Meniu

Ziua Domnului în Sfânta Scriptură

Folosiţi-vă cunoştinţele şi dovediţi-vă intuiţia

Imag. IV.I. Crearea lui Adam, frescă a lui Michelangelo

Cartea Genezei prezintă porunca sfinţirii zilei Domnului astfel: "Atunci, în a şaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit după lucrarea ce o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea, pentru că în ziua aceea s-a odihnit după lucrarea ce o zidise" (Gen 2,3).

Oare Dumnezeu a obosit după toată lucrarea pe care a făcut-o? Ce făcea Isus în ziua sabatului? Cum poţi urma exemplul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte ziua de odihnă?

1. Sabatul în Vechiul Testament

Imag. IV.2. Învierea lui Cristos, de Raffaello Sanzio, în Muzeul de Artă din San Paolo (Brazilia).

Sfânta Scriptură afirmă că Dumnezeu după ce a creat lumea, a sfinţit timpul şi a fixat o zi de odihnă, sabatul (cf. Ex 31,15). În Vechiul Testament, ziua sabatului ("shabat" = a se odihni) avea următoarele semnificaţii:

1. memorial al creaţiei omenirii;

2. memorial al eliberării din robia egipteană (Paştele ebraic);

3. memorial al legământului dintre Dumnezeu şi poporul israelit;

4. anticipare şi pregustare a odihnei şi bucuriei din împărăţia mesianică a lui Dumnezeu.

2. Paştele la evrei

Istoria poporului ales este plină de evenimente ce ne descriu cum evreii respectau odihna sabatului, uneori chiar cu preţul vieţii lor. Respectarea sabatului are multe motivaţii. Evreul credincios învaţă de la Dumnezeu care s-a odihnit că şi el are nevoie de odihnă, iar din respect pentru Creatorul său împlineşte această poruncă (Ex 31,16-17). Şi astăzi unii evrei respectă cu sfinţenie ziua de sâmbătă: închid şcolile, fabricile, cinematografele, barurile, nu ies nici măcar la plimbare, nu aprind focul, nu răspund la telefon etc.

Imag. IV.3. Rusaliile, miniatură de Les Très Riches Heures du Duc de Berry


3. Isus şi sabatul

Isus a prevestit şi a pregătit înlocuirea sabatului cu duminica şi a avut o atitudine critică faţă de interpretările rigide ale fariseilor cu privire la sabat. Isus a respectat sabatul, participând la celebrările din sinagogă, nu i-a încălcat niciodată sfinţenia şi i-a dat o interpretare nouă, spunând că sabatul a fost făcut pentru om, şi nu omul pentru sabat (cf. Mc 2,27-28).

Isus declară că iubirea de aproapele este mai presus de stricta respectare a sabatului. Dragostea şi mila sunt deasupra jertfelor şi a sărbătorilor. De aceea, mai ales în ziua Domnului, Cristos i-a vindecat pe infirmi de boli şi neputinţe, ca ei să-l poată preamări pe Dumnezeu şi ca această zi să devină şi pentru ei un motiv de bucurie. Astfel, Isus eliberează un îndrăcit, o vindecă pe soacra lui Petru, vindecă un om cu mâna uscată, îl vindecă pe orbul din naştere şi pe femeia gârbovită etc.

4. Creştinii şi ziua Domnului

Ucenicii, urmând exemplul Învăţătorului, au continuat să respecte sabatul: se grăbesc să-l înmormânteze pe Isus într-un mormânt din preajma locului răstignirii, pentru a nu încălca odihna sabatului, iar femeile au aşteptat să treacă sabatul pentru a merge să ungă trupul lui Isus.

Imag. IV.4. Isus înviat

În mod semnificativ Cristos a înviat în prima zi a săptămânii, adică duminica. După Înviere, Cristos le apare apostolilor în prima zi a săptămânii, şi, în aceeaşi zi, le apare ucenicilor în drum spre Emaus. În a opta zi, deci tot duminica, le apare din nou apostolilor, de data aceasta, fiind prezent şi Toma.

Mai mult, Duhul Sfânt este trimis de Cristos şi ziua de Rusalii, adică tot duminica.

Comunitatea creştină se distanţează treptat de iudaism, iar duminica, ziua Învierii, devine sărbătoarea principală a săptămânii şi ziua Domnului. Conciliul din Ierusalim cere depăşirea vechii legi, iar cartea Faptele Apostolilor îi prezintă pe ucenicii lui Isus în fiecare primă zi a săptămânii uniţi la celebrările creştine. Pentru prima dată, cuvântul "duminică" apare în Ap 1,10, unde sfântul Ioan spune că în ziua Domnului a fost răpit în spirit şi a avut viziuni.

Pentru creştini, duminica este ziua în care se celebrează memorialul Învierii Domnului, este ziua în care a fost creat noul popor al lui Dumnezeu (Biserica) şi s-a încheiat legământul cel nou şi definitiv.

Vocabular

memorial = amintirea trăită în mod concret a unui eveniment mântuitor cu efecte în timp;

sinagogă = loc sfânt de rugăciune pentru evrei.

Aplicaţi noile cunoştinţe

1. Găsiţi asemănări şi deosebiri între ziua de sabat şi ziua de duminică.

2. De ce au înlocuit creştinii sabatul cu duminica?

3. Întocmeşte o listă a cuvintelor foarte importante din lecţie.

4. Completează următorul aritmogrif care să aibă pe verticală cuvântul "duminica", iar pe orizontală cuvinte alese din textul lecţiei.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *