Meniu

Isus Cristos a fost îngropat

PARTEA ÎNTÂI: Mărturisirea de credinţă
SECŢIUNEA A DOUA
Mărturisirea de credinţă creştină
Simbolurile credinţei
CAPITOLUL AL DOILEA
„Cred în Isus Cristos,
Fiul lui Dumnezeu unul-născut”

ARTICOLUL 4
„Isus Cristos a pătimit sub Ponţiu Pilat,
s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat»

PARAGRAFUL 3. Isus Cristos a fost îngropat

  1. „Prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om” (Evr 2, 9). În planul său de mântuire, Dumnezeu a hotărât nu numai ca Fiul său „să moară pentru păcatele noastre” (1 Cor 15, 3), ci şi „să guste moartea”, adică să cunoască starea de moarte, starea de despărţire între suflet şi trup, în timpul cuprins între momentul în care şi-a dat ultima suflare pe Cruce şi momentul în care a înviat. Această stare de moarte a lui Cristos este misterul mormântului şi al coborârii în iad. Acesta este misterul Sâmbetei Sfinte, în care Cristos aşezat în mormânt[1] manifestă marea odihnă sabatică a lui Dumnezeu[2] după împlinirea[3] mântuirii oamenilor, ce instaurează pacea în Univers[4].

Cristos în mormânt cu trupul

  1. Şederea lui Cristos în mormânt constituie legătura reală între starea de pasibilitate a lui Cristos înainte de Paşte şi starea actuală de slavă a Celui înviat. Este aceeaşi persoană a „Celui viu” care poate să spună: „Am fost mort şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor” (Ap 1, 18):

    Dumnezeu (Fiul) n-a împiedicat moartea să-i despartă sufletul de trup, după rânduiala firii, ci le-a unit din nou laolaltă prin Înviere, pentru ca El însuşi să fie în Persoana sa punctul de întâlnire între moarte şi viaţă, curmând în sine descompunerea firii pricinuită de moarte şi devenind El însuşi principiu de unire pentru părţile despărţite[5].

  1. Deoarece „Începătorul vieţii”, care a fost dat morţii (Fapte 3, 15), este cu adevărat „Cel viu care a înviat” (Lc 24, 5-6), era necesar ca Persoana dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu să continue să-şi asume sufletul şi trupul despărţite prin moarte:

    Persoana unică nu s-a aflat împărţită în două persoane, pentru că la moartea lui Cristos sufletul a fost despărţit de trup; căci trupul şi sufletul lui Cristos au existat cu acelaşi titlu de la început în Persoana Cuvântului; şi în moarte, deşi despărţite unul de celălalt, au rămas fiecare cu una şi aceeaşi Persoană a Cuvântului[6].

„Nu-l vei lăsa pe Cel sfânt al tău să vadă putrezirea”

  1. Moartea lui Cristos a fost moarte adevărată, întrucât a pus capăt existenţei sale umane pământeşti. Dar, din cauza unirii pe care trupul său a păstrat-o cu Persoana Fiului, El n-a devenit rămăşiţă pământească asemenea celorlalţi, căci „puterea dumnezeiască a apărat trupul lui Cristos de stricăciune”[7]. Se poate spune în acelaşi timp despre Cristos „că s-a luat de pe pământ viaţa lui” (Is 53, 8) şi că „Trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu-l vei da pe Cel sfânt al tău să vadă putrezirea” (Fapte 2, 26-27)[8]. Învierea lui Isus „a treia zi” (1 Cor 15, 4; Lc 24, 46)[9] este dovada acestui lucru, căci se socotea că putrezirea se arată începând cu ziua a patra[10].

„Înmormântaţi împreună cu Cristos…”

  1. Botezul, care are ca semn originar şi plenar cufundarea în apă, semnifică eficient coborârea în mormânt a creştinului care moare pentru păcat împreună cu Cristos în vederea unei noi vieţi: „Am fost îngropaţi împreună cu Cristos, prin botez, în moarte, pentru ca, precum a fost înviat Cristos din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom 6, 4)[11].

PE SCURT

  1. Isus a gustat moartea pentru fiecare om[12]. Cel care a murit şi a fost îngropat a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu făcut om.
  1. În timpul şederii lui Cristos în mormânt, Persoana sa dumnezeiască a continuat să-şi asume atât sufletul, cât şi trupul, despărţite totuşi prin moarte. De aceea, trupul lui Cristos mort „n-a cunoscut putrezirea” (Fapte 13, 37).

 

Note


[1] Cf. In 19, 42.
[2] Cf. Evr 4, 4-9.
[3] Cf. In 19, 30.
[4] Cf. Col 1, 18-20.
[5] Sfântul Grigore de Nyssa, Or. catech. 16.
[6] Sfântul Ioan din Damasc, F.o. 3, 27.
[7] Sf. Toma Aq., S. th. 3, 51, 3.
[8] Cf. Ps 16, 9-10.
[9] Cf. Mt 12, 40; Iona 2, 1; Os 6, 2.
[10] Cf. In 11, 39.
[11] Cf. Col 2, 12; Ef 5, 26.
[12] Cf. Evr 2, 9.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *