Meniu

Calea rugăciunii

PARTEA A PATRA: Rugăciunea creştină
SECŢIUNEA ÎNTÂI
Rugăciunea în viaţa creştină
CAPITOLUL AL DOILEA
Tradiţia rugăciunii

ARTICOLUL 2
Calea rugăciunii

  1. În tradiţia vie a rugăciunii, fiecare Biserică propune credincioşilor săi, după contextul istoric, social şi cultural, limbajul rugăciunii lor: cuvinte, melodii, gesturi şi iconografie. Magisteriul[1] este cel care trebuie să discearnă fidelitatea acestor căi de rugăciune faţă de tradiţia credinţei apostolice; păstorilor şi cateheţilor le revine rolul de a-i explica sensul, care e mereu relativ la Isus Cristos.

Rugăciunea către Tatăl

  1. Nu există o altă cale a rugăciunii creştine în afară de Cristos. Fie că rugăciunea noastră este comunitară sau personală, vocală sau lăuntrică, ea ajunge la Tatăl numai dacă ne rugăm „în numele” lui Isus. Isus este deci calea prin care Duhul Sfânt ne învaţă să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

Rugăciunea către Isus

  1. Rugăciunea Bisericii, hrănită din Cuvântul lui Dumnezeu şi din celebrarea liturgiei, ne învaţă să ne rugăm Domnului Isus. Chiar dacă se adresează mai cu seamă Tatălui, ea cuprinde totuşi, în toate tradiţiile liturgice, forme de rugăciune adresate lui Cristos. Anumiţi psalmi, după actualizarea lor în Rugăciunea Bisericii, ca şi Noul Testament, ne pun pe buze şi ne imprimă în inimi invocaţiile acestei rugăciuni către Cristos: Fiule al lui Dumnezeu, Cuvinte al lui Dumnezeu, Doamne, Mântuitorule, Mielul lui Dumnezeu, Rege, Fiule Preaiubit, Fiule al Fecioarei, Bunule Păstor, Viaţa noastră, Lumina noastră, Nădejdea noastră, Învierea noastră, Iubitorule de oameni…
  1. Dar numele care cuprinde totul este cel pe care Fiul lui Dumnezeu îl primeşte la Întrupare: ISUS. Numele divin este de nerostit pentru buzele omeneşti[2], dar, asumându-şi firea noastră omenească, Cuvântul lui Dumnezeu ni-l încredinţează, iar noi putem să-l invocăm: „Isuse”, „YHWH mântuieşte”[3]. Numele lui Isus conţine totul: pe Dumnezeu şi pe om şi toată economia creaţiei şi a mântuirii. A ne ruga „Isuse” înseamnă a-l invoca, a-l chema în noi. Numele lui este singurul care conţine Prezenţa pe care o semnifică. Isus este înviat şi oricine îi invocă numele îl primeşte astfel pe Fiul lui Dumnezeu, care l-a iubit şi care s-a dat pe sine pentru El[4].
  1. Această invocaţie foarte simplă de credinţă s-a dezvoltat sub felurite forme în tradiţia rugăciunii, în Răsărit şi în Apus. Formularea cea mai obişnuită, transmisă de monahii din Sinai, din Siria şi de la Muntele Athos, este invocaţia: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!” Ea îmbină imnul cristologic, din Filipeni 2, 6-11, cu invocaţia vameşului şi a celor care cerşeau lumina[5]. Prin aceasta, inima se pune în armonie şi cu mizeria oamenilor, şi cu milostivirea Mântuitorului lor.
  1. Invocarea Sfântului Nume al lui Isus este calea cea mai simplă a rugăciunii neîncetate. Repetată adesea de o inimă plină de smerită atenţie, ea nu se pierde într-un „şuvoi de cuvinte”[6], ci „păstrează Cuvântul şi aduce rod întru răbdare”[7]. Ea este cu putinţă „în orice clipă”, pentru că nu este o ocupaţie alături de o alta, ci unica ocupaţie, aceea de a-l iubi pe Dumnezeu, care însufleţeşte şi transfigurează orice acţiune întru Cristos Isus.
  1. Rugăciunea Bisericii venerează şi cinsteşte Inima lui Isus, după cum invocă Numele lui Preasfânt. Ea îl adoră pe Cuvântul Întrupat şi Inima lui, care, din iubire pentru oameni, s-a lăsat străpunsă de păcatele noastre. Rugăciunea creştină urmează cu drag Calea Crucii pe urma Mântuitorului. Staţiunile, de la Pretoriu la Golgotha şi la Mormânt, marchează etapele drumului lui Isus, care prin sfânta sa Cruce a răscumpărat lumea.

„Vino, Duhule Sfinte”

  1. „Nimeni nu poate spune: «Isus este Domnul», decât sub acţiunea Duhului Sfânt” (1 Cor 12, 3). De fiecare dată când începem să ne rugăm lui Isus, Duhul Sfânt este cel care, prin harul său prevenitor, ne atrage pe calea rugăciunii. De vreme ce el ne învaţă să ne rugăm, amintindu-ni-l pe Cristos, cum să nu ne rugăm şi lui? Iată de ce Biserica ne invită să ne rugăm fierbinte, în fiecare zi, Duhului Sfânt, mai ales la începutul şi la sfârşitul oricărei acţiuni mai însemnate. Dacă Duhul nu trebuie să fie adorat, cum mă îndumnezeieşte El prin Botez? Iar dacă trebuie să fie adorat, nu se cuvine oare să i se aducă un cult deosebit?[8]
  1. Forma tradiţională de a-l cere pe Duhul Sfânt este aceea de a-l invoca pe Tatăl, prin Cristos, Domnul nostru, ca să ni-l dea pe Duhul Mângâetor[9]. Isus insistă asupra acestei cereri în numele său, chiar în clipa în care făgăduieşte dăruirea Duhului Adevărului[10]. Dar rugăciunea cea mai simplă şi cea mai directă este şi ea tradiţională: „Vino, Duhule Sfinte”, iar fiecare tradiţie liturgică a dezvoltat-o în antifone şi în imnuri:

    Vino, Duhule Sfinte, umple inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale![11] Împărate ceresc, Mângâietorule, Spirite al Adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, vistieria bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te aşază întru noi şi ne curăţeşte de toată întinarea şi mântuieşte, bunule, sufletele noastre![12]

  1. Duhul Sfânt, a cărui ungere ne impregnează toată fiinţa, este Maestrul interior al rugăciunii creştine. El este făuritorul tradiţiei vii a rugăciunii. Desigur, există tot atâtea căi posibile ale rugăciunii câţi oameni care se roagă, dar Duhul Sfânt este cel care acţionează în toţi şi cu toţi. În comuniune cu Duhul Sfânt, rugăciunea creştină este rugăciune în Biserică.

În comuniune cu sfânta Maică a lui Dumnezeu

  1. În rugăciune, Duhul Sfânt ne uneşte cu Persoana Fiului Unul-născut, în Firea lui omenească glorificată. Prin ea şi în ea, rugăciunea noastră filială intră în comuniune, înlăuntrul Bisericii, cu Mama lui Isus[13].
  1. De la consimţământul dat în credinţă la Bunavestire, şi păstrat fără şovăire sub Cruce, maternitatea Mariei îi cuprinde de acum încolo şi pe fraţii şi surorile Fiului Ei, „aflaţi încă pe cale şi ameninţaţi de primejdii şi strâmtorări”[14]. Isus, unicul Mijlocitor, este calea rugăciunii noastre; Maria, Mama lui şi Mama noastră, e întru totul transparentă pentru El: „arată calea” (Hodoghitria), este „Semnul” lui, după iconografia tradiţională şi în Orient, şi în Occident.
  1. Pornind de la această cooperare deosebită a Mariei la acţiunea Duhului Sfânt, Bisericile au dezvoltat rugăciunea către Sfânta Maică a lui Dumnezeu, axând-o asupra Persoanei lui Cristos, manifestată în misterele sale. În nenumăratele imnuri şi antifone în care se exprimă această rugăciune, alternează cu regularitate două mişcări: una îl „preamăreşte” pe Domnul pentru „lucrurile mari” pe care El le-a făcut pentru slujitoarea sa smerită şi, prin ea, pentru toţi oamenii[15]; cealaltă îi încredinţează Maicii lui Isus rugile fierbinţi şi laudele fiilor lui Dumnezeu, pentru că Ea cunoaşte acum omenirea, care este nuntită în ea cu Fiul lui Dumnezeu.
  1. Această îndoită mişcare a rugăciunii către Maria şi-a găsit o expresie privilegiată în rugăciunea Ave Maria:

    „Bucură-te, Marie”. Salutul Îngerului Gabriel deschide rugăciunea. Prin mijlocirea Îngerului său, Dumnezeu însuşi o salută pe Maria. Rugăciunea noastră cutează să reia salutul adresat Mariei, cu privirea pe care Dumnezeu a aruncat-o asupra umilei sale slujitoare[16], şi să se bucure de bucuria pe care El o află în ea[17].

    „Plină de har, Domnul este cu tine”: Cele două cuvinte ale salutării Îngerului se luminează reciproc. Maria este plină de har pentru că Domnul este cu ea. Harul cu care ea este copleşită este prezenţa Celui care este Izvorul oricărui har. „Bucură-te, (…) fiica Ierusalimului, (…) Domnul este în sânul tău” (Sof 3, 14. 17a). Maria, în care vine să locuiască Domnul Însuşi, este în persoană fiica Sionului, Chivotul Legii, locul unde sălăşluieşte slava Domnului: ea este „locuinţa lui Dumnezeu cu oamenii” (Ap 21, 3). „Plină de har”, ea este dăruită cu totul Celui care vine să locuiască în ea şi pe care ea îl va dărui lumii.

