Meniu

Imagine: Adoraţia magilor

Această capodoperă splendidă a Adorației magilor (cf. Mt 2,1-12) prezintă revelarea lui Isus tuturor neamurilor. Întruparea este un dar făcut nu numai credinței Mariei, a lui Iosif, a femeilor, a păstorilor, a lumii simple din poporul lui Israel, dar și credinței acestor străini veniți din Orient, pentru a-l adora pe Mesia nou-născutul și a-i prezenta darurile lor:

"Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie și smirnă" (Mt 2,11).

Magii constituie primiția popoarelor chemate la credință, care se apropie de Isus nu cu mâinile goale, ci cu bogățiile din țările și din culturile lor.

Evanghelia lui Isus este cuvânt mântuitor pentru întreaga omenire. Leon cel Mare spunea:

"Toate popoarele, reprezentate de cei trei magi, să- l adore pe Creatorul universului și Dumnezeu să fie cunoscut nu numai în Iudeea, ci pe tot pământul, pentru ca pretutindeni în Israel să fie mare numele său" (cf. Ps 76 , 2) (Predica a 3-a pentru Epifanie).

Această primă parte a Compendiului ilustrează întâlnirea dintre Dumnezeu și om și răspunsul de credință pe care Biserica, în numele tuturor oamenilor, îl dă la darul întrupării răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu și al revelației sale divine.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *