A şaptea cerere: „Ne mântuieşte de cel rău. Amin”

Ultima cerere din Rugăciunea domnească este un rezumat al tuturor lucrurilor de care dorim ca Dumnezeu să ne ferească, în această viață și în viața viitoare. Sf. Ciprian, care a scris primul comentariu amplu despre rugăciunea Tatăl nostru, ne învață că ne rugăm aici să fim eliberați de consecințele păcatului. Biserica merge pe urma învățăturii lui, care plasează teama noastră de rău în perspectiva corectă. Până acum, în Tatăl nostru, ne-am rugat pentru milostivirea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru tăria de a face voința lui Dumnezeu, pentru înțelepciunea de a nu ceda în fața ispitelor. În încheiere, cerem să fim feriți de relele care sunt un rezultat al păcatelor, ale noastre și ale celorlalți.

Răul, în general, este orice lucru contrar voinței. Există însă două feluri de rău, așa cum există, de fapt, două voințe la care se pot opune. Răul care este contrar voinței lui Dumnezeu îl numim păcat. Răul care este contrar voinței umane îl numim suferință. Punctul central al ultimei cereri din Rugăciunea domnească este eliberarea de suferință. Trebuie însă să explicăm imediat cu atenție ce înseamnă aceasta. În timp ce în cele din urmă orice suferință este oarecum rezultatul păcatului, nu orice suferință este rea pentru noi. Într-adevăr, o anumită suferință este necesară pentru mântuirea și sfințirea lumii. Când Dumnezeu a devenit om, avea fericirea înaintea Lui și a ales Crucea. Dacă dorim să fim asemenea Lui și să colaborăm cu El la răscumpărarea lumii, trebuie să ne așteptăm la un anumit grad de suferință în viețile noastre și să îl acceptăm.

Cu toate acestea, în ultima cerere din rugăciunea Sa, Cristos ne spune să cerem eliberarea de rău. De ce rău, ca suferință, cerem să fim cruțați? Durerea este orice vine în contradicție cu voințele noastre. Poate fi suferință a trupului, sau suferință a sufletului. Poate fi durere fizică sau tulburare emoțională, sau secetă spirituală, sau neliniște mentală. Într-un cuvânt, suferința poate fi orice lucru, dinăuntrul nostru sau din afara noastră, pe care îl găsim ca fiind neplăcut și dorim să fim eliberați de a-l mai îndura. Înțelegând că suferința poate fi o mare binecuvântare, ne rugăm să fim scutiți de acea suferință despre care Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, știe că nu ar fi benefică pentru sufletele noastre. Ne rugăm de asemenea să ne fie de folos suferințele pe care trebuie să le îndurăm. Ne rugăm pentru ca suferințele pe care le îndurăm să fie spre folosul celorlalți. Și ne rugăm ca să fim feriți de acel rău absolut care este pierderea veșnică a lui Dumnezeu.

“Amin” este considerat ca parte a textului biblic al Rugăciunii domnești. Se află în traducerea Vulgata în limba latină a Noului Testament și a fost mult comentat de sfinți. Ad litteram, “Amin” înseamnă “cu adevărat” sau “este adevărat”, și exprimă acceptarea la ceea ce tocmai s-a spus. La sfârșitul rugăciunii Tatăl nostru se află speranța aprinsă că Dumnezeu ne va împlini toate cererile noastre anterioare. Este un act de încredere că Tatăl este mișcat de acest “Amin”, pe care Isus l-a folosit atât de des pentru a accentua autoritatea divină a cuvintelor Lui.