Meniu

Sfânta Ecaterina din Siena (1347-1380)

Sfânta Ecaterina a intrat de foarte tânără în Ordinul Fraților Predicatori și a fost cu siguranță una dintre persoanele cele mai importante ale timpul ei.

Papa Pius al XII-lea a proclamat-o copatroana Italiei; Paul al VI-lea i-a acordat titlul de învățător al Bisericii, iar Ioan Paul al II-lea a numit-o copatroana Europei.

În cartea pe care a scris-o sub inspirație dumnezeiască, Dialogul divinei providențe, găsim multe referiri la Euharistie. În una dintre paginile cele mai cunoscute din acest tratat, Isus spune sfintei: “Gândește-te, dragă fiică, la ce condiție deosebită este înălțat sufletul când primește vrednicește această pâine a vieții, hrana îngerilor. Când o primește, acesta stă în mine și eu în el; cum stă peștele în mare și marea în pește, așa stau eu în suflet și sufletul în mine, mare de pace. În suflet rămâne harul și rămâne pentru că el a primit această pâine a vieții în starea harului; după ce s-a consumat specia pâinii, eu las amprenta harului meu, ca un sigiliu ce se imprimă pe ceara caldă: când sigiliul este luat, amprenta rămâne”.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *