Meniu

Euharistia: definiţia, materia şi forma

Lecţia 14

 

Domnul, iubindu-i pe ai săi, până la sfârşit i-a iubit. Ştiind că sosise ceasul să plece din lumea aceasta pentru a se întoarce la Tatăl său, pe când erau la cină, le-a spălat picioarele şi le-a dat porunca iubirii (cf. In 13,1-17). Conciliul Tridentin, în unul dintre canoanele sale notează: "Pentru a le da o chezăşie a iubirii, pentru a nu fi niciodată departe de ai săi şi pentru a-i face părtaşi la Paştele său, el a instituit Euharistia ca memorial al morţii şi învierii sale şi a poruncit apostolilor s-o celebreze până la venirea sa, instituindu-i atunci preoţi ai Noului Testament" (DS 1740).

Euharistia, rodul iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, este un sacrament care cuprinde adevăratul trup şi sânge a lui Isus Cristos sub chipul pâinii şi al vinului pentru hrana sufletelor noastre. Este "izvor şi culme a întregii vieţi creştine" (LG 11). De la ea porneşte viaţa Bisericii şi spre ea se îndreaptă. Celelalte sacramente şi toate operele de apostolat ale Bisericii sunt strâns unite cu preasfânta Euharistie şi se orientează spre ea. Euharistia este Cristos însuşi, de aceea, cine primeşte Euharistia îl primeşte pe Isus Cristos, cu dumnezeirea sa. A participa la sfânta Liturghie şi a nu-l primi pe Cristos prezent în Euharistie este echivalent cu participarea la un ospăţ a cărui mâncare o refuz. De asemenea, participarea conştientă, activă şi deplină, cu trup şi suflet, înflăcărată de credinţă, speranţă şi dragoste, din partea fiecărui credincios la sfânta Liturghie, în cadrul căreia se celebrează Euharistia, este de maximă importanţă.

Materia sacramentului Euharistiei este constituită de pâine şi vin. În vin trebuie să se toarne puţină apă. Pâinea trebuie să fie făcută numai din grâu şi făcută recent, astfel încât să nu existe nici un pericol de alterare. Vinul trebuie să fie natural, produs numai din rodul viţei de vie şi nealterat. Pâinea, în ritul latin, nu trebuie să fie dospită cu drojdie. Ea trebuie să fie asemenea azimei evreieşti, pe care evreii o foloseau în cadrul mesei festive de Paşti. Nu se poate consacra numai pâinea fără vin. De asemenea nu se poate consacra în afara sfintei Liturghii.

Forma sacramentului Euharistiei este dată de cuvintele: "Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi: acesta este trupul meu, care se jertfeşte pentru voi"; "Luaţi şi beţi din acesta toţi: acesta este potirul sângelui meu şi al noului şi veşnicului legământ, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Faceţi aceasta în amintirea mea" (Mt 26 ,26-28; Mc14,22-25; Lc22,19-20; 1Cor 11,23-25). Sunt cuvintele pe care şi Isus le-a folosit la Cina cea de taină, când era împreună cu ucenicii. Îndemnul final: "Faceţi aceasta în amintirea mea", arată dorinţa lui Isus de a se celebra acest sacrament spre amintirea lui. Realitatea sacramentului ca atare întrece simplul înţeles al cuvintelor. Euharistia nu este doar o amintire a unui eveniment, ci trăirea evenimentului deja petrecut (în timpul vieţii lui Isus) în timpul actual.

Cu alte cuvinte, cine participă la sfânta Liturghie e ca şi cum ar fi unul dintre oamenii din jurul lui Isus, pe când el era pe pământ. A participa la sfânta Liturghie înseamnă a participa la viaţa lui Isus. Noi ne facem contemporani cu el, iar el intră în timpul nostru. Este cu noi aşa cum era odinioară pe drumurile Palestinei. Supranumită şi "alimentul vieţii veşnice", Euharistia îl orientează pe cel care o primeşte spre viaţa veşnică. Îi simt roadele doar cei care o primesc cu credinţă. În biserică, locul în care este păstrată Euharistia se numeşte "tabernacol" şi este străjuit de o luminiţă, semn că acolo este prezent Isus Cristos.

De reţinut

Euharistia este rodul iubirii lui Dumnezeu faţă de om.

Este sacramentul care cuprinde adevăratul trup şi sânge al lui Isus Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului pentru mântuirea noastră.

Materia este pâinea nedospită şi vinul curat.

Forma sunt cuvintele consacrării: "Luaţi şi mâncaţi… luaţi şi beţi…, acesta este trupul meu…, acesta este sângele meu. Faceţi aceasta în amintirea mea".

Vocabular

canon = regulă, normă, articol din Codul de drept canonic bisericesc;

chezăşie = garanţie;

părtaşi la Paştele său = expresia se referă la faptul că prin Euharistie participăm la ceea ce a trăit Cristos: patima, moartea şi mai ales învierea lui;

memorial = termen teologic ce actualizează un eveniment care a avut loc în istorie. E mai mult decât o simplă amintire, este evenimentul de altădată care se petrece acum, când este celebrat;

azimă = pâine nedospită folosită de evrei la sărbătoarea Paştelui, de Isus la Cina de taină şi de Biserica Romano-Catolică la sfânta Liturghie.

Întrebări

Ce este Euharistia?

Când a fost instituită Euharistia?

Care este Materia folosită în cadrul sacramentului Euharistiei? Dar forma?

Cum trebuie să fie pâinea şi vinul folosite la sfânta Liturghie?

Unde se păstrează, în biserică, Euharistia?

Exerciţii

Desenaţi pe caiete simbolurile Euharistiei.

Citiţi din Noul Testament despre momentul instituirii sacramentului Euharistiei.

Căutaţi în repertoriul bisericesc un cântec despre Euharistie şi învăţaţi-l.

Citind lectura de mai jos, arătaţi în ce măsură Tarciziu a fost întărit de Euharistia pe care o purta.

Lectură

În timp ce afară se petreceau scene violente, în temniţă domnea pacea, seninătatea şi bucuria. Zidurile şi bolţile răsunau de cântarea psalmilor condusă de Pancraţiu. Adâncul răspundea adâncului, căci întemniţaţii din celulele de jos răspundeau prin cânt celor de sus. În timp ce persecutorii pregăteau victimelor un ospăţ pentru întremarea trupurilor lor, Biserica, mamă grijulie, le pregătea un altul mult mai de preţ pentru alinarea sufletelor fiilor săi. Diaconii nu-i pierduseră din vedere nici o clipă: în mod deosebit s-a îngrijit de ei diaconul Reparatus, care ar fi jertfit totul pentru a împărtăşi martiriul lor.

Era de datoria diaconilor să ducă pâinea consacrată de la Biserica mamă în capelele arondate, pentru a fi împărţită. Cu toate acestea, miniştrii de grad inferior (de ex.: acoliţii) aveau sarcina să o ducă martirilor în închisoare ca şi muribunzilor. Pentru diaconi, îndatorirea devenise periculoasă, de aceea ei nu puteau risca.

Pâinea consacrată era pregătită şi preotul căută cu privirea pe cel care ar putea să-şi asume periculoasa sarcină de a o duce fraţilor încarceraţi, înaintea supliciului lor.

– Părinte, trimite-mă pe mine, spuse tânărul acolit Tarciziu, întinzându-şi mâinile pentru a primi sfânta taină.

– Eşti prea tânăr, copilul meu drag, răspunse bunul părinte Dionisius.

– Părintele meu, tinereţea îmi va fi cea mai bună protecţie. Nu-mi refuza această cinste, te rog!

Preotul luă sfânta Împărtăşanie, o înveli într-o pânză albă, apoi o puse în mâinile copilului zicând:

– Aminteşte-ţi, Tarciziu, că firavelor tale puteri le este încredinţat un tezaur ceresc. Ocoleşte drumurile umblate şi nu uita că lucrurile sfinte nu trebuie aruncate la câini, nici mărgăritarele la porci. Vei păstra cu credinţă şi grijă sfintele taine?

– Mai degrabă mor decât să le părăsesc, răspunse tânărul, ascunzând sub tunică pâinea consacrată.

Îl salută pe preot, şi se duse în grabă spre închisoare. Dar acolo, în piaţă, se afla un grup de ştrengari care făceau hărmălaie.

– Ne mai trebuie încă unul ca să completăm echipa, striga căpetenia lor, ce să facem?

– Ia, uite acolo, strigă altul, vine Tarciziu.

– Hei, Tarciziu, vino să te joci cu noi !

– Acum nu pot, Petilius. Am o treabă foarte importantă de îndeplinit.

– Vino, vino, te vei duce după aceea. Acum avem nevoie de tine ca să ne jucăm. Nu face mutre, altfel se termină rău!

– Nu mă pot opri. Băieţi, vă rog, lăsaţi-mă să plec, îi imploră Tarciziu.

– Dar de ce ţine mâinile încrucişate pe piept? Să vedem ce ascunde, spuse cu furie unul dintre ei.

– Nu, asta niciodată! răspunse cu tărie tânărul.

– Vreau să văd! Vreau să văd! Insistă cu tărie un altul.

Între timp curioşii l-au înconjurat pe tânărul ministrant, care strângându-şi mâinile pe piept se împotrivea energic asaltului: pumni, palme, îmbrânceli nu reuşiră să învingă dârzenia sa în apărarea tezaurului sacru pe care îl încredinţase preotul Dionisius.

– Ce se întâmplă? întrebă un trecător atras de tumultuoasa adunare.

Acesta îl recunoscu pe Tarciziu şi, adresându-se mulţimii spuse cu dispreţ:

– Mă mir că nu îl cunoaşteţi pe acesta şi nu ştiţi ce strânge la piept. Vreţi să ştiţi cine e? E un măgar creştin care duce tainele!

Nu termină bine de spus că o adunătură de furioşi însetaţi de sânge creştin i-au poruncit ameninţător lui Tarciziu să le arate ce ducea.

– Scoate tainele! Scoate tainele!

– Nu, niciodată, niciodată! Mai bine mor, răspunse tânărul cu voce stinsă.

– Atunci, mori, urlă o brută care stătea în mijlocul mulţimii lovindu-l groaznic peste faţă cu pumnul.

Urmară alţii. Pumnii şi loviturile deveniseră fără număr. A fost de-a dreptul strivit. Tânărul acolit a căzut amorţit sub loviturile violente ale gloatei. Din răni îi curgea sângele, însă Tarciziu continua să strângă la piept comoara sa, ocrotind-o cu iubire de mâinile profanatoare. Într-un târziu Tarciziu a adormit în Domnul. A murit apărând sfânta taină.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *