Harul este un dar suprafiresc, pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră, prin vredniciile lui Isus Cristos.

EXPLICAŢIE: Omul, după păcatul strămoşesc, nu mai putea face nimic pentru a ajunge la fericirea cerească pentru care fusese făcut. Dumnezeu se milui de el şi-i trimise un Mântuitor, pe Isus Cristos, care prin patima sa i-a dobândit ajutorul ceresc pentru a ajunge la fericire. Acest ajutor ceresc se numeşte har sau graţie, pentru că ni l-a dat gratis, adică fără nici o vrednicie din partea noastră.

2. De câte feluri este harul?

Harul este de două feluri: harul lucrător sau actual, şi harul sfinţitor.

3. Ce este harul lucrător sau actual?

Harul lucrător sau actual este un ajutor trecător suprafiresc, prin care Dumnezeu ne luminează mintea şi ne întăreşte voinţa, ca să putem face binele şi fugi de rău.

EXPLICAŢIE: Acest har îl simţim în noi înşine, căci nu-i decât ajutorul ceresc, care ne luminează ca să cunoaştem ce-i bine şi ce-i rău; cât de frumos şi plăcut este binele şi cât de urât este răul. În acelaşi timp acest dar ceresc aţâţă, îndeamnă şi ajută ca voinţa noastră să învingă răul şi să săvârşească binele. De aceea acest har se cheamă lucrător, pentru că lucrează în noi şi ne face să lucrăm, să săvârşim binele.

4. Ne este trebuincios harul lucrător?

Da, harul lucrător ne este aşa de trebuincios, încât fără dânsul nu putem face nimic vrednic de mântuirea noastră cea veşnică.

EXPLICAŢIE: Pentru că faptele noastre să fie vrednice de cer, trebuie săvârşite sub lucrarea acestui ajutor suprafiresc, altfel ele ar fi simplu naturale, pământeşti, şi de nici un folos pentru mântuire. Deoarece la orice faptă ni se dă acest har, el se cheamă şi trecător, adică el vine, ne luminează, ne îndeamnă la bine; dacă îi corespundem, rămâne şi lucrează cu noi, dacă nu, el ne părăseşte, trece de la noi.

Pilde

Întoarcerea Sf. Augustin. Sfântul Augustin care era un mare învăţat dar şi un mare păcătos necredincios, a fost întors la catolicism prin harurile trecătoare, ce i le dobândise lacrimile şi rugăciunile maicii sale, Sf. Monica; şi la sfârşit citirea unei cărţi ce o găsim plimbându-se într-o grădină. Fiind mişcat de frumuseţea religie noastre şi a virtuţii, călcă pe inima înglodată în păcatele cele mai ruşinoase, merse plângând la picioarele Sf. Ambrosiu, şi deveni sfântul cel mare al Bisericii Catolice.

Practică: Să corespundem numaidecât la orice insuflare dumnezeiască, căci, dacă nu primim harul, ce Dumnezeu ni-l trimite, ne facem nevrednici de alte haruri, aşa că ne putem pierde sufletul, refuzând numai o singură lumină sau îmboldire cerească.

5. Ce este harul sfinţitor?

Harul sfinţitor este un dar suprafiresc, prin care din păcătoşi ne facem drepţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cereşti.

EXPLICAŢIE: Acest har este ceva aşa de dumnezeiesc, încât înfrumuseţează sufletul nostru ca o haină strălucitoare de nevinovăţie şi de curăţire; revarsă în noi atâta strălucire, tărie şi virtute încât între Dumnezeu şi noi se face o unire aşa de strânsă şi intimă, că se creează între El şi noi un fel de nemurire; căci devenim membri ale lui Cristos; primim pe Sfântul Duh; dobândim dreptul de a chema pe Dumnezeu «Tatăl nostru»; iar trupurile noastre devin templul Lui.

6. Prin ce pierde omul harul sfinţitor?

Omul pierde harul sfinţitor numai prin păcatul de moarte, şi un singur păcat de moarte este de ajuns ca să-l piardă.

EXPLICAŢIE: Păcatul este un rău aşa de mare, încât Dumnezeu se retrage din sufletul păcătos, şi-l dezbracă de orice frumuseţe, şi de orice drept la fericirea veşnică, precum şi la binefacerile cereşti.

Pilde

Un păcat săvârşit cu gândul. O femeie văduvă care era socotită ca sfântă de către un episcop la care ea se spovedea, uitându-se la servitorul său, consimţi de bună voie la un gând necurat. Pentru ca să nu-şi piardă cinstea înaintea episcopului ascunse totdeauna la spovadă acel păcat şi muri în această stare. Episcopul o înmormântă în capela sa cu o mare pompă ca pe o sfântă. În aceeaşi noapte, pe când episcopul se ruga în capelă, I se arătă un trup întins pe un pat de foc şi chinuit de nişte scorpii îngrozitoare. Episcopul întrebă în numele lui Dumnezeu să-i spună, cine era; se auzi un glas, care răspunse: «Iată, Prea Sfinţite, ce sfântă frumoasă! Eu sunt penitenţa Sfinţiei tale, moartă de puţin timp, care se bucură de atâta stimă. Să ştiţi, că acum câţiva ani, am consimţit la un păcat cu gândul, şi mi-a fost ruşine să-l mărturisesc, de aceea Dumnezeu cu drept m-a osândit la iad». – Şi dispăru.

(Sf. Alfons de Liguori)

Propunere: Fugi de orice păcat; dacă ai avut nenorocirea să-l săvârşeşti, mărturiseşte-l numaidecât; nu te teme şi nici să nu te ruşinezi de duhovnic, căci, dacă nu te-ai ruşinat păcătuind, pentru ce să te ruşinezi când vrei să scapi de păcat şi să te întorci la bine? Nu amâna întoarcerea ta, căci cu Dumnezeu nu se glumeşte!
© Editura Serafica, str. Teiului, nr. 20, RO-611047-Roman, serafica.ofmconv.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *