Despre har
Lecția 2
Atunci când primești un dar, te bucuri. Darul este ceva care nu costă. E dat pe gratis și are la bază iubirea. Atunci când spunem "dar", ne referim în general la cadourile pe care și le fac oamenii. Când estevorba de cadourile pe care ni le face Dumnezeu, acestea se numesc haruri.
Harul este un dar suprafiresc pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră pentru meritele lui Isus Cristos. Harul, ca și darul, este gratuit. Există însă o diferență între ele: dacă un dar este oferit datorită meritelor unei persoane, harul e oferit fără ca persoana să-l merite. Harul are la bază numai și numai iubirea lui Dumnezeu, iar meritele sunt ale lui Isus Cristos. Prin venirea sa în lume, prin tot ceea ce a suferit pentru noi, ne-a făcut să merităm de la Dumnezeu harurile de care avem nevoie. Sacramentele Bisericii sunt canalele prin care Dumnezeu trimite harurile sale. Dacă darul poate fi de atâtea feluri, harurile sunt de două feluri: harul lucrător și harul sfințitor.
Harul lucrător este un ajutor suprafiresc trecător prin care Dumnezeu ne luminează mintea și ne întărește voința ca să putem face binele și să fugim de rău. Fără acest tip de har nu putem face nimic vrednic pentru mântuirea noastră. El ne luminează mintea pentru a cunoaște cele ce țin de mântuirea noastră. Celor necredincioși le luminează drumul spre descoperirea lui Dumnezeu. Pe cei păcătoși îi luminează pentru a înțelege răutatea păcatului. Pe cei drepți îi menține pe calea virtuții. În toate din aceste cazuri e nevoie și de cooperarea noastră. Dumnezeu ne oferă harurile sale, dar fără cooperarea noastră, ele nu își ating țelul. Acest tip de har lucrează atât în sufletul nostru (inspirația minții de a alege cele ce țin de Dumnezeu), cât și în afara noastră, dar în folosul nostru (Dumnezeu ne vorbește și prin evenimentele care se întâmplă în jurul nostru).
Harul sfințitor este un dar suprafiresc prin care, din păcătoși devenim drepți, fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției cerurilor. Specificul principal al acestui tip de har este iertarea păcatelor și sfințirea interioară a omului, făcând din omul păcătos un om drept, fiu al lui Dumnezeu, moștenitor al vieții veșnice. Se numește sfințitor tocmai pentru că îl sfințește pe om făcându-l părtaș al vieții lui Dumnezeu. Prin intermediul acestui har, Duhul Sfânt își face locuință în sufletul nostru. Pentru a primi un astfel de har trebuie să colaborăm mai întâi cu harul lucrător. Trebuie să știm să citim în tot ceea ce ni se întâmplă. Dumnezeu, prin încercare, poate arăta unui om că trebuie să se convertească. Pentru a lăsa harul să lucreze în noi, avem nevoie în primul rând de credință, credință care trebuie să se bazeze pe Sfânta Scriptură, tradiție și magisteriu.
Harul sfințitor se poate pierde chiar și numai printr-un păcat de moarte. Păcatul înseamnă refuzul lui Dumnezeu. De aceea, harul sfințitor, care este darul lui Dumnezeu, care este Dumnezeu însuși, fiind pierdut prin păcat, înseamnă pierderea lui Dumnezeu. Este echivalent cu plecarea fiului mai mic din casa tatălui din parabola fiului risipitor (cf. Lc 15,11-32). Când Dumnezeu lipsește din suflet, locul este luat de spiritul rău. În acel moment, omul face răul. Se poate primi harul sfințitor prin sacramentul Botezului și al Spovezii. Prezența harului lucrător, care lucrează în diverse moduri, îl poate ajuta pe om să repare greșeala făcută. De aceea, chiar și cel mai mare păcătos, datorită harului lui Dumnezeu, se poate converti.
Harul este un dar supranatural, adică vine de la Dumnezeu și ne este oferit spre mântuirea noastră.
Harul este un dar gratuit, pe care Dumnezeu ni-l face doar din iubire.
Harul este de două feluri: lucrător și sfințitor.
Harul lucrător este un ajutor suprafiresc trecător. Este în vederea primirii harului sfințitor.
Harul sfințitor din păcătoși ne face fii ai lui Dumnezeu, moștenitori ai vieții veșnice.
Harul sfințitor se pierde prin păcatul de moarte.
har = un dar gratuit din partea lui Dumnezeu;
suprafiresc = ceva ce întrece puterea noastră de a gândi, ceva mai presus de forțele și legile naturii;
virtute = înclinație spre un bine;
credința = actul prin care credem toate cele privitoare la Dumnezeu;
tradiția = adevăruri care îl privesc pe Dumnezeu și nu sunt conținute în Sfânta Scriptură, transmise de-a lungul timpului în Biserică, prin scris sau oral;
magisteriu = papa împreună cu episcopii în comuniune cu el.
Ce este harul în general?
De câte feluri este harul?
Ce este harul lucrător?
Ce este harul sfințitor?
Cum poate un om să piardă harul sfințitor?
Prin ce sacramente poate un om să recapete harul sfințitor?
Gândește-te la darurile pe care ți le-a oferit Dumnezeu până în momentul de față și încearcă să le scrii pe o foaie de hârtie. Compară apoi foaia ta cu a colegului de bancă. Veți vedea cât de diferite sunt!
Citiți în clasă din Noul Testament parabola fiului risipitor și, în lumina celor studiate, analizați unde este intervenția harului lui Dumnezeu.
Oferă un cadou cuiva și vei vedea cât se bucură. La fel face Dumnezeu cu fiecare persoană.
Întreabă un preot, de ce oamenii nu sunt totdeauna bucuroși când primesc un dar din partea lui Dumnezeu?
Fă o compunere din care să reiasă bunătatea lui Dumnezeu care oferă harurile sale.
Emil era un băiețel de numai 8 ani atunci când a fost pus pentru prima dată în fața unei probleme deosebit de delicate. Era acasă numai cu surioara lui, Maria, care avea doar un an și jumătate. Cealaltă surioară de 4 ani, Elena, se întoarse de la locul de joacă și-i spuse, fără să se gândească prea mult o vorbă murdară pe care tocmai o auzise la copii. Emil înmărmurise. Era pentru prima dată când surioara lui vorbise atât de urât. Să o spun mamei? se gândea Emil. Să o bat? Dar cine sunt eu s-o bat. Știu, îi voi spune că nu e bine ceea ce a spus și să nu mai repete niciodată. Așa și-a căpătat curaj și i-a zis: "Elena, nu este frumos cuvântul pe care l-ai spus. Mama și tata s-ar supăra mult să te audă repetându-l și apoi gândește-te că îl superi și pe Dumnezeu". Elena nu a înțeles mare lucru. De ce nu trebuia să mai repete acel cuvânt? Doar îl spuseseră și alții. Ea de ce nu l-ar spune? Dar pentru că frățiorul ei i-a amintit că îl supără pe Dumnezeu și chiar și pe părinți, Elena, care are acum deja peste 30 de ani, își amintește foarte bine de acel moment.
"Nu am mai repetat acel cuvânt niciodată. Mi-am dat seama că îl supăram pe Dumnezeu. Îmi amintesc și acum intervenția energică a fratelui meu și bucuria că nu m-a mai auzit niciodată repetându-l. Curajul pe care l-a avut atrăgându-mi atenția consider că a fost inspirat de către Dumnezeu. El m-a făcut să învăț să vorbesc frumos. Acesta e cu adevărat un dar minunat!"
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.