    „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”. După salutul Îngerului, ni-l însuşim pe cel al Elisabetei. „Plină de Duhul Sfânt” (Lc 1, 41), Elisabeta este prima dintr-un lung şir de generaţii, care o proclamă pe Maria fericită[18]: „Fericită tu, care ai crezut…” (Lc 1, 45); Maria este „binecuvântată între femei” pentru că ea a crezut în împlinirea cuvântului Domnului. Abraham, prin credinţa sa, a devenit o binecuvântare pentru „toate neamurile pământului” (Gen 12, 3). Prin credinţa ei, Maria a devenit mama celor care cred, datorită căreia toate neamurile pământului îl primesc pe Cel care este însăşi binecuvântarea lui Dumnezeu: „binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”.

  1. „Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi…” Împreună cu Elisabeta, ne minunăm şi noi: „Cum de mi-este dat să vină la mine Mama Domnului meu?” (Lc 1, 43) Pentru că ni-l dă pe Isus, Fiul ei, Maria este Mama lui Dumnezeu şi mama noastră; putem să-i încredinţăm toate grijile şi toate cererile noastre: ea se roagă pentru noi, aşa cum s-a rugat şi pentru ea însăşi: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1, 38). Încredinţându-ne rugăciunii ei, noi ne încredinţăm, împreună cu ea, voinţei lui Dumnezeu: „Facă-se voia ta”.

    „Roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre”. Cerându-i Mariei să se roage pentru noi, recunoaştem că suntem doar nişte bieţi păcătoşi şi ne adresăm „Maicii milostivirii”, Celei Preasfinte. Ne încredinţăm ei „acum”, în ziua de azi a vieţilor noastre. Iar încrederea noastră creşte, spre a-i lăsa în seamă de pe acum „ceasul morţii noastre”. Fie ca ea să fie atunci de faţă, ca la moartea pe Cruce a Fiului său, iar în ceasul trecerii noastre să ne întâmpine ca mama noastră[19], spre a ne duce la Fiul său, Isus, în Paradis.

  1. Pietatea medievală a Apusului a dezvoltat rugăciunea Rozariului, ca o substituire pentru popor a Rugăciunii Orelor. În Răsărit, forma litanică a Acatistului şi a Paraclisului a rămas mai aproape de oficiul coral al Bisericilor bizantine, în vreme ce tradiţiile armeană, coptă şi siriacă au preferat imnurile şi cântările populare către Maica Domnului. Dar în Ave Maria, în Troparele Născătoarei de Dumnezeu (theotokia), în imnurile Sfântului Efrem sau ale Sfântului Grigore din Narek, tradiţia rugăciunii rămâne fundamental aceeaşi.
  1. Maria este Rugătoarea desăvârşită, figură a Bisericii. Când ne rugăm ei, aderăm împreună cu ea la planul Tatălui, care îl trimite pe Fiul său pentru a-i mântui pe toţi oamenii. Ca şi ucenicul cel mult iubit, noi o primim „întru ale noastre”[20] pe Maica lui Isus, devenită Mama tuturor celor vii. Putem să ne rugăm împreună cu ea şi să ne rugăm ei. Rugăciunea Bisericii este ca şi purtată de rugăciunea Mariei, cu care este unită în speranţă[21].

PE SCURT

  1. Rugăciunea este adresată mai cu seamă Tatălui; de asemenea, ea se îndreaptă către Isus, mai ales prin invocarea sfântului său nume: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!”
  1. „Nimeni nu poate spune: «Isus este Domnul», decât sub acţiunea Duhului Sfânt” (1 Cor 12, 3). Biserica ne îndeamnă să-l invocăm pe Duhul Sfânt ca pe Maestrul interior al rugăciunii creştine.
  1. În virtutea cooperării ei deosebite la acţiunea Duhului Sfânt, Bisericii îi place să se roage în comuniune cu Fecioara Maria, pentru a preamări împreună cu Ea lucrurile mari pe care i le-a făcut Dumnezeu şi pentru a-i încredinţa rugi fierbinţi şi laude.

 

Note


[1] Cf. DV 10.
[2] Cf. Ex 3, 14; 33, 19-23.
[3] Cf. Mt 1, 21.
[4] Cf. Rom 10, 13; Fapte 2, 21; 3, 15-16; Gal 2, 20.
[5] Cf. Mc 10, 46-52; Lc 18, 13.
[6] Cf. Mt. 6, 7.
[7] Cf. Lc 8, 15.
[8] Sf. Grigore din Nazianz, Or. theol. 5, 28.
[9] Cf. Lc 11, 13.
[10] Cf. In 14, 16-17; 15, 26; 16, 13.
[11] Cf. Secvenţa Rusaliilor.
[12] Liturgia bizantină, Troparul vecerniei Rusaliilor, reluat la începutul oricărei rugăciuni.
[13] Cf. Fapte 1, 14.
[14] LG 62.
[15] Cf. Lc 1, 46-55.
[16] Cf. Lc 1, 48.
[17] Cf. Sof 3, 17b.
[18] Cf. Lc 1, 48.
[19] Cf. In 19, 27.
[20] Cf. In 19, 27.
[21] Cf. LG 68-69.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *