Meniu

Adevăr şi minciună

În limbajul curent, este numit adevărat un gând, o idee, un text conform cu realitatea sau chiar realitatea însăşi, care este clară: înseamnă a prezenta lucrurile aşa cum sunt. Noţiunea biblică de adevăr este mai profundă, căci ea se bazează pe o experienţă religioasă, cea a întâlnirii cu Dumnezeu (cf. In 14,6). Omul, prin natura sa, tinde spre adevăr şi orice păcat împotriva adevărului loveşte în propria sa fiinţă. De aceea, omul, spre a se realiza ca persoană umană, trebuie să caute adevărul, să-l iubească şi să-şi conformeze viaţa cu adevărul cunoscut.

Sinceritatea sau veracitatea reprezintă virtutea care constă în a acţiona şi a vorbi în conformitate cu ceea ce gândeşti, evitând minciuna şi duplicitatea (cf. Mt 5,37). Din nefericire astăzi există foarte multă minciună (mint politicienii, patronii, angajaţii). Mai grav este că minciuna a pătruns şi în familie (mint copiii, mint părinţii, soţii se mint între ei) şi astfel una dintre cauzele principale ale pericolului în care este pusă familia este faptul că se minte (fiecare îşi urmăreşte propriul interes).

Citiţi mai multe despre adevăr şi minciună în „Manualul de religie. Clasa a VI-a. Poruncile”.

Deschideţi materialul recomandat



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *