Meniu

Conştiinţa morală

PARTEA A TREIA: Viaţa în Cristos
SECŢIUNEA ÎNTÂI
Vocaţia omului: viaţa în Duh
CAPITOLUL ÎNTÂI
Demnitatea persoanei umane

ARTICOLUL 6
Conştiinţa morală

  1. „În adâncul conştiinţei, omul descoperă o lege pe care nu şi-o dă el însuşi, dar căreia trebuie să i se supună şi al cărei glas, chemându-l neîncetat să iubească şi să facă binele şi să evite răul, răsună la momentul potrivit în urechea inimii. (…) Căci omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu. (…) Conştiinţa este nucleul cel mai tainic şi sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri”[1].

I. Judecata de conştiinţă

  1. Prezentă în conştiinţa persoanei, conştiinţa morală[2] îi porunceşte, la momentul potrivit, să împlinească binele şi să evite răul. Ea judecă şi alegerile concrete, încuviinţându-le pe cele care sunt bune, denunţându-le pe cele care sunt rele[3]. Ea confirmă autoritatea adevărului, prin referinţă la Binele suprem: persoana umană simte atracţia acestui bine şi îi acceptă poruncile. Când ascultă de conştiinţa morală, omul prudent îl poate auzi pe Dumnezeu care vorbeşte.
  1. Conştiinţa morală este o judecată a raţiunii, prin care persoana umană recunoaşte calitatea morală a unui act concret pe care intenţionează să-l facă, este pe cale să-l ducă la îndeplinire sau l-a împlinit. În tot ceea ce spune şi face, omul trebuie să urmeze cu fidelitate ceea ce ştie că este just şi drept. Prin judecata conştiinţei sale, omul percepe şi recunoaşte prescripţiile legii divine:

    Conştiinţa este o lege a spiritului nostru, dar care îl depăşeşte, care ne dă porunci, care semnifică răspundere şi datorie, teamă şi speranţă. (…) Ea este mesagera Aceluia care, în lumea naturală ca şi în cea a harului, ne vorbeşte prin văl, ne învaţă şi ne conduce. Conştiinţa este cea dintâi între toţi vicarii lui Cristos[4].

  1. Este important pentru fiecare să-şi fie destul de prezent sieşi ca să-şi înţeleagă şi să-şi urmeze glasul conştiinţei. Această cerinţă de interioritate este cu atât mai necesară cu cât viaţa ne expune adesea la sustragerea de la orice reflecţie, examinare sau introspecţie:

    Întoarce-te la conştiinţa ta, întreab-o. (…) Întoarceţi-vă, fraţilor, înlăuntrul vostru şi, în tot ceea ce faceţi, priviţi-l pe Martor, pe Dumnezeu[5].

  1. Demnitatea persoanei umane implică şi pretinde rectitudinea conştiinţei morale. Conştiinţa morală cuprinde perceperea principiilor moralităţii (synderesis), aplicarea lor în împrejurările date printr-o discernere practică a motivelor şi a bunurilor şi, în concluzie, judecata asupra actelor concrete care trebuie să fie săvârşite sau au fost săvârşite. Adevărul despre binele moral, declarat în legea raţiunii, este recunoscut practic şi concret de judecata prudentă a conştiinţei. Se numeşte prudent omul care alege conform acestei judecăţi.
  1. Conştiinţa permite asumarea răspunderii pentru actele săvârşite. Dacă omul comite răul, judecata dreaptă a conştiinţei poate rămâne în el ca martoră a adevărului universal al binelui şi, în acelaşi timp, a răutăţii alegerii sale personale. Verdictul judecăţii conştiinţei rămâne un zălog al speranţei şi al îndurării. Dovedind greşeala comisă, el aminteşte iertarea care trebuie să fie cerută, binele care trebuie să fie încă făcut şi virtutea ce trebuie să fie cultivată fără încetare cu harul lui Dumnezeu:

    În faţa lui Dumnezeu se va linişti inima noastră, fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi le ştie pe toate (1 In 3, 19-20).

  1. Omul are dreptul să acţioneze în conştiinţă şi libertate, pentru a lua personal decizii morale. „Omul nu trebuie să fie silit să acţioneze împotriva conştiinţei sale, nici nu trebuie să fie împiedicat să acţioneze conform conştiinţei sale, mai ales în domeniul religios”[6].

II. Formarea conştiinţei

  1. Conştiinţa trebuie să fie informată şi judecata morală să fie luminată. O conştiinţă bine formată este dreaptă şi veridică. Ea îşi formulează judecăţile urmând raţiunea, conform adevăratului bine voit de înţelepciunea Creatorului. Educaţia conştiinţei este indispensabilă unor oameni supuşi influenţelor negative şi ispitiţi de păcatul de a-şi prefera judecata proprie şi de a respinge învăţăturile autorizate.
  1. Educarea conştiinţei este o obligaţie pentru întreaga viaţă. Încă din primii ani, ea îl trezeşte pe copil la cunoaşterea şi practicarea legii interioare recunoscute de conştiinţa morală. O educaţie prudentă învaţă virtutea; ea apără sau vindecă de teamă, de egoism şi de orgoliu, de resentimentele vinovăţiei şi de atitudinile de complezenţă, născute din slăbiciune şi din greşelile omeneşti. Educaţia conştiinţei garantează libertatea şi dă naştere la pacea inimii.
  1. În formarea conştiinţei, Cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru calea noastră; trebuie să-l asimilăm în credinţă şi rugăciune şi să-l punem în aplicare. Mai trebuie şi să ne examinăm conştiinţa raportându-ne la Crucea Domnului. Suntem sprijiniţi de darurile Duhului Sfânt, ajutaţi de mărturia sau de sfaturile altuia şi călăuziţi de învăţătura autorizată a Bisericii[7].

III. A alege după conştiinţă

  1. Aflată în faţa unei alegeri morale, conştiinţa poate emite fie o judecată dreaptă în acord cu raţiunea şi cu legea divină, fie, dimpotrivă, o judecată greşită, care se îndepărtează de acestea.
  1. Omul se confruntă uneori cu situaţii care fac judecata morală mai puţin sigură şi hotărârea dificilă. Însă el trebuie să caute întotdeauna ceea ce este drept şi bun şi să descopere voinţa lui Dumnezeu exprimată în legea divină.
  1. În acest scop, omul se străduieşte să interpreteze datele experienţei şi semnele timpului mulţumită virtuţii prudenţei, sfaturilor persoanelor cu experienţă şi ajutorului Duhului Sfânt şi al darurilor lui.
  1. În orice caz se pot aplica unele reguli:

    – Niciodată nu este permis să se facă rău ca să urmeze un bine.

    – „Regula de aur”: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor” (Mt 7, 12)[8].

    – Caritatea trece întotdeauna prin respectul faţă de aproapele şi de conştiinţa lui: „Păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor, (…) păcătuiţi faţă de Cristos” (1 Cor 8, 12). „Bine este să nu (…) faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte” (Rom 14, 21).

IV. Judecata eronată

  1. Omul trebuie să se supună întotdeauna judecăţii sigure a conştiinţei sale. Dacă ar acţiona deliberat împotriva acesteia din urmă, s-ar osândi singur. Dar se poate întâmpla ca această conştiinţă morală să se afle în neştiinţă şi să emită judecăţi eronate cu privire la acte viitoare sau deja comise.
  1. Această neştiinţă poate fi adesea imputabilă răspunderii personale. Aceasta se întâmplă „când omul se îngrijeşte prea puţin să caute adevărul şi binele şi când conştiinţa este orbită treptat de obişnuinţa păcatului”[9]. În acest caz, persoana este vinovată de răul pe care-l comite.
  1. Necunoaşterea lui Cristos şi a Evangheliei lui, exemplul rău dat de alţii, robia pasiunilor, pretenţia unei autonomii prost înţelese a conştiinţei, refuzarea autorităţii Bisericii şi a învăţăturii ei, lipsa convertirii şi a dragostei pot fi la originea deviaţiilor de judecată în conduita morală.
  1. Dacă, dimpotrivă, ignoranţa este invincibilă, sau judecata eronată este fără răspundere din partea subiectului moral, răul comis de persoană nu i se poate imputa. Însă nu rămâne în mai mică măsură un rău, o lipsă, o dezordine. Aşadar trebuie lucrat pentru corectarea erorilor conştiinţei morale.
  1. Conştiinţa bună şi curată este luminată de credinţa sinceră. Căci dragostea provine în acelaşi timp „din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică” (1 Tim 1, 5)[10]:

    Cu cât prevalează conştiinţa dreaptă, cu atât persoanele şi grupurile evită arbitrariul şi caută să se conformeze normelor obiective ale moralităţii[11].

PE SCURT

  1. „Conştiinţa este nucleul cel mai tainic şi sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri”[12].
  1. Conştiinţa morală este o judecată a raţiunii prin care omul recunoaşte calitatea morală a unui act concret.
  1. Pentru omul care a săvârşit răul, verdictul conştiinţei sale rămâne un zălog al convertirii şi speranţei.
  1. O conştiinţă bine formată este dreaptă şi veridică. Ea îşi formulează judecăţile urmând raţiunea, conform adevăratului bine voit de înţelepciunea Creatorului. Fiecare trebuie să-şi dobândească mijloacele de formare a conştiinţei proprii.
  1. Pusă în faţa unei alegeri morale, conştiinţa poate să emită fie o judecată dreaptă, în acord cu raţiunea şi cu legea divină, fie, dimpotrivă, o judecată eronată, care se îndepărtează de ele.
  1. Fiinţa umană trebuie întotdeauna să asculte de judecata sigură a conştiinţei sale.
  1. Conştiinţa morală poate rămâne în ignoranţă sau poate emite judecăţi eronate. Această ignoranţă sau aceste erori nu sunt întotdeauna lipsite de vină.
  1. Cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru paşii noştri. Trebuie să ni-l însuşim în credinţă şi rugăciune şi să-l punem în practică. Aşa se formează conştiinţa morală.

 

Note


[1] GS 16.
[2] Cf. Rom 2, 14-16.
[3] Cf. Rom 1, 32.
[4] Newman, scrisoare către ducele de Norfolk 5.
[5] Sf. Augustin, Ep. Io. 8, 9.
[6] DH 3.
[7] Cf. DH 14.
[8] Cf. Lc 6, 31; Tob 4, 15.
[9] GS 16.
[10] Cf. 1 Tim 3, 9; 2 Tim 1, 3; 1 Pt 3, 21; Fapte 24, 16.
[11] GS 16.
[12] GS 16.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *