Rugăciunea domnească

Cea mai populară rugăciune este, de departe, Tatăl nostru. Un semn al popularității ei este numărul de colecții poliglote ale Rugăciunii domnești care au fost publicate în diferite perioade de timp, de la inventarea tiparului încoace. Deja în 1787, hispanicul Hervaz publica Pater Noster în trei sute șapte dialecte și limbi, iar practica edițiilor multilingve a continuat de atunci.

Rugăciunea domnească nu este însă doar cea mai populară rugăciune, ci și cea mai importantă. Conform Sf. Augustin, “orice altceva am spune când ne rugăm, dacă ne rugăm cum ar trebui, spunem ceea ce deja este conținut în Rugăciunea domnească” (Scrisoarea 121,12). Recitarea Rugăciunii domnești s-a întrețesut în devoțiunea populară încă din vremea catacombelor. Este parte a Oficiului Divin și a fost strâns asociată cu jertfa Sfintei Liturghii, până acolo încât unii consideră în mod greșit că fără recitarea rugăciunii Tatăl nostru nu ar exista consacrare validă a Preasfintei Euharistii.

Încă un gând: dacă această rugăciune este atât de populară și de importantă, este oare și model perfect pentru cum ar trebui să fie toate rugăciunile noastre? Da. Părinții și Doctorii Bisericii, unul după altul – de la Sf. Ciprian la Sf. Augustin, de la Sf. Tereza de Avila la Sf. Robert Bellarmine – nu au ezitat să spună că Rugăciunea domnească este modelul revelat divin pe care trebuie să meargă toate rugăciunile creștine.

O rugăciune foarte scurtă

Scurtimea rugăciunii “Tatăl nostru” este remarcabilă, dat fiind că numărul de cereri din ea cu greu ar fi putut fi mai mic, și cu toate acestea mai cuprinzător. Valoarea specială a acestei scurtimi este aceea că poate fi ușor învățată pe de rost. De la începuturile Bisericii, cei care se pregăteau pentru Botez trebuiau să știe să recite pe de rost Rugăciunea domnească. Mai mult, scurtimea ne amintește că nu este nevoie de multă vorbărie atunci când ne rugăm. De ce nu? Deoarece vorbim cu Dumnezeu, care știe ce avem nevoie înainte ca noi să îi cerem. Mai importantă este devoțiunea și fervoarea spirituală cu care ne rugăm. Maeștrii de viață spirituală consideră rugăciunea Tatăl nostru o dovadă a înțelepciunii lui Cristos, care a condensat în câteva cuvinte toate dorințele și aspirațiile inimii omului, în dialogul său intim cu Dumnezeu.

O rugăciune perfectă

Printre numeroșii sfinți care au vorbit despre Rugăciunea domnească este și Sf. Toma de Aquino, care explică de ce aceasta trebuie să constituie modelul perfect de rugăciune. Este rugăciunea pe care am învățat-o de la Cristos însuși. Este de fapt singura rugăciune pe care ne-a învățat să o spunem. Și a dat-o ca răspuns atunci când apostolii i-au cerut: “Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11,1). Ceea ce o face însă extraordinară este structura ei perfectă. Din moment ce rugăciunea exprimă dorințele noastre, trebuie să ne rugăm doar pentru acele lucruri pe care se cuvine să le dorim.

Ceea ce cerem în rugăciunea Tatăl nostru de la Dumnezeu este tot ceea ce poate fi legitim dorit. Avem astfel nu doar un catalog de cereri ci și, în special, un îndrumător pentru dorințele noastre. Primul obiect al dorinței noastre este țelul nostru final; apoi mijloacele pentru a ajunge la acest țel. Dar țelul nostru este Dumnezeu, spre care afectivitatea noastră înclină în două moduri: a dori gloria lui Dumnezeu și a dori să ne bucurăm de această glorie divină. Prima aparține iubirii față de Dumnezeu însuși; a doua iubirii față de noi înșine în Dumnezeu. Astfel, prima cerere, “sfințească-se numele Tău”, cere gloria lui Dumnezeu, iar a doua, “vie împărăția Ta”, cere ca noi să ne bucurăm de această glorie.

Mai mult, suntem orientați spre țelul existenței noastre fie de ceva care este esențial, fie de ceva care este accidental ca mijloc de mântuire. Dar poate din nou să fie esențial fie direct, după meritele câștigate datorită ascultării noastre față de Dumnezeu, și în acest sens cerem: “Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ”; fie doar instrumental, totuși esențial, deoarece ne ajută să merită cerul. Și în acest sens spunem: “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, fie că înțelegem prin aceasta pâinea sacramentală a Euharistiei, a cărei primire zilnică contribuie la mântuirea noastră, sau pâinea pentru trup, care reprezintă simbolic necesarul de hrană.

Suntem de asemenea orientați spre cer, accidental, prin eliminarea obstacolelor în calea fericirii: 1) păcatul, care exclude direct omul din împărăția lui Dumnezeu; de aceea ne rugăm “Și ne iartă nouă greșelile noastre”; 2) ispita, care duce la păcat; de aici a șasea cerere “și nu ne duce pe noi în ispită”; 3) relele lumii acesteia, consecință a păcatului, care fac prea grea povara vieții; în consecință, ultima cerere spune “ci ne mântuiește de cel rău” (Summa Theologica II, II, 83). Cu secole înainte de Sf. Toma, dar și de atunci încoace, teologi și mistici, exegeți și moraliști au scris mult și profund, explicând cele șapte cereri din Rugăciunea domnească și aplicând lecțiile ei la viața noastră de zi cu zi.

Cuvintele rugăciunii

Există două versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru în Evanghelii. Versiunea mai lungă se află în Evanghelia Sf. Marcu, unde este încadrată în Predica de pe Munte a lui Cristos. Domnul explică cum trebuie să ne rugăm, și își avertizează discipolii să nu folosească multe cuvinte, asemenea neamurilor. Aceștia cred că vorbind mult, vor fi ascultați. Creștinii nu trebuie să se roage în acest fel. De ce nu? Deoarece Dumnezeu știe deja ce au nevoie înainte să îi ceară. “Voi deci așa să vă rugați:
Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău.
Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuiește de cel rău” (Matei 6,9-15).

Deja în timpurile apostolice, Pater Noster era parte a Liturghiei euharistice, fiind urmat de cuvintele “Căci a Ta este împărăția și puterea și mărirea în veci”. Acest final apare în manualul liturgic din primul secol intitulat Învățătura celor Doisprezece Apostoli (8,2). A fost preluat în Liturghia răsăriteană a Sf. Ioan Gură de Aur și poate fi găsit în unele manuscrise evanghelice. De la Conciliul Vatican II, adaosul liturgic este parte a Rugăciunii Euharistice din ritul latin.

În Evanghelia Sf. Luca, Rugăciunea domnească apare în contextul în care discipolii îl găsesc pe Isus rugându-se într-un anumit loc. După ce El și-a terminat rugăciunea, unul dintre discipoli îl roagă: “Doamne, învață-ne să ne rugăm așa cum Ioan i-a învățat pe discipolii lui”. El le-a spus atunci: “Când vă rugați, spuneți:
Tată, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta.
Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele a
și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește;
și nu ne duce în ispită” (Luca 11,2-4).

Biserica a adoptat textul de la Matei, nu de la Luca, atât pentru liturgie cât și pentru rugăciunea zilnică a credinciosului.