Meniu

Despre sfânta Fecioară Maria

4. Pentru a se mântui, creștinii nu au nevoie de mijlocirea sfintei Fecioare Maria.

Isus Cristos a avut nevoie de Fecioara Maria, iar el este mult mai important decât noi. Isus a avut nevoie de sfânta Fecioară ca să-l formeze în sânul ei, să-l aducă pe lume, să-l hrănească la pieptul ei, să se îngrijească de el, să-l învețe și să-l educe ca oricare mamă pe fiul ei. Isus Cristos a avut nevoie de Fecioara Maria, iar protestanții spun că nu aveți nevoie de ea?

Apostolii au avut nevoie de sfânta Fecioara Maria, care îi însoțea și-i mângâia, în adunările ținute după moartea și învierea lui Isus. Sfânta Scriptură spune că „[Apostolii], într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus” (Fap 1,14); evident, o cinsteau și o consultau ca pe cea mai bună dintre mame.

Marii sfinți au avut nevoie de sfânta Fecioară. E de ajuns să se citească biografia oricăruia dintre sfinții sau sfintele care au avut o mare faimă în Biserică și se va vedea că întotdeauna au căutat și au obținut sprijinul puternic al Mamei lui Dumnezeu. De exemplu, sfântul Bernard, cel mai faimos om din secolul al XII-lea, spunea: „Nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea Mamei lui Dumnezeu. De aceea, mă rog la ea cu credință și încredere”. Sfântul Alfons, faimosul predicator din secolul al XVIII-lea, exclama: „Dumnezeu, pe cine vrea să-l facă sfânt, îl face cinstitor al Fecioarei Maria”.

Sfântul Ioan Bosco, cel mai mare educator modern, repeta: „Răspândește devoțiunea către Maria, Ajutorul creștinilor, și vei vedea ce anume sunt minunile. În viața mea am experimentat acest lucru în fiecare zi”.

Sfântul Dominic Savio, primul elev declarat sfânt de către Biserica Catolică (a murit când avea aproape 15 ani), îi apăru, după moarte, sfântului Ioan Bosco și-i spuse: „Ceea ce m-a consolat cel mai mult în ceasul morții a fost prezența Mamei lui Dumnezeu. Sfătuiți-i pe toți să se roage mult sfintei Fecioare”.

Sfânta Tereza cea Mare (de Avila) și sfânta Tereza cea Mică (de Lisieux) erau niște „înnebunite de iubire către sfânta Fecioară”. Sfânta Brigitta, sfânta Rita, sfânta Maria Goretti etc., toate au crezut întotdeauna că, „așa cum bătăile inimii sunt semne ale vieții, tot astfel, a o invoca mereu pe preasfânta Fecioară este semn de mântuire”. Cine sunteți dumneavoastră în comparație cu sfinții? Dacă ei au avut nevoie de sfânta Fecioară, oare dumneavoastră nu aveți nevoie de ea?

5. De ce trebuie să o venerăm pe sfânta Fecioară Maria?

Trebuie să o cinstim pe Fecioara Maria pentru că Isus Cristos a cinstit-o mai întâi, iar noi suntem invitați să-l imităm pe Isus. Poate să existe în lume un fiu care s-o fi iubit și cinstit mai mult pe propria mamă decât așa cum a făcut-o Domnul nostru Isus Cristos? Și dacă el a cinstit-o și a iubit-o atât de mult pe Fecioara Maria, cum să nu o cinstim noi și să nu o iubim din toată inima?

Noi o venerăm pe Fecioara Maria, pentru că trupul omenesc cu care Isus ne-a mântuit pe noi pe cruce i l-a dat chiar ea. Timp de nouă luni, ea a format în sânul său, prin minunea Duhului Sfânt, trupul preasfânt al lui Isus. Ochii lui Isus i-au fost dați de mama sa, Maria. Sângele cu care ne-a salvat pe cruce i l-a dăruit mama sa. Mâinile cu care binecuvânta, limba cu care pronunța discursuri și învățături atât de frumoase, inima sa, care ne-a iubit atât de mult și care a fost străpunsă de suliță, întreg trupul său preasfânt a fost format în sânul preacuratei Fecioare Maria. Pentru aceasta o cinstim: pentru că ea l-a format și l-a adus în lume pe cel care ne-a mântuit de păcatele noastre.

O cinstim pe Fecioara Maria pentru că ea este mama celui mai important Om din lume. Pe bună dreptate cinstim mamele celor mai mari eroi, ale marilor campioni și ale marilor înțelepți. Sfânta Fecioară este mama Campionului tuturor campionilor, a Regelui tuturor regilor (Ap 19,16); mama celui mai înțelept și bun dintre toți prietenii noștri.

6. Sfânta Fecioară Maria este Mama lui Dumnezeu. Oare Dumnezeu a avut început?

Dumnezeu nu a avut niciodată început; pe Dumnezeu nimeni nu l-a creat. În acest sens, Dumnezeu nu putea avea mamă, însă pe sfânta Fecioară o numim „Mama lui Dumnezeu”, pentru că ea este mama unui om care este și Dumnezeu.

Pe mama președintelui unei republici o numim „mama președintelui”, însă ceea ce a format în sânul ei a fost un copil, uman ca oricare alt copil. Dar cum acest fiu este președinte, o numim „mama președintelui”. Tot astfel, sfânta Fecioară: ea a format în sânul ei doar natura umană a lui Isus, doar trupul omenesc al lui Cristos. Dar cum Isus este om și Dumnezeu, două naturi unite într-o singură persoană, Fecioara Maria este Mamă a lui Dumnezeu pentru că Fiul său este și Dumnezeu.

Noi nu susținem că Fecioara Maria l-a creat pe Dumnezeu; știm însă că Fiul ei Isus este Dumnezeu, și pentru acest motiv o numim Mama lui Dumnezeu. Însuși îngerul, atunci când îi vestește că îl va zămisli și-l va naște pe Mântuitorul lumii, îi spune: „Sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1,35).

7. Sfânta Fecioară Maria a avut mai mulți fii, pentru că Evanghelia numește diferiți oameni „frații lui Isus”.

1. În Biblie sunt numiți frați cei care au același bunic, adică verii, unchii și nepoții. Astfel, de exemplu, Avram îl numește „frate” pe Lot, care era nepotul său (Gen 14,16). Și spune Biblia că Laban este „fratele” lui Iacob (Gen 29 ,15), însă Laban era unchiul lui Iacob.

2. Evanghelia spune că Iacob și Tadeu erau „frații” lui Isus, însă îndată adaugă faptul că cei doi erau fiii soției lui Cleofa. Iar Maria era soția lui Iosif, nu a lui Cleofa. Despre Iacob, unul dintre cei 12 apostoli, Biblia spune de câteva ori că era „fratele lui Isus”. Care dintre cei doi Iacobi? Cel mare? Nu se poate, pentru că Evanghelia spune că acesta era fiul Salomeei. Trebuie să fie celălalt Iacob, cel mic. Însă despre el spune sfântul Marcu (3,18) că tatăl său era Alfeu. Vor putea protestanții să argumenteze cu Biblia că Fecioara Maria s-a căsătorit cu acest Alfeu? Imposibil!

3. Dacă Maria avea mai mulți fii, de ce Isus, de pe cruce, nu l-a însărcinat pe niciunul dintre ei să aibă grijă de ea? Această misiune i-a încredințat-o lui Ioan, pentru că Maria nu avea nici soț, nici fii.

4. Când Biblia spune că Iosif și Maria nu au trăit ca soți până când ea l-a avut pe Fiul său, Isus, Evanghelia vrea să spună că Maria era fecioară (Mt 1,25). Însă cu această frază Biblia nu vrea să spună că, după ce l-a născut pe Isus, ei au trăit ca soț și soție.

Există un mormânt vechi de câteva secole însoțit de această inscripție: „Ana a rămas fecioară până când a murit”. Ce vrea să spună această piatră de mormânt? Că, după ce a murit, Ana nu a mai fost fecioară? Imposibil!

8. Câți fii a avut sfânta Fecioară Maria, având în vedere că Biblia spune că Isus a fost primul său fiu?

Este adevărat că Evanghelia spune că Isus a fost întâiul născut al Mariei (Lc 2, 7), dar acest lucru nu înseamnă că Fecioara Maria a avut alți copii.

Orice fiu unic este întâiul născut. Biblia vrea să ne învețe că, înainte de a se naște Isus, Fecioara Maria nu a mai avut nici un alt fiu. Acest lucru este foarte important, pentru că, fiind Isus întâiul născut, adică primul copil, trebuia consacrat lui Dumnezeu (Ex 13,2). Biblia poruncea ca primul fiu să fie consacrat și oferit lui Dumnezeu (Ex 13,12; 34,19). De aceea, Isus, fiind întâiul născut, primul fiu, deja de la naștere trebuia oferit și consacrat total în slujba lui Dumnezeu.

Există în Egipt un mormânt de acum trei mii de ani cu această inscripție: „N.N. a murit născându-l pe primul său fiu”. Această inscripție vrea să spună că, după ce a murit, a mai avut copii? Nici cel mai ignorant om din lume nu ar crede așa ceva. Ceea ce piatra mortuară vrea să spună este faptul că fiul care s-a născut când a murit mama era întâiul născut, primul copil; nimic mai mult.

9. Catolicii cred că sfânta Fecioară Maria este o zeiță.

Acest lucru este fals. Cine este Dumnezeu? O ființă atotputernică, Creatorul cerului și al pământului, care nu a avut început; niciun catolic nu este atât de ignorant încât să-și imagineze că Fecioara Maria este o ființă atotputernică ce a creat cerul și pământul și că nu a avut început.

10. De ce sfânta Fecioară Maria are un rol atât de important în confesiunea catolică?

Pentru că Isus Cristos însuși i-a dat această importanță. Timp de 30 de ani i-a acordat cinstea pe care cel mai ascultător dintre fii poate să o ofere celei mai venerabile mame. Dacă Isus i-a acordat atâta cinste și dacă el în cer continuă să aibă aceleași calități pe care le avea pe pământ și, prin urmare, continuă să fie cel mai bun fiu care a existat vreodată și, deci, să o cinstească infinit pe Mama sa preasfântă, de ce noi, urmașii lui Isus, nu putem să o venerăm și să o cinstim la fel cum o face el?

Unii protestanți afirmă că mulți dintre ei refuză să-i acorde cinste Mamei lui Isus Cristos nu pentru că nu ar fi convinși de faptul că ar trebui să o facă, ci doar pentru că disprețuiesc ceea ce învață catolicii.

11. Biblia o numește vreodată pe sfânta Fecioară Maria „Mama lui Dumnezeu”?

Da. Când ea a ajuns acasă la vara sa Elisabeta, aceasta a exclamat: „și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină Mama Domnului meu la mine?” (Lc 1,43); specificăm că în Biblie cuvântul „Domnul” se referă doar la Dumnezeu.

Știm că Maria este Mama lui Dumnezeu. Pentru aceasta, chiar dacă ea nu l-a făcut pe Dumnezeu (ci a fost creată de către el), noi o numim Mama lui Dumnezeu, pentru că este mama unui Om care este și Dumnezeu.

12. Dacă sfânta Fecioară Maria nu este zeiță, de ce i se cer favoruri?

Pentru că, dacă orice om poate să-i ceară lui Dumnezeu favoruri pentru alții, cu atât mai mult îi va putea cere favoruri pentru noi ea, care, timp de 33 de ani, l-a însoțit și l-a ajutat cu atât de mare iubire pe Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Știm că, la nunta din Cana, Maria a mijlocit în favoarea celor doi tineri căsătoriți și a obținut ca Isus să facă prima sa minune (cf. In 2). Acum ea continuă să se roage Fiului său pentru noi și Cristos continuă să facă minuni în favoarea oamenilor pentru care Mama sa îl roagă.

13. Isus Cristos nu dorește ca noi să-i cerem haruri prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria.

Nu-i place? Dar atunci de ce la Cana a făcut prima sa minune după ce Maria i-a cerut această favoare (cf. In 2)?

14. Nu trebuie să recurgem la sfânta Fecioară Maria, pentru că Isus Cristos este singurul Mijlocitor.

Există două modalități de a fi mijlocitor: una, plătind pentru cei săraci; alta, rugându-ne pentru cei în nevoie, ca să li se acorde ajutor. Dacă vom considera prima formă de a fi mediator, adică plătind ceea ce celălalt datorează, în acest caz, într-adevăr, doar Isus Cristos este mijlocitorul nostru. El a plătit pentru noi tot ceea ce datoram dreptății lui Dumnezeu.

Însă dacă vom considera cea de-a doua formă de a fi mijlocitor, a interveni pentru cel care este în nevoie ca să i se acorde ajutorul dorit, nu doar Fecioara Maria, ci mulți prieteni ai lui Dumnezeu pot să fie mijlocitorii noștri. Pentru aceasta spune apostolul Iacob: „Rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați” (Iac 5,16). Prin urmare, mântuirea poate să ajungă și prin intermediul rugăciunilor altora. și ce altă rugăciune ar putea să fie mai bună, în favoarea noastră, înaintea tronului lui Isus Cristos, decât rugăciunile sfintei sale Mame?

Pentru acest motiv, Congresul internațional de mariologie, reunit la Zaragoza în 1979 (cu participarea multor protestanți, catolici și ortodocși), a declarat: „Credem că orice creștin trebuie să se roage pentru ceilalți. Creștinii care au ajuns deja la perfecțiune în veșnicie de ce nu ar putea să se roage pentru noi? Iar Maria, cea mai perfectă dintre toți creștinii, de ce nu ar putea să se roage pentru noi?”

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *