Meniu

Porunca I

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine;
să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.

  1. Prima poruncă ne cere: 1) să credem în Dumnezeu; 2) să sperăm în El; 3) să-L iubim din toată inima; 4) să nu-L adorăm decât pe El.
  2. Noi împlinim primele trei dintre aceste îndatoriri prin practicarea celor trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi milostenia.

Despre adoraţia datorată numai lui Dumnezeu

  1. A-L adora pe Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că El este Creatorul nostru şi Stăpânul nostru Atotputernic şi să ne umilim profund înaintea Lui.
  2. Preceptul Adorării ne obligă să-I închinăm lui Dumnezeu: 1) un cult interior; 2) un cult exterior şi public.
  3. Îi închinăm lui Dumnezeu un cult interior când Îl onorăm în inima noastră prin acte de adoraţie, de credinţă, de speranţă, de milostenie, care nu se văd din afară.
  4. Cultul nostru este exterior când manifestăm, prin cuvinte sau fapte, sentimente religioase de care suntem animaţi faţă de Dumnezeu.
  5. Îi datorăm lui Dumnezeu un cult exterior: 1) pentru că trupul nostru Îi aparţine la fel ca şi sufletul; 2) pentru că acest cult exterior manifestă şi întreţine cultul interior.
  6. Cultul public constă mai ales în a-L adora pe Dumnezeu în adunările creştine.
  7. Îi datorăm lui Dumnezeu un cult public pentru că avem obligaţia de a-l edifica pe aproapele nostru, arătându-i că noi suntem adevăraţi adoratori ai lui Dumnezeu.
  8. Îi închinăm lui Dumnezeu un cult exterior şi public prin semnul crucii, prin îngenunchere, prin rugăciuni vocale, prin cântări religioase, prin participarea la Sfânta Liturghie şi alte slujbe ale Sfintei Biserici.
  9. Trebuie mai ales să-L adorăm pe Dumnezeu dimineaţa şi seara, intrând în Biserică, în timpul slujbelor sacre şi când se primesc Sacramentele.
  10. Nu numai oamenii, luaţi în particular, trebuie să-L adore pe Dumnezeu: societatea civilă, de asemenea, trebuie să-L adore pe Dumnezeu, pentru că El este Domnul Atotputernic atât al societăţii, cât şi al indivizilor.
  11. Nu este permis să adorăm altceva decât pe Dumnezeu, pentru că El singur este Domnul Atotputernic a tot ceea ce există.
  12. Noi Îl adorăm pe Domnul Nostru Isus Hristos pentru că El este Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt.

Despre cultul sfinţilor

  1. Noi nu îi adorăm pe sfinţi, dar îi cinstim ca fiind prieteni ai lui Dumnezeu şi mijlocitorii noştri pe lângă El.
  2. Cultul pe care-l avem pentru sfinţi constă în: 1) a-i cinsti, dată fiind gloria de care se bucură în cer; 2) a-i invoca; 3) a imita exemplul lor.
  3. Diferenţa între rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu şi cele pe care le adresăm sfinţilor constă în faptul că Îl rugăm pe Dumnezeu să ne acorde favorurile Sale, iar pe sfinţi îi rugăm să le ceară lui Dumnezeu pentru noi.
  4. Cultul pe care îl avem pentru sfinţi se numeşte de dulie sau de onoare, pentru a-l deosebi de cultul de latrie sau de adoraţie, pe care nu I-l datorăm decât lui Dumnezeu.
  5. Îi datorăm Preasfintei Fecioare un cult particular, superior celui pe care-l avem faţă de ceilalţi sfinţi; acest cult a primit numele de hiperdulie.
  6. Trebuie să o cinstim în mod particular pe Preasfânta Fecioară: 1) pentru că ea este Mama lui Dumnezeu; 2) pentru că Isus Hristos, din înaltul crucii, ne-a dat-o ca mamă; 3) pentru că ea este Regina cerului şi cea mai desăvârşită dintre făpturi.
  7. Evlavia faţă de Preasfânta Fecioară constă în principal în a o iubi cu o dragoste fidelă; în o ruga cu o mare încredere şi în a imita virtuţile sale, mai ales modestia şi puritatea sa.
  8. Este util să avem în casă un Crucifix şi imagini pioase; este un mijloc de a dovedi respectul şi dragostea pentru religie.

Explicaţia Tabloului

  1. Acest tablou reprezintă persoane de toate vârstele, de ambele sexe şi de toate condiţiile, care Îl adoră pe Dumnezeu într-o atitudine umilă sau care Îl contemplă într-o atitudine plină de dragoste. Domnul le deschide braţele şi-i priveşte cu înţelegere, arătând prin aceasta cu câtă tandreţe primeşte omagiile noastre şi acceptă umilele noastre atenţii.
  2. O vedem în partea de sus a acestui tablou, în stânga, pe Preasfânta Fecioară înconjurată de îngeri şi, în dreapta, pe Sfântul Iosif şi mulţi alţi sfinţi.
 

Deschideţi tabloul într-o filă nouă (mult mai mare decât se vede mai jos)



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *