Meniu

Participarea la sacramente

Folosiţi-vă cunoştinţele şi dovediţi-vă intuiţia

Imag. X.5. Simboluri euharistice „Dulce Cristoase, bune Isuse, pâinea vieţii care ne restaurează, te primesc în fiecare zi şi tu nu încetezi să locuieşti în noi. Răsfrânge claritatea ta asupra mea, îmbrăţişează-mă, fă-mă sfânt, umple-mă de harul tău pentru ca trupul tău pe care eu îl primesc să-mi slujească sănătăţii sufletului meu. Aşadar, când te voi primi, voi trăi prin tine, voi progresa cu ajutorul tău, mă voi odihni în tine pentru că cel care «te primeşte trăieşte prin tine» (In 6,58)” (Jean de Fécamp, La Confession théologique, XI).

"Aşadar, oricine va mânca pâinea şi va bea cupa Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze, dar, fiecare pe sine însuşi, şi astfel să mănânce din această pâine şi să bea din această cupă, căci cine mănâncă şi bea fără să ţie seama că este trupul Domnului, îşi mănâncă şi bea propria lui osândă" (1Cor 11,27-29).

La ce crezi că se referă textul biblic?

1. Sacramentul Reconcilierii – Spovada

Biserica, fiind o mamă a credincioşilor, pentru a-i conduce la viaţa lui Isus, le cere să participe cât mai des la sacramente.

În cadrul anului liturgic, nucleul central este celebrarea pătimirii, morţii şi învierii Domnului, adică Paştele. Punctul central al anului liturgic este Liturghia duminicală. Biserica stabileşte ca obligaţie minimă a credincioşilor participarea în duminici şi sărbători de poruncă la sfânta Liturghie şi să primească Euharistia cel puţin o dată pe an, în timpul pascal, pregătindu-se prin sacramentul Reconcilierii. Prin acesta, Biserica doreşte să garanteze acel minim de participare la sacramente, mai ales în timpul sărbătorilor pascale.

Imag. X.6. Confesiune. Răul nu ne caracterizează dacă îl învingem cu ajutorul lui Isus prin iertarea primită prin sacramentul Reconcilierii.

Isus, deşi este la dreapta Tatălui ceresc, a rămas prin Duhul Sfânt unit cu Biserica sa şi continuă să acorde iertarea păcatelor prin sacramentul Reconcilierii (Spovada). Biserica nu poate să ierte nimic fără Cristos, iar Cristos iartă prin Biserică.

Unirea cu Cristos în Euharistie este vie doar în starea harului sfinţitor ce se pierde prin păcatul de moare şi se primeşte printr-o spovadă bună.

Biserica asigură pregătirea pentru Euharistie, prin toate mijloacele spirituale, dar mai ales prin participarea la sacramentul Spovezii. Îndemnul ei este ca această participare să fie cât mai deasă, ştiind că suntem păcătoşi şi pentru a progresa avem nevoie de iertare şi de haruri divine. De fapt, Biserica are în vedere toate roadele acestui sacrament. Ca o exigenţă minimă Biserica vrea ca toţi credincioşii să-şi mărturisească păcatele cel puţin o dată pe an.

2. Să primeşti sfânta Împărtăşanie în timpul Paştelui

Imag. X.7. Sfânta Eucaristie Duhul Sfânt suflă unde vrea, dar mai ales în inimile celor mici, a celor săraci şi a celor care primesc viaţa şi Euharistia.

Euharistia reprezintă izvorul şi culmea întregii activităţi creştine. Toate sacramentele şi toate activităţile bisericeşti sunt strâns legate de Euharistie şi sunt îndreptate spre ea. În sfânta Euharistie este cuprins tot binele divin şi, de aceea, are valoare infinită.

Biserica le recomandă cu stăruinţă credincioşilor să primească sfânta Euharistie în duminici şi sărbători, sau mai des, chiar în fiecare zi dacă nu au un păcat grav. Cei care primesc Euharistia sunt uniţi mai strâns cu Cristos şi sunt tot mai uniţi cu Biserica, deoarece cu cât mlădiţa este mai unită cu viţa, cu atât produce mai mult rod.

