Prefaţa
Cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu tradiționalul mic Catehism în care întrebările sunt urmate de răspunsurile scurte și precise, ușor de ținut minte, accesibil tuturor vârstelor, tuturor credincioșilor, precum și celor care cunosc mai puțin sau deloc credința noastră catolică. De obicei, preoții care fac pregătirea religioasă a credincioșilor folosind acest mic Catehism lărgesc, prin explicații, spațiul întrebărilor și al răspunsurilor, folosind pentru aceasta Sfânta Scriptură, Tradiția Bisericii Catolice, documente ale Magisteriului bisericesc, istoria Bisericii etc.
Cartea de față, care de fapt nu are titlul de Catehism, traducere în limba română a lucrării Episcopatului Catolic din Belgia, este o expunere a învățăturii catolice privind Crezul, Sacramentele, viața morală și cele Zece Porunci, într-un stil nou, adaptat ca limbaj și imagini oamenilor din secolul al XX-lea și de aceea accesibil tuturor. Calitățile pe care le aminteam privind micul Catehism – precizie, sinteză – apar și strălucesc într-un alt fel în această carte care, de asemenea bazându-se pe Scriptură și Tradiție, pe Magisteriul bisericesc, pe știința divină și pe cunoașterea și experiența umană, exprimă în formă nouă întrebările și răspunsurile care stau și rămân legate și de timp și de veșnicie.
Tratând în cele trei capitole principalele probleme ale existenței creștine, lucrarea de față subliniază care sunt liniile de forță ale noii evanghelizări: cunoașterea, celebrarea și trăirea credinței.
Arhiepiscopia de București pune această carte la îndemâna credincioșilor săi și a tuturor celor care doresc să cunoască învățătura de credință catolică, îndemnându-i pe toți să o folosească spre a redescoperi sau descoperi bogăția credinței pe care o trăim.
Exprimând recunoștință față de Cardinalul Godfried Danneels, care ne-a dat dreptul de a publica în limba română această lucrare, precum și mulțumirile mele colectivului de traducere, închei această prefață cu aceleași cuvinte cu care se încheia cea a ediției franceze: «Luați și citiți»!
Arhiepiscop IOAN ROBU


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.