Meniu

Despre har

Lecţia 2

 

Atunci când primeşti un dar, te bucuri. Darul este ceva care nu costă. E dat pe gratis şi are la bază iubirea. Atunci când spunem "dar", ne referim în general la cadourile pe care şi le fac oamenii. Când estevorba de cadourile pe care ni le face Dumnezeu, acestea se numesc haruri.

Harul este un dar suprafiresc pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră pentru meritele lui Isus Cristos. Harul, ca şi darul, este gratuit. Există însă o diferenţă între ele: dacă un dar este oferit datorită meritelor unei persoane, harul e oferit fără ca persoana să-l merite. Harul are la bază numai şi numai iubirea lui Dumnezeu, iar meritele sunt ale lui Isus Cristos. Prin venirea sa în lume, prin tot ceea ce a suferit pentru noi, ne-a făcut să merităm de la Dumnezeu harurile de care avem nevoie. Sacramentele Bisericii sunt canalele prin care Dumnezeu trimite harurile sale. Dacă darul poate fi de atâtea feluri, harurile sunt de două feluri: harul lucrător şi harul sfinţitor.

Harul lucrător este un ajutor suprafiresc trecător prin care Dumnezeu ne luminează mintea şi ne întăreşte voinţa ca să putem face binele şi să fugim de rău. Fără acest tip de har nu putem face nimic vrednic pentru mântuirea noastră. El ne luminează mintea pentru a cunoaşte cele ce ţin de mântuirea noastră. Celor necredincioşi le luminează drumul spre descoperirea lui Dumnezeu. Pe cei păcătoşi îi luminează pentru a înţelege răutatea păcatului. Pe cei drepţi îi menţine pe calea virtuţii. În toate din aceste cazuri e nevoie şi de cooperarea noastră. Dumnezeu ne oferă harurile sale, dar fără cooperarea noastră, ele nu îşi ating ţelul. Acest tip de har lucrează atât în sufletul nostru (inspiraţia minţii de a alege cele ce ţin de Dumnezeu), cât şi în afara noastră, dar în folosul nostru (Dumnezeu ne vorbeşte şi prin evenimentele care se întâmplă în jurul nostru).

Harul sfinţitor este un dar suprafiresc prin care, din păcătoşi devenim drepţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor. Specificul principal al acestui tip de har este iertarea păcatelor şi sfinţirea interioară a omului, făcând din omul păcătos un om drept, fiu al lui Dumnezeu, moştenitor al vieţii veşnice. Se numeşte sfinţitor tocmai pentru că îl sfinţeşte pe om făcându-l părtaş al vieţii lui Dumnezeu. Prin intermediul acestui har, Duhul Sfânt îşi face locuinţă în sufletul nostru. Pentru a primi un astfel de har trebuie să colaborăm mai întâi cu harul lucrător. Trebuie să ştim să citim în tot ceea ce ni se întâmplă. Dumnezeu, prin încercare, poate arăta unui om că trebuie să se convertească. Pentru a lăsa harul să lucreze în noi, avem nevoie în primul rând de credinţă, credinţă care trebuie să se bazeze pe Sfânta Scriptură, tradiţie şi magisteriu.

Harul sfinţitor se poate pierde chiar şi numai printr-un păcat de moarte. Păcatul înseamnă refuzul lui Dumnezeu. De aceea, harul sfinţitor, care este darul lui Dumnezeu, care este Dumnezeu însuşi, fiind pierdut prin păcat, înseamnă pierderea lui Dumnezeu. Este echivalent cu plecarea fiului mai mic din casa tatălui din parabola fiului risipitor (cf. Lc 15,11-32). Când Dumnezeu lipseşte din suflet, locul este luat de spiritul rău. În acel moment, omul face răul. Se poate primi harul sfinţitor prin sacramentul Botezului şi al Spovezii. Prezenţa harului lucrător, care lucrează în diverse moduri, îl poate ajuta pe om să repare greşeala făcută. De aceea, chiar şi cel mai mare păcătos, datorită harului lui Dumnezeu, se poate converti.

De reţinut

Harul este un dar supranatural, adică vine de la Dumnezeu şi ne este oferit spre mântuirea noastră.

Harul este un dar gratuit, pe care Dumnezeu ni-l face doar din iubire.

Harul este de două feluri: lucrător şi sfinţitor.

Harul lucrător este un ajutor suprafiresc trecător. Este în vederea primirii harului sfinţitor.

Harul sfinţitor din păcătoşi ne face fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai vieţii veşnice.

Harul sfinţitor se pierde prin păcatul de moarte.

Vocabular

 har = un dar gratuit din partea lui Dumnezeu;

 suprafiresc = ceva ce întrece puterea noastră de a gândi, ceva mai presus de forţele şi legile naturii; 

virtute = înclinaţie spre un bine;

credinţa = actul prin care credem toate cele privitoare la Dumnezeu;

tradiţia = adevăruri care îl privesc pe Dumnezeu şi nu sunt conţinute în Sfânta Scriptură, transmise de-a lungul timpului în Biserică, prin scris sau oral;

magisteriu = papa împreună cu episcopii în comuniune cu el.

Întrebări

Ce este harul în general?

De câte feluri este harul?

Ce este harul lucrător?

Ce este harul sfinţitor?

Cum poate un om să piardă harul sfinţitor?

Prin ce sacramente poate un om să recapete harul sfinţitor?

Exerciţii

Gândeşte-te la darurile pe care ţi le-a oferit Dumnezeu până în momentul de faţă şi încearcă să le scrii pe o foaie de hârtie. Compară apoi foaia ta cu a colegului de bancă. Veţi vedea cât de diferite sunt!

Citiţi în clasă din Noul Testament parabola fiului risipitor şi, în lumina celor studiate, analizaţi unde este intervenţia harului lui Dumnezeu.

Oferă un cadou cuiva şi vei vedea cât se bucură. La fel face Dumnezeu cu fiecare persoană.

Întreabă un preot, de ce oamenii nu sunt totdeauna bucuroşi când primesc un dar din partea lui Dumnezeu?

Fă o compunere din care să reiasă bunătatea lui Dumnezeu care oferă harurile sale.

Lectură

Emil era un băieţel de numai 8 ani atunci când a fost pus pentru prima dată în faţa unei probleme deosebit de delicate. Era acasă numai cu surioara lui, Maria, care avea doar un an şi jumătate. Cealaltă surioară de 4 ani, Elena, se întoarse de la locul de joacă şi-i spuse, fără să se gândească prea mult o vorbă murdară pe care tocmai o auzise la copii. Emil înmărmurise. Era pentru prima dată când surioara lui vorbise atât de urât. Să o spun mamei? se gândea Emil. Să o bat? Dar cine sunt eu s-o bat. Ştiu, îi voi spune că nu e bine ceea ce a spus şi să nu mai repete niciodată. Aşa şi-a căpătat curaj şi i-a zis: "Elena, nu este frumos cuvântul pe care l-ai spus. Mama şi tata s-ar supăra mult să te audă repetându-l şi apoi gândeşte-te că îl superi şi pe Dumnezeu". Elena nu a înţeles mare lucru. De ce nu trebuia să mai repete acel cuvânt? Doar îl spuseseră şi alţii. Ea de ce nu l-ar spune? Dar pentru că frăţiorul ei i-a amintit că îl supără pe Dumnezeu şi chiar şi pe părinţi, Elena, care are acum deja peste 30 de ani, îşi aminteşte foarte bine de acel moment.

"Nu am mai repetat acel cuvânt niciodată. Mi-am dat seama că îl supăram pe Dumnezeu. Îmi amintesc şi acum intervenţia energică a fratelui meu şi bucuria că nu m-a mai auzit niciodată repetându-l. Curajul pe care l-a avut atrăgându-mi atenţia consider că a fost inspirat de către Dumnezeu. El m-a făcut să învăţ să vorbesc frumos. Acesta e cu adevărat un dar minunat!"

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *