«Fiţi desăvârşiţi aşa cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit»

Desăvârșirea este posibilă?

Care dintre noi a fost copilul pe care mama sa și-l visase? Desăvârșirea umană și morală se dobândește prin stăpânire de sine și prin câștigarea virtuților. A tinde către perfecțiune este o lucrare omenească de reală măreție.

«Așa cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit» (Mt 5, 48)

Desăvârșirea creștină este absolut originală. Ea este un dar al lui Dumnezeu. Este la îndemâna tuturor, și mai ales a păcătoșilor! Ea constă în faptul de a iubi cu Iubirea cu care suntem iubiți. De aceea Domnul spune: «Veniți la mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Căci jugul meu este plăcut și povara mea, ușoară» (Mt 11, 28. 30).

Povara care ne-ar încovoia ar fi aceea a observării Legii înțeleasă ca o performanță umană. Jugul Domnului este ușor, pentru că nu se poate spune că este greu să iubești, chiar dacă aceasta îți cere mult. Perfecțiunea creștină constă în trăirea în har, cu Dumnezeu care ne cunoaște nevoile, încercările și slăbiciunile și care nu-și părăsește niciodată făpturile. Aceasta este diferența față de orice altă viață, chiar elevată din punct de vedere moral.

Dumnezeu este desăvârșit în sine și iubirea lui fără margini se manifestă prin îndurarea față de toți oamenii: El face să răsară soarele peste cei buni și peste cei răi și dă ploaie celor drepți ca și celor nedrepți (Mt 5, 45). Ca și tatăl din parabolă, El pândește întoarcerea fiului risipitor. Le oferă păcătoșilor îndurarea sa și se străduiește să-l facă pe fiul cel mare – acela care se crede drept – să ia parte la bucuria regăsirii (Lc 15, 11-31). Tatăl ne iese în întâmpinare dăruindu-ni-l pe Fiul său.

«Voința lui Dumnezeu este sfințirea voastră» (1 Tes 4, 3)

Chemarea tuturor creștinilor la sfințenie provine din apartenența noastră la Biserică, pe care Cristos a iubit-o ca pe Mireasa sa: El și-a dat viața pentru ea, spre a o sfinți (Ef 5, 26-27) și a copleșit-o cu Duhul său Sfânt.

Viața sacramentală, și în mod deosebit Euharistia, ne unesc cu Cristos și cu Biserica sa. Duhul Sfânt îi dă fiecăruia locul și rolul în Trupul lui Cristos. De aceea darurile pe care le-am primit sunt atât de variate. Ele corespund la diversitatea mădularelor ce contribuie la armonia acestui Trup. Laici, călugări și membri ai ierarhiei recunoaștem cu bucurie că nu suntem chemați cu toții la aceeași formă de sfințenie, dar exigențele iubirii și ale sfințeniei sunt aceleași pentru toți.

Darurile felurite pe care le-am primit nu ne-au fost date ca unor indivizi, ci ca unor membri ai unui popor: datorită acestor daruri, noi participăm la dinamismul întregii Biserici, cea din cer și cea de pe pământ, și ne exercităm solidaritatea față de frații noștri, cei care înaintează împreună cu noi, cei care sunt în Purgator și cei care au intrat în gloria lui Dumnezeu.

Libertatea fiilor lui Dumnezeu (Rom 8, 21)

Împărăția lui Dumnezeu este bunul cel mai de preț pe care-l putem dori. Ea valorează mai mult decât tot ceea ce posedăm, așa cum ne arată parabola despre comoara ascunsă într-o țarină: omul care a descoperit această comoară «o ascunde din nou și, plin de bucurie, merge, vinde tot ce are și cumpără țarina aceea» (Mt 13, 44). Împărăția lui Dumnezeu presupune o mare renunțare. Tot ce am iubit până acum nu are preț în fața noutății pe care o aduce Împărăția. Obiceiurile și stilul de viață de care mă legasem nu mă mai constrâng: sunt liber să-mi inventez comportarea evanghelică pornind de la dinamismul Duhului care trăiește în mine. Această libertate ne-a dat oameni ca Francisc din Assisi, Thomas Morus, Ecaterina din Siena, Tereza din Avila și atâția alții care, astăzi, răspândesc noua strălucire a Evangheliei.

Puterea rugăciunii (Mt 5, 44)

«Iubiți pe cei care vă urăsc…» (Mt 5, 44). Cine poate trăi acest ciudat îndemn? Chemarea evanghelică este atât de absolută încât face inima omului să tresalte de o bucurie amestecată cu un sentiment de neputință. Ucenicii au fost atât de impresionați de învățătura lui Isus încât au spus: «Atunci cine se poate mântui?» Isus i-a privit cu iubire și le-a spus: «La oameni este cu neputință, dar pentru Dumnezeu totul este cu putință» (Mt 19, 26).

Cel care caută să-l iubească pe Dumnezeu știe că Tatăl este acela care îl atrage. Bunătatea Tatălui depășește orice închipuire a noastră:

«Dacă voi, răi fiind, știți să dați lucruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt acelora care îl cer de la El» (Lc 11, 13).

«Doamne, învață-ne să ne rugăm!» (Lc 11, 1)

După cum ne-a învățat Domnul, îndrăznim să spunem:

«Tatăl nostru,
care ești în ceruri,
sfințească-se numele tău,
vie Împărăția ta,
facă-se voia ta
precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșelile noastre
precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuiește de cel rău.»

«Tatăl nostru», astfel te numim, în bucurii și în încercări, după cum ne-a învățat Fiul tău. Tu ești Tatăl nostru, căci ne-ai făcut fii ai tăi și ne dai harul să trăim ca frații.

«Tatăl nostru, care ești în ceruri», împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, Tu locuiești în inima omului care te primește. Locuința ta este în ceruri și Tu ne chemi la desăvârșirea ta, care ne depășește.

«Sfințească-se numele tău». Numele înseamnă prezența ta: fie lăudat de inimi sfințite. Fie dezvăluit lumii prin sfinții tăi, cunoscuți sau necunoscuți.

«Vie Împărăția ta»: fie ca iubirea și dreptatea ta să domnească în noi și în lume. Vie Împărăția ta definitivă, atunci când va veni Fiul Omului în ziua învierii tuturor!

«Facă-se voia ta», nu a noastră, ci a ta, cu iubire și bucurie. Să se facă «precum în cer, așa și pe pământ», după cum o fac îngerii și sfinții, care trăiesc în prezența ta și mijlocesc pentru noi. Să se facă pe pământ, prin harul Sfântului tău Duh, cu simplitatea Mariei și curajul martirilor.

«Cereți și veți primi!» (In 16, 24)

«Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi», căci cu pâine trăim; aceea pe care Tu ne-o dai, «rod al pământului și al muncii oamenilor»; pâinea Cuvântului tău, care îl hrănește pe om chiar și în pustiul singurătății și suferinței; «Pâinea vie» a Euharistiei, Fiul tău, Biruitorul morții: «Cine mănâncă această Pâine va trăi în veci» (In 6, 58). Învață-ne să împărțim cu toți cei cărora le e foame de pâine și de iubire, «ca să aibă viață din belșug».

«Dacă nu iertați, nici Tatăl vostru nu vă va ierta» (Mt 6, 15)

«Și ne iartă nouă greșelile noastre», căci păcatul, care l-a dus pe Fiul tău la moarte, ne îndepărtează de tine, în mod personal și colectiv. Iartă-ne prin Fiul tău, care ne împacă cu tine. Fă din noi oameni ai iertării: să putem fi împăcați cu tine «precum și noi iertăm greșiților noștri».

«Nu ne duce pe noi în ispită». Prin Fiul tău, ai învins răul și suferința. Fie ca orice ispită să ne găsească veghind; orice încercare, departe de a ne doborî, să ne întărească în credință, în iubirea față de frați și în speranța împotriva oricărei speranțe.

«Ci ne mântuiește de cel rău»: chiar dacă ne-am lepădat de rău și de Satana, totuși fără tine nu putem face nimic nici pentru noi înșine, nici pentru frații noștri.

«Căci a ta este împărăția și puterea și mărirea în vecii vecilor!» În tine aflăm siguranța credinței noastre, puterea de a iubi și darul de a spera. Da, «Amin».