Meniu

Întâmplare relatată de părintele Daniele il Faranita din „Spuse şi fapte ale părinţilor deşertului” (sec. III-V)

Părintele Daniele il Faranita a povestit într-o zi acest episod: „Părintele Arsenio ne spunea despre un călugăr din Scete că era foarte muncitor, dar cam indiferent în ale credinței. Din ignoranță se înșela spunând: „Pâinea pe care o mâncăm la sfânta Liturghie nu este trupul lui Cristos real, ci un simbol”. Doi preoți au auzit această afirmație și, știind că Arsenio era un om pios și bun, se gândeau că vorbea fără vină, din ignoranță. Atunci s-au dus la el și i-au spus: „Părinte Arsenio, am auzit că o persoană afirmă ceva contrar credinței noastre: pâinea pe care o primim la sfânta Liturghie nu ar fi adevăratul trup al lui Cristos, ci un simbol”. Bătrânul a răspuns: „Eu sunt acela care spune aceasta!” Au început atunci să-l convingă: „Tu nu trebuie să crezi aceasta, ci ceea ce ne învață Biserica Catolică. Noi credem că această pâine este trupul lui Cristos și în acest potir este sângele lui Cristos, real și nu în simbol…”. Dar bătrânul a răspuns: „Dacă nu va fi un fapt care să mă convingă, nu voi crede”. Cei doi preoți i-au spus: „Săptămâna asta ne vom ruga lui Dumnezeu privitor la acest mister și credem că Dumnezeu ni-l va dezvălui”. […] La sfârșitul săptămânii, duminica, au mers în biserică și au stat toți trei deoparte, iar bătrânul era în mijlocul fraților, pe o treaptă. Ochii lor s-au deschis. Când pe sfântul altar a fost pusă pâinea pentru jertfă, numai cei trei au văzut în locul ei un copilaș; și când preotul a întins mâna pentru a frânge pâinea, iată că s-a coborât din cer un înger al Domnului cu o spadă; a jertfit copilul și a vărsat sângele său în potir.

Când preotul a frânt pâinea în mici bucăți, îngerul a tăiat din copilaș mici bucăți; iar când s-au apropiat de altar pentru a primi sfintele daruri, bătrânului i s-a oferit carne sângerândă. La această vedere el a fost cuprins de o mare spaimă și a strigat: „Cred, Doamne, că pâinea este trupul tău și în potir este sângele tău”. Și îndată carnea pe care o avea în mână a luat aspectul pâinii, conform misterului; el s-a împărtășit mulțumind lui Dumnezeu”.

(Mulțumiri părintelui Philippe Luisier SJ pentru semnalarea acestui episod).

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *