Meniu

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău să nu ai alţi dumnezei afară de mine”

Folosiţi-vă cunoştinţele şi dovediţi-vă intuiţia

Imag. II.1. Icoană ce prezintă cum, prin Isus, familia cerească se uneşte cu "familia umană" reprezentată de "sfânta familie": Iosif, Maria şi cel care "s-a făcut trup".

Un fragment de nuvelă:

"Boris şi Nadia aveau 13 ani. Era în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial şi locuiau într-un oraş asediat de germani. De cealaltă parte a străzii era o biserică mare. Două bătrânele foarte îmbrobodite – erau minus 20 de grade – şi-au făcut cruce şi s-au ajutat reciproc să urce treptele de la intrare. Cu siguranţă, mergeau să-i ceară lui Dumnezeu să protejeze oraşul şi să pună capăt războiului. De mai multe decenii sovieticii obligau populaţia rusă să trăiască fără credinţă. Boris vorbind cu Nadia o întrebă:

– Crezi că Dumnezeu există?

– Nu, răspunse Nadia, pe un ton tăios, pentru că, dacă ar exista, ar coborî din cer pentru a sfârşi odată cu mizeria.

– Of, Nadia, a oftat Boris, relele vin de la oameni. Dumnezeu, dimpotrivă, ne dă viaţă, ne învaţă ce este binele. Mama mea spune că Dumnezeu există şi că este bine să-l ascultăm. De câte ori l-am ascultat, întotdeauna a fost bine".

Oare cei doi au mers în biserică? Cine are dreptate: Boris sau Nadia? Argumentează.

Cine este Dumnezeu pentru tine? Unde îl putem afla pe Dumnezeu?

Avem dreptul să-i reproşăm lui Dumnezeu pentru tot răul care există în lume din cauza oamenilor?

Imag. II.2. Sfânta Treime, pictură de El Greco

1. Cinstea datorată lui Dumnezeu

În prima poruncă a decalogului, Dumnezeu îşi descoperă existenţa şi îşi exprimă dorinţa ca omul să-l slujească doar pe el.

Porunca întâi cere cinstea ce i-o datorăm numai lui Dumnezeu. Prin această cinste (închinare, adorare), noi arătăm, în inima noastră, supunerea ce i se cuvenea, recunoscându-l ca pe cel mai mare stăpân al nostru, care ne-a creat, care ne-a răscumpărat şi care ne sfinţeşte.

Cinstea datorată lui Dumnezeu este de două feluri:

  • interioară: atunci când, prin alegerile zilnice, dovedim că avem virtuţile teologale (credinţa, speranţa şi iubirea);
  • exterioară: atunci când îi arătăm, prin fapte şi cuvinte, că ne închinăm numai lui. Aceasta se concretizează prin rugăciune, participare la sfânta Liturghie, adoraţie, rozariu, cântări, diferite gesturi creştine (îngenunchere, semnul sfintei cruci etc.).

Isus Cristos vrea ca noi să ne închinăm lui Dumnezeu în spirit şi adevăr (In 4,24). El îi condamnă pe cei care-l cinstesc doar cu buzele, iar inima lor este departe de el.

Imag. II.3. Sfântul Luca biserica din Rottenbuch din Haute-Bavière. „Biserica este în misiune în lume până la sfârşitul timpurilor. A ne uni cu viaţa sa, este a intra în misiunea sa, adică a fi misionari. Nici un fiu de-al Bisericii nu poate să fie dezinteresat de acest efort al apostolatului misionar, în care suntem cu toţii angajaţi” (L. Lochet, Fils de l’Eglise).

2. Este un singur Dumnezeu

Biblia este categorică: Dumnezeu este unic. Nu există şi nici nu poate exista un altul: Eu sunt aşa spune Domnul, revelându-se lui Moise în rugul aprins. În comparaţie cu el toţi ceilalţi zei nu sunt decât simple închipuiri omeneşti.

Aşadar, porunca întâi îi cere omului să creadă numai în Dumnezeu. Cu toate acestea, poporul ales nu a rămas fidel legământului încheiat odinioară la poalele muntelui Sinai. Îşi creează un idolul (viţelul de aur) căruia îi dă cinstirea ce i se cuvine numai lui Dumnezeu.

3. A ne închina numai lui Dumnezeu

În Vechiul Testament, Dumnezeu, care nu are nici trup, nici chip, nu putea fi reprezentat prin intermediul imaginilor. Evreii, fiind înconjuraţi de popoarele păgâne, erau mereu în pericolul de a transforma imaginile în idoli şi, astfel, să devină idolatri.

Cu toate acestea, Dumnezeu a îngăduit să se facă anumite imagini care să prevestească Cuvântul Întrupat şi mântuirea săvârşită de el (şarpele de aramă, chivotul legământului, heruvimii).

În Noul Testament, deoarece Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, poate fi reprezentat prin intermediul imaginilor.

Imag. II.4. Tânără în rugăciune. „Stăruie în rugăciune. Stăruie, chiar dacă osteneala ta ţi se pare stearpă. Rugăciunea dă roade întotdeauna” (J. Escriva de Balaguer, Drum, 101)

Imag. II.5. „Adevărata virtute nu este tristă şi de nesuferit, ci plăcută şi veselă” (J. Escriva de Balaguer, Drum, 657)

Aplicaţi noile cunoştinţe

1. Ce îi datorăm lui Dumnezeu conform poruncii întâi?

2. De ce trebuie să-i dăm cinstea cuvenită numai lui Dumnezeu?

3. De câte feluri este cinstea cuvenită lui Dumnezeu?

4. Cum explici faptul că unii oameni refuză să-l cinstească pe Dumnezeu?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *