Meniu

Virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea

Folosiţi-vă cunoştinţele şi dovediţi-vă intuiţia

Imag. II.8. "România în Europa", lucrare realizată de copii la grădiniţă

Micul prinţ iubeşte mai mult un trandafir "domesticit" pe care-l vede mult mai frumos decât pe ceilalţi pe care-i vede goi.

– Iată secretul meu (a spus vulpea). Este foarte simplu: nu se vede bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.

– Esenţialul este invizibil pentru ochi – repetă micul prinţ, ca să nu uite.

– Timpul pe care l-ai pierdut pentru trandafirul tău (pentru a-l îngriji) face ca trandafirul să fie atât de important.

– Timpul pe care l-am pierdut pentru trandafirul meu… – spuse micul prinţ, ca să nu uite.

– Oamenii au uitat acest adevăr, spuse vulpea. Însă tu nu trebuie să-l uiţi. Eşti răspunzător pentru totdeauna de ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…" (Antoine de Saint-Exupery, Micul prinţ).

Ce a făcut micul prinţ pentru trandafirul său? Care este secretul vulpii? Cum îl putem cunoaşte mai bine pe Dumnezeu? Ce părere ai: persoanele iubite se cunosc mai bine?

Din textul biblic de la 1Cor 13,13 aflăm care sunt cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. Se numesc teologale pentru că sunt daruri gratuite de la Dumnezeu şi se referă direct la Dumnezeu.

1. Viaţa de credinţă

Imag. II.9. Ghiocei. Să învăţaţi de la ghiocei ca în frigul lumii, inima voastră să fie copleşită de seninătate! Să aveţi o inimă umilă şi atunci în ea va fi multă căldură şi disponibilitate în a săvârşi fapte bune. "Să nu se tulbure aşadar inima voastră şi să nu vă fie frică" (In 14,27).

Credinţa este o virtute supranaturală, prin care primim şi ţinem ca adevărate toate adevărurile şi realităţile pe care ni le-a descoperit Dumnezeu şi ni le învaţă sfânta Biserică a lui Isus Cristos.

Ea trebuie să fie statornică, sigură şi manifestată prin fapte. În acest sens, creştinul merge pe urmele lui Abraham, "părintele tuturor celor care cred" (Rom 4,11), şi se aseamănă cu sfânta Fecioară Maria, considerată fericită de verişoara ei, Elisabeta, tocmai pentru că a crezut cele spuse ei de Domnul (cf. Lc 1,45).

Trebuie să credem în Dumnezeu şi în Biserică, pentru că:

– Dumnezeu este adevărul veşnic; el nu poate să se înşele şi nici să ne înşele;

– Cristos păzeşte Biserica sa departe de orice eroare şi o călăuzeşte în adevăr prin Duhul Sfânt.

2.Viaţa de speranţă

Speranţa este o virtute supranaturală, prin care aşteptăm cu mare încredere toate câte ni le-a făgăduit Dumnezeu prin Isus Cristos şi anume: viaţa veşnică, învierea din morţi, iertarea păcatelor precum şi alte haruri necesare vieţii noastre spirituale.

Această virtute trebuie să fie puternică, rezistentă în faţa încercărilor la care este supus creştinul, răbdătoare şi manifestată prin fapte. În acest sens, creştinul merge pe urmele fraţilor Macabei care au murit pentru poporul şi religia lor cu speranţa în viaţa veşnică. Creştinii se mai aseamănă cu sfântul Ştefan care, cu speranţa învierii, a îmbrăţişat martiriul.

Vocabular

virtute morală = o obişnuinţă bună dobândită care formează o capacitate interioară ce dă putere voinţei de a face binele; este importantă pentru desăvârşirea omului.
virtute teologală = virtute care se referă în mod direct la Dumnezeu.
supranatural = ceea ce este de la Dumnezeu şi depinde de iniţiativa gratuită a lui Dumnezeu.

3.Viaţa de iubire

Imag. II.10. Papa Ioan Paul al II-lea în rugăciune. Lucrul tău să fie ca slujba în biserică, fără alte gânduri şi fără alte cuvinte.

Iubirea este o virtute supranaturală, prin care îl preţuim pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele nostru, ca pe noi înşine din iubire faţă de Dumnezeu.

Ea trebuie să fie totală, statornică şi manifestată prin fapte. În acest sens, creştinul merge pe urmele lui Daniel, care, înflăcărat de dragoste faţă de Dumnezeu, a preferat să fie aruncat în groapa leilor decât să-l renege. Este asemenea lui Cristos care şi-a jertfit viaţa din iubire faţă de Tatăl ceresc şi faţă de oameni.

De aceea trebuie să-l iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice alt bun, fie din lumea aceasta, fie din cea invizibilă. Aşa au făcut sfinţii martiri, care au preferat să-şi jertfească viaţa decât să se lepede de credinţa lor.

Cum putem să ne manifestăm virtuţile teologale? Credinţa, speranţa şi iubirea pot fi manifestate prin: adoraţie, rugăciune, jertfă, făgăduinţe şi voturi.

Un portret simplu al creştinului realizat de sfântul Paul: "Aşadar, justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am obţinut, în credinţă (posibilitatea) de a ajunge la acest har în care ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu. Dar nu numai cu atât, ci ne lăudăm în încercări, ştiind că încercarea aduce răbdare; răbdarea – virtute; virtutea – speranţă, iar speranţa nu înşală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,1-5).

Aplicaţi noile cunoştinţe

1. Defineşte cele trei virtuţi teologale.

2. Ce importanţă au virtuţile teologale în viaţa creştinului?

3. Cum poţi cultiva virtuţile teologale?

4. Ce ai fi dispus să faci pentru Dumnezeu?

5. Cum ai încuraja un copil care şi-a pierdut speranţa

în ajutorul lui Dumnezeu?

6. Ce ne-a făgăduit Dumnezeu prin Isus Cristos?

7. Cum putem recunoaşte dacă cineva îl iubeşte pe Dumnezeu?

8. De ce trebuie să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de cele pământeşti?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *