Meniu

Semne şi simboluri în liturgie

Lecţia 5

 

Un sacrament este înainte de toate un semn văzut, un gest sau un element material. Semnul sfintei cruci, apa, pâinea, vinul, untdelemnul, toate aceste elemente, folosite în cadrul celebrării unui sacrament, se pot vedea. Dacă aşa stau lucrurile, s-ar putea aduce următoarea obiecţie: Cum putem intra în contact cu Dumnezeu, care este un duh desăvârşit, prin intermediul unor elemente materiale, vizibile? Mai ales că dorinţa lui Isus era aceea de a-l descoperi pe Dumnezeu "în duh şi adevăr" (In 4,23).

Primul argument îl găsim în faptul că Dumnezeu, spirit fiind, pentru a intra în contact cu omul, a făcut-o prin intermediul a ceva material: curcubeul după potop, semn al legământului (Gen 9 ,13), rugul arzând (Ex 3,2), stâlpul de foc (Ex 14,19), profeţii, Isus Cristos. Dumnezeu este cel ce se adaptează la situaţia omului. El ştie că omul, prin constituţia lui materială, nu poate să-l întâlnească pe Dumnezeu-spirit decât prin intermediul a ceva material. Astfel, prin toate aceste semne prin care Dumnezeu se manifestă omului, nu face altceva decât să se coboare la om pentru ca omul să poată urca la el. Al doilea argument este că numai în om se poate găsi dualitatea corp-spirit. De aceea, Dumnezeu, care este spirit, vine în întâmpinarea omului-materie cu ceva material.

Isus Cristos este prin excelenţă semnul prezenţei lui Dumnezeu. Este Dumnezeu întrupat, un om asemenea oamenilor. Singura diferenţă e aceea că nu a avut păcat. Prin el, Dumnezeu-Tatăl a venit la noi, oamenii. S-a făcut ca noi pentru ca noi, prin el, să ajungem mai uşor la Dumnezeu. Dacă Biserica celebrează sacramentele ca semne exterioare, vizibile, prin care se revarsă în noi harul invizibil, o face pentru că înaintea ei a făcut-o Dumnezeu-Tatăl, apoi Isus Cristos.

În orice acţiune sau celebrare a sacramentelor sunt prezente două realităţi: 1. Realitatea invizibilă: întâlnirea dintre Dumnezeu şi oameni prin Isus Cristos; această realitate este cea mai importantă; 2. Realitatea vizibilă, exterioară, ceea ce face celebrantul: aceasta este importantă tocmai pentru faptul că oamenii trebuie să înţeleagă cu mai mare uşurinţă ceea ce se petrece în cadrul celebrării chiar dacă este o realitate reprezentată de semne şi simboluri.

Scriitorul bisericesc Origene a formulat cea mai simplă definiţie a semnului sau simbolului, spunând că "e vorba de un semn atunci când printr-un lucru care se vede ni se arată un lucru ce nu se vede". Semnul folosit în Biserică poartă numele şi de simbol. Orice simbol este un semn, dar nu orice semn este un simbol. De exemplu: fumul este totdeauna semnul focului, dar nu este un simbol al focului. În limbajul creştin pentru cuvântul "simbol" mai sunt folosiţi alţi termeni: sacrament, taină, mister, imagine, icoană, figură etc.

Semnul-simbol are o dublă funcţie: de a acoperi şi de a descoperi (dezvălui). Este o tăinuire şi o dezvăluire totodată. Este ca un ecran care se interpune între oameni şi Dumnezeu. Spunem aceasta întrucât îl acoperă privirii noastre directe pe Dumnezeu, îl tăinuieşte, dar pentru că este ecran transparent ni-l dezvăluie, îngăduindu-ne să aruncăm o privire asupra lui; ne pune în contact direct cu Dumnezeu pe care ni-l dezvăluie, dar, în acelaşi timp, este un obstacol în calea cunoaşterii sale pe deplin. În cadrul celebrării sacramentelor, simbolul (semnul) face posibilă întâlnirea cu Dumnezeu, dar este o întâlnire, o cunoaştere incompletă. De aceea putem spune că celebrarea sacramentelor este o invitaţie şi un îndemn la cunoaşterea unei realităţi pe care o vom descoperi aşa cum este abia după moarte, atunci când materialul se desparte de spiritual, dând posibilitatea spiritualului să-l întâlnească pe Dumnezeu, care este spirit.

La rândul ei, Biserica este şi ea numită semn sau sacrament, deoarece îl dezvăluie şi în acelaşi timp îl învăluie pe Cristos. Semnele, simbolurile, în celebrarea sacramentelor, sunt o prelungire pe pământ a trupului înviat al lui Isus Cristos înălţat la cer.

De reţinut

Sacramentele fac parte din pedagogia lui Dumnezeu de a se apropia mai mult de oameni.

În orice celebrare sunt prezentate două realităţi: una vizibilă (gesturile, elementele materiale folosite) şi una invizibilă (întâlnirea dintre Dumnezeu şi om).

Semnele sau simbolurile sunt lucruri care se văd pentru a ne face să înţelegem lucruri care nu se văd.

Semnele sau simbolurile fac posibilă întâlnirea dintre Dumnezeu şi oameni în cadrul sacramentelor, dar nu permit dezvăluirea tuturor tainelor despre viaţa de dincolo.

Însăşi persoana lui Isus este un semn pentru că ni l-a dezvăluit pe Tatăl din cer şi ni-l prezintă mereu în Biserică prin celebrarea sacramentelor.

Vocabular

 simbol = semn, obiect, imagine care reprezintă indirect un obiect, o fiinţă;

 dualitate = ceva format din două elemente diferite;

 taină = ceea ce este de neînţeles, de nepătruns pentru mintea omenească, mister;

dezvăluire= acţiune de a da la iveală, a face cunoscut;  interpune = faptul de a pune ceva între.

Întrebări

Care este motivaţia lui Dumnezeu că a ales să se facă cunoscut omului prin intermediul semnelor?

Ce înţelegi prin noţiunea de simbol?

Care este rolul simbolurilor în Biserică?

Cum mai este denumită persoana lui Isus Cristos? Dar Biserica?

Exerciţii

Copiaţi pe caiete toate simbolurile pe care le vedeţi în clasă.

Amintiţi-vă de biserica la care mergeţi şi notaţi pe caiete toate imaginile care vă amintesc de Dumnezeu şi spuneţi ce reprezintă.

Priviţi cu atenţie şi observaţi ce elemente materiale foloseşte preotul atunci când celebrează sacramentul Botezului.

Alcătuiţi o compunere cu titlul: "Tabernacolul este semnul prezenţei lui Isus Cristos".

Lectură

"Mamă, întrebă un copil de 6 ani, tu mă iei la sfânta Liturghie şi acolo spui că pe altar apare Isus, dar, mamă, crede-mă nu l-am văzut niciodată. Ba, mai mult, astăzi am stat foarte aproape de altar crezând că îl voi vedea, dar, nu e adevărat. Asta mi-ai spus-o doar ca să mă păcăleşti să merg cu tine. De acum nu mai merg, mai bine mă joc cu prietenii". "Nu te-am minţit, dragul meu, acolo, la biserică, sub ochii noştri chiar se întâmplă o minune. Şi este foarte adevărat că Isus coboară pe altar în timp ce preotul pronunţă cuvintele: «Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi, acesta este trupul meu. Luaţi şi beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu vărsat pentru mântuirea lumii. Faceţi aceasta în amintirea mea». În acest timp Isus coboară pe altar în ceea ce ai văzut atunci când te-ai apropiat: în pâine şi în vin. Pâinea devine trupul lui Isus, iar vinul devine sângele lui. Nu poţi simţi această mare minune fără credinţă. În acest caz pâinea şi vinul rămân ceea ce ai văzut tu, simple materii: pâine şi vin. Dar… Nu-i nimic, vei şti mai multe atunci când vei face pregătirea la prima sfântă Împărtăşanie, când te vei împărtăşi prima dată, când vei mai creşte". "Mamă, tu nu m-ai minţit niciodată pentru că eşti mama mea, dacă aşa stau lucrurile, eu cred că Isus vine pe altar în pâine şi vin, chiar dacă eu nu le văd. Te cred şi abia aştept să mergem din nou la biserică şi mă voi uita cu credinţă".

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *