Moralitatea pasiunilor

PARTEA A TREIA: Viața în Cristos

SECȚIUNEA ÎNTÂI
Vocația omului: viața în Duh

CAPITOLUL ÎNTÂI
Demnitatea persoanei umane

ARTICOLUL 5
Moralitatea pasiunilor

1762. Persoana umană se îndreaptă spre fericire prin actele sale deliberate: pasiunile sau sentimentele pe care le încearcă pot să predispună sau să contribuie la aceasta.

I. Pasiunile

1763. Termenul de „pasiuni” aparține patrimoniului creștin. Prin sentimente sau pasiuni se înțeleg emoțiile sau mișcările sensibilității, care înclină spre a acționa sau a nu acționa ținând seama de ceea ce este simțit sau imaginat ca bun sau ca rău.

1764. Pasiunile sunt componente naturale ale psihicului uman, ele constituie locul de trecere și asigură legătura între viața sensibilă și viața spiritului. Cristos Domnul desemnează inima omului ca izvorul din care se naște mișcarea pasiunilor[1].

1765. Pasiunile sunt numeroase. Pasiunea fundamentală este iubirea provocată de atracția binelui. Iubirea determină dorința binelui absent și speranța de a-l obține. Această mișcare se încheie în plăcerea și în bucuria binelui posedat. Teama de rău cauzează ura, aversiunea și frica față de răul care vine. Acestă mișcare se încheie în tristețea răului prezent sau în mânia care i se opune.

1766. „A iubi înseamnă a vrea binele cuiva”[2]. Toate celelalte afecțiuni își au izvorul în această mișcare originară a inimii omului către bine. Nu este iubit decât binele[3]. „Pasiunile sunt rele, dacă iubirea este rea, și bune, dacă iubirea este bună”[4].

II. Pasiunile și viața morală

1767. În sine, pasiunile nu sunt nici bune, nici rele. Ele nu primesc o calitate morală decât în măsura în care depind efectiv de rațiune și de voință. Pasiunile sunt numite voluntare „fie pentru că sunt comandate de voință, fie pentru că voința nu li se opune”[5]. Reglarea pasiunilor de către rațiune e proprie perfecțiunii binelui moral sau uman[6].

1768. Nu marile sentimente hotărăsc moralitatea sau sfințenia persoanelor; ele sunt rezervorul inepuizabil de imagini și afecte în care se exprimă viața morală. Pasiunile sunt bune din punct de vedere moral când contribuie la o acțiune bună și rele în caz contrar. Voința dreaptă orientează spre bine și spre fericire mișcările sensibile pe care și le asumă; voința rea cedează pasiunilor dezordonate și le intensifică. Emoțiile și sentimentele pot fi asumate în virtuți sau pervertite în vicii.

1769. În viața creștină, Duhul Sfânt însuși își împlinește lucrarea mobilizând întreaga ființă împreună cu durerile, temerile și tristețile ei, așa cum se vede în Agonia și Pătimirea Domnului. În Cristos, sentimentele umane își pot dobândi desăvârșirea în iubirea și fericirea divină.

1770. Desăvârșirea morală este ca omul să nu fie îndemnat spre bine numai de voință, ci și de apetitul său sensibil, după cum spune psalmul: „Inima mea și trupul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeul cel viu” (Ps 84, 3).

PE SCURT

1771. Termenul de „pasiuni” desemnează afectele sau sentimentele. Prin emoțiile sale, omul presimte binele și bănuiește răul.

1772. Pasiunile principale sunt iubirea și ura, dorința și frica, bucuria, tristețea și mânia.

1773. În pasiuni, ca mișcări ale sensibilității, nu există nici bine, nici rău moral. Dar după cum depind sau nu de rațiune și voință, există în ele bine sau rău moral.

1774. Emoțiile și sentimentele pot fi asumate în virtuți sau pervertite în vicii.

1775. Desăvârșirea binelui moral este ca omul să nu fie mișcat spre bine numai de voință, ci și de „inima” sa.

Note

[1] Cf. Mc 7, 21.
[2] Sf. Toma Aq., S. Th. 1-2, 26, 4.
[3] Cf. Sf. Augustin, Trin. 8, 3, 4.
[4] Sf. Augustin, Civ. 14, 7.
[5] Sf. Toma Aq., S. Th. 1-2, 24, 1.
[6] Cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 1-2, 24, 3.