Roadele Euharistiei sunt oferite de Dumnezeu tuturor cu o iubire gratuită şi fără margini. Totuşi depind şi de credinţa celui ce se împărtăşeşte, căci el trebuie să fie în harul sfinţitor, să aibă o intenţie dreaptă, să se pregătească prin postul euharistic şi prin rugăciune.

Biserica nu admite la Împărtăşanie persoanele lipsite de judecată. Până în secolul al XII-lea, erau împărtăşiţi copiii imediat după Botez. După aceea, s-a stabilit să li se dea copiilor Euharistia atunci când sunt capabili să deosebească binele de rău.

Fiecare credincios, după ce a fost iniţiat la primirea sfintei Euharistii, este obligat să primească, cel puţin o dată pe an, sfânta Împărtăşanie. Această poruncă trebuie să fie împlinită în timpul pascal (Dreptul canonic).

Aplicaţi noile cunoştinţe

1. Ce experienţe ai trăit când te-ai spovedit prima dată şi când a-i primit prima sfântă Împărtăşanie?

2. Scrie trei afirmaţii ale unor sfinţi despre aceste două sacramente?

3. Oare de ce Biserica trebuie să se îngrijească de prezenţa şi participarea credincioşilor la sacramente?

4. La ora de religie, Radu a adresat o întrebare care îl frământa de mult: "De ce au familiile creştine o cruce în locuinţele lor?" Atunci, profesorul s-a aşezat şi le-a povestit o istorioară:

Imag. X.8. Şi copiii adoră crucea

"Iosif cu bunicul său au mers împreună la plimbare. Era într-o după-amiază de iarnă geroasă. Iosif se bucura de zăpadă şi de gheaţă, ţopăia şi mergea greu prin troiene. Bunicul, cu zâmbetul pe buze, îl urma cu greu. Era bolnav de inimă, chiar foarte bolnav. Iosif voia să meargă la iaz. Acesta era acoperit cu un strat de gheaţă. «Trebuie să fie splendid pentru patinaj, strigă Iosif. «Cel puţin voi încerca să mă dau pe gheaţă!» Bunicul îl avertiză. Când Iosif îşi puse picioarele pe gheaţă, bunicul spuse insistent: «Vino, Iosife, la mine! Nu te duce pe gheaţă!» Dar cuvintele bătrânului au venit prea târziu. Gheaţa se sparse, Iosif căzu în apă şi acum se ţinea de marginea unei bucăţi mari. Tremurând, bunicul îşi întinse numaidecât bastonul către nepoţel. Depuse tot efortul să nu alunece şi să nu scape bastonul din mâini. În cele din urmă, reuşi să-l salveze pe băiat. Îl luă în braţe şi-l duse repede acasă. Copilului i-a fost de ajuns un ceai fierbinte ca să-şi revină, dar pentru bătrân această întâmplare a fost prea mult. Un atac de inimă îi puse capăt vieţii. Durerea celor dragi a fost mare. Nu peste mult timp, rudele voiau să dăruiască săracilor toate lucrurile ce-i aparţinuseră bunicului. Iosif privea cu durere: «Nu, strigă el deodată, nu aruncaţi bastonul! Îl voi lua eu! Cu acest baston, bunicul a salvat viaţa mea, în timp ce pe a sa a pierdut-o. Atât cât voi trăi, vreau să am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale faţă de mine!»"

Aici, povestioara s-a terminat, profesorul nu a mai vorbit mai departe. Copiii au înţeles. Radu a spus: "Acum înţelegem ce înseamnă pentru creştini semnul crucii".

Dă o interpretarea semnelor iubirii pe care Cristos le-a lăsat pentru noi, oamenii? Ce crezi, dacă bunicul şi Isus ar fi ştiut ce se va întâmpla, ar mai fi reacţionat tot aşa?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *