Meniu

Pocăinţa sau Spovada. Păcatul şi consecinţele sale în viaţa omului

Lecția 18

 

Împreună cu Maslul, Pocăința face parte din categoria sacramentelor de vindecare. Harurile care rezultă din celebrarea lor au rolul de a purifica sau vindeca sufletul și trupul de păcate și uneori chiar de boala fizică, în cazul Maslului. Spovada, care este consecința iubirii milostive a lui Dumnezeu, este sacramentul care ne aduce înaintea lui Dumnezeu cu toate păcatele spre a fi iertate.

Sunt zile când putem fi cuprinși de un sentiment de mulțumire, alteori, dimpotrivă, simțim o neliniște, o tristețe, o teamă și asta pentru că, prin ceea ce am făcut, nu am corespuns voinței cuiva. Păcatul, materia principală a sacramentului Pocăinței, este astfel de sursă de neliniște. Este înainte de toate o ofensă adusă lui Dumnezeu, ruperea comuniunii cu el și cu Biserica. De aceea spovada aduce cu sine iertarea lui Dumnezeu și împăcarea cu Biserica. Păcatul pune barieră între om și Dumnezeu. O dată comis, el alungă din sufletul nostru harul sfințitor și lasă spațiu deschis acțiunilor diavolului. În cazul unui păcat, inițiativa nu mai este a lui Dumnezeu, ci a omului. El este cel care, în libertatea sa, alege să păcătuiască, să se îndepărteze de Dumnezeu. Este alegerea primilor oameni, care au mâncat din pomul oprit,păcătuind astfel prin neascultare față de Dumnezeu (Gen3), alegerea fiului din parabola fiului risipitor (Lc15,11-32), este alegerea atâtor oameni care preferă să stea la distanță de Dumnezeu.

Păcatele sunt de două feluri: păcate de moarte (mari) și lesne iertătoare (veniale-mici). Omul face un păcat de moarte atunci când încalcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mare cu știință și voință deplină. Face un păcat lesne iertător atunci când încalcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mic, sau în lucru mare, dar fără știință și voință deplină. Păcatul de moarte are ca urmare pierderea harului sfințitor; pierderea lui Dumnezeu; moartea sufletească; excluderea de la fericirea veșnică; pericolul pedepsei veșnice. Păcatul lesne iertător slăbește prietenia cu Dumnezeu; ne face vrednici de pedepse vremelnice; ne împiedică în practicarea virtuților; împiedică progresul în sfințenie.

Putem spune că păcatul îl face pe om nefericit, trist, neliniștit, supărat. Totuși, până să păcătuiască propriu-zis, omul e încercat de ispite, ce devin păcate în măsura în care se cade în ele. Ispitele sunt îndemnuri la păcat și pot apărea din următoarele motive: din cauza păcatului strămoșesc care, deși șters prin Botez, lasă voința noastră înclinată spre rău; din cauza acțiunii diavolului, care, din invidie, încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu; din cauza exemplului rău dat de alții; pentru că nu folosim totdeauna mijloacele necesare pentru a împlini voința lui Dumnezeu.

Ispitele pe care nu le ascultăm nu sunt păcate; ele se înving fugind de ocaziile care ne conduc la ele. Totuși, dincolo de toate posibilitățile pe care le are omul în a păcătui, Dumnezeu, milostivirea infinită, a pus la dispoziția lui sacramentul Spovezii, sacramentul iertării și al reîntâlnirii cu Dumnezeu.

De reținut

Împreună cu Maslul, Pocăința face parte din categoria sacramentelor de vindecare.

Păcatul este sursa neliniștilor din om.

Păcatul înseamnă încălcarea poruncilor lui Dumnezeu, ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu, îndepărtarea de el.

Păcatul poate fi mare sau de moarte, mic sau lesne iertător (venial).

Premergătoare păcatului este ispita, care devine păcat numai atunci când omul îi cedează.

Vocabular

a purifica = a curăța, în cazul nostru, a spăla, a elibera;

ofensă = insultă, jignire, cuvânt, faptă jignitoare;

pedepse vremelnice = pedepse pe care le primim aici pe pământ pentru păcatele comise.

Întrebări

Ce este păcatul?

De câte feluri este păcatul?

Când face omul un păcat de moarte? Dar unul venial?

Ce condiție trebuie să îndeplinească o ispită pentru a fi păcat?

Exerciții

Tăiați cu o linie ceea ce nu corespunde:

Păcatul este:

  • o ofensă la adresa lui Dumnezeu,
  • relația de iubire dintre Dumnezeu și om,
  • un "nu" spus voinței lui Dumnezeu,
  • plecare din casa Tatălui,
  • un medicament,
  • efectul îndepărtării de Dumnezeu.

Găsiți cel puțin trei sinonime ale păcatului.

Având cazul de mai jos: "Parabola fiului risipitor", analizați împreună, în clasă, în ce constă păcatul fiului mai mic. Dar al celui mai mare?

Lectură

"Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine». Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Și-a venit în fire și a zis: «Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primește-mă ca pe unul din argații tăi». Și s-a sculat și a plecat la tatăl său.

Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat, l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău» Dar tatăl a zis robilor săi: «Aduceți repede haina cea mai bună, și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget, și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit». Și au început să se veselească.

Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din slujitori și a început să-l întrebe ce este. Slujitorul i-a răspuns: «Fratele tău a venit înapoi, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine». El s-a mâniat și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: «Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani, și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat». «Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit»” (Lc 15,11-32).

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *