Meniu

Viaţa în Hristos – Fericirile

"…orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul" (Fil4,8).

Virtuţile

Virtuţile sunt calităţi, însuşiri pozitive ale omului care urmăreşte mod constant binele. Prin ele omul împlineşte cu bună ştiinţă voia lui Dumnezeu.

Virtuţile se dobândesc prin repetare îndelungată şi permit persoanei nu doar să facă fapte bune, ci şi să dea ce are mai bun în ea.

Se disting două categorii de virtuţi:

  • virtuţi umane;
  • virtuţi teologale.

Virtuţile umane sunt: înţelepciunea, dreptatea, tăria şi cumpătarea. Acestea sunt deprinderi manifestate de o persoană în practica vieţii. Virtuţile umane sunt dobândite prin puterile cu care suntem înzestraţi. Practicarea şi dezvoltarea lor ne face capabili nu doar să căutăm şi să dobândim binele, ci şi să realizăm ceea ce este cu adevărat bine pentru viaţa noastră.

Înţelepciunea

Este virtutea prin care omul discerne în orice împrejurare adevăratul său bine şi alege mijloacele cele mai potrivite pentru a-l împlini. Este numită vizitiul virtuţilor, pentru că ea conduce celelalte virtuţi. Roadele ei sunt: prevederea, ascultarea de sfatul cel bun , şi paza bună.

Isus spune: "Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii" (Mt.10,16).

Dreptatea

Este virtutea care constă în voinţa de a-I da lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce li se cuvine. Prin ea oamenii îşi îndeplinesc datoriile faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dreptatea dispune la respectarea drepturilor fiecăruia şi la stabilirea unor relaţii armonioase între oameni. În Sfânta Scriptură cuvântul dreptate are înţeles de sfinţenie, adică de trăire după voia lui Dumnezeu. În acest sens bătrânul Simeon este numit "drept şi temător de Dumnezeu"(Lc 2,25).

Tăria

Este virtutea care în dificultăţi asigură fermitate şi statornicie în urmarea binelui. Virtutea tăriei ne face capabili să învingem teama şi să înfruntăm încercările şi persecuţiile Cea mai mare dovadă de tărie ne-a dat-o Isus, care a biruit toate suferinţele şi ispitele. Exemplul lui l-au urmat toţi sfinţii şi martirii şi trebuie să o urmeze orice creştin. Roadele tăriei sunt: răbdarea şi statornicia.

Cumpătarea

Este virtutea care temperează atracţiile plăcerilor, păstrându-le în limitele bunei cuviinţe. Prin ea oamenii pun măsura cuvenită în cuvinte, îmbrăcăminte, mâncare, băutură adică în toată purtarea sa. Este numită normă sau măsură şi opreşte pornirile spre păcat. Roadele cumpătării sunt: blândeţea, smerenia, buna cuviinţă.

De reţinut!

  • Prin virtuţi omul împlineşte cu bună ştiinţă voia lui Dumnezeu.
  • Virtuţile se dobândesc prin repetare îndelungată.
  • Virtuţile trebuie să se manifeste prin fapte.

Aplicaţii

Completează spaţiile punctate cu răspunsul potrivit:

  • Regele Solomon a rezolvat conflictul dintre cele două femei cu …………. şi a împărţit ……….. aşa cum se cuvine.
  • În lupta cu uriaşul Goliat, David a dat dovadă de ………….
  • La vârsta de 12 ani Isus le vorbea celor din Templu cu …………..
  • Prezentaţi întâmplări care să ilustreze virtuţile morale.
  • Ştiind că sfinţii sunt modele pentru viaţa oricărui creştin, povestiţi întâmplări din vieţile acestora şi subliniaţi virtutea care îi caracteriza.


Dumnezeu, izvorul virtuţilor


Scara virtuţilor


David şi Goliat


Judecata lui Solomon


Sfântul Nicolae


Isus în templu

Virtuţile teologale

În textul biblic de la 1Cor 13,13 aflăm că virtuţile teologale sunt: credinţa, speranţa şi iubirea. Se numesc teologale pentru că sunt daruri gratuite de la Dumnezeu şi îl pun pe om în relaţie directă cu Dumnezeu. Ele orientează viaţa creştinului către Dumnezeu şi-l întăresc în a face fapte bune. Virtuţile teologale sunt într-o strânsă legătură una cu alta, deoarece: prin credinţă Îl cunoaştem pe Dumnezeu; prin speranţă ne îndreptăm spre El ca scop ultim şi ne unim cu El încă de pe pământ, prin iubire.

Credinţa

Este virtutea supranaturală, prin care credem toate adevărurile descoperite pe care ni le-a descoperit Dumnezeu pe care le învaţă Biserica. Credinţa trebuie să fie statornică şi să se manifeste prin fapte.

"Credinţa fără fapte este moartă" (Iac. 2,26).

Trebuie să credem în Dumnezeu şi în Biserică, pentru că:

  • Dumnezeu este adevărul veşnic; El nu poate să înşele şi nici să ne înşele;
  • Isus păzeşte Biserica Sa de orice eroare şi o călăuzeşte în adevăr prin Spiritul Sfânt.

Speranţa

Este virtutea supranaturală, prin care aşteptăm cu încredere toate cele pe care ni le-a promis Dumnezeu prin Isus şi anume: viaţa veşnică, învierea din morţi, iertarea păcatelor precum şi alte haruri necesare vieţii noastre spirituale. Această virtute trebuie să fie puternică în faţa încercărilor la care suntem supuşi. Speranţa se exprimă şi se hrăneşte în rugăciune, şi în mod deosebit în rugăciunea Tatăl nostru.

Iubirea

Este virtutea supranaturală prin care Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele nostru, ca pe noi înşine, din iubire faţă de Dumnezeu. Iubirea devine, prin voinţa lui Isus, porunca cea nouă. Isus spune:" Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu"(In 15,12). Iubirea este mai presus de toate virtuţile. Ea are ca roade bucuria şi pacea.

De reţinut!

  • Virtuţile teologale sunt: credinţa, speranţa şi iubirea.
  • Virtuţile teologale sunt daruri gratuite de la Dumnezeu şi se referă direct la Dumnezeu.

Aplicaţii

Folosind Biblia, completaţi spaţiile de mai jos cu cuvintele potrivite:

  • …………. îndelung rabdă,…………. este binevoitoare ……………. nu pizmuieşte,……………….nu se laudă, nu se trufeşte (1 Cor 13,1-3)
  • Dacă aş avea atâta …………. încât să mut şi munţii, iar ………….. nu am, nimic nu sunt (1 Cor 13,3)
  • Pune-ţi ……………. în Domnul din toată inima şi nu te bizui pe priceperea ta. (Ps 117,9)
  • Dacă veţi avea ………………. cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo şi se va muta. (Mat 17,20)

Pentru a cunoaşte mai multe

Cele trei virtuţi teologale sunt reprezentate sub înfăţişarea a trei fete tinere: credinţa ca o tînără îmbrăcată în haină albastră, ţinând în mână o cruce; speranţa ca o tânără îmbrăcată în verde, care ţine în mână o ancoră; iubirea ca o tânără îmbrăcată în haină albă, ţinând în mână o floare.

Lectură

Credinţa în lucrurile nevăzute

Un om credincios de la ţară mergea pe drum alături de un om necredincios. Tocmai discutau despre credinţă. Necredinciosul se justifica astfel: "dragul meu, eu sunt un om cuminte, nu cred decât ceea ce văd şi înţeleg". Atunci omul credincios luminat de Dumnezeu, s-a oprit şi, arătând spre un câmp unde se afla o vacă, o oaie şi o gâscă, zise:
– Vezi dumneata animalele acelea cum pasc?
– Văd!
– Nu-i aşa că toate pasc aceeaşi iarbă?
– Aşa este!
Acum să-mi spui dumneata de ce iarba ce o paşte vaca se preface în lapte; iarba ce o paşte oaia se preface în lână, iar iarba ce o paşte gâscă se preface în pene… Eu văd de mult acest lucru şi nu-l înţeleg, iar dumneata îmi spui că nu crezi decât ceea ce vezi şi înţelegi… Spune-mi te rog, cum îmi explici lucrul acesta pe care îl vezi? Fără să poată răspunde, necredinciosul rămase ruşinat.



Măsura creştină a iubirii


„Învăţaţi de la ghiocei ca în frigul lumii, inima voastră să rămână curată. Să nu se tulbure inima voastră şi să nu se înfricoşeze” (In 14,27)



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *