Roadele sacramentului Spovezii
Lecția 22
Omul păcătos își trăiește viața după sufletul pe care îl are, adică fără harul lui Dumnezeu, pentru că singur a ales să fie astfel. Atunci când ne apropiem de sacramentul Spovezii, când celebrăm acest sacrament bine și cu credință, reînnodăm legătura pe care o rupsese păcatul. Are loc împăcarea și cu Dumnezeu și cu aproapele pe care l-am supărat prin păcatele noastre. Suntem fericiți că din nou suntem alături de Tatăl nostru, ocrotiți de el. Ne împăcăm cu Biserica pentru că facem parte din ea. Prin Spovadă ni se iartă păcatele de moarte și păcatele lesne iertătoare. Dacă mărturisim toate păcatele pe care ni le amintim cu umilință și sinceritate, Dumnezeu ni le șterge pentru totdeauna, iar sufletul devine curat și plin de harul lui Dumnezeu. Spre deosebire de noi, oamenii, care chiar dacă mai iertăm din când în când, dar uităm greu, Dumnezeu, nu numai că iartă păcatele, dar le și uită și ține minte doar faptele noastre bune pe care le facem.
Toată valoarea sacramentului Pocăinței stă în reprimirea harului sfințitor din partea lui Dumnezeu. Devenim din nou prietenii lui. Scopul și rodul principal al acestui sacrament este împăcarea cu Dumnezeu. Cei care celebrează acest sacrament cu multă credință primesc pe lângă harul sfințitor și o pace sufletească deosebită. Ei se simt liniștiți și în siguranță, chiar dacă aparent au rămas tot bolnavi fizic, sau cu problemele legate de viață pe care le aveau când au venit la spovadă. Liniștea și siguranța sunt efectul prezenței harului în suflet. Sunt redate prin pocăință demnitatea și bunurile vieții de fii ai lui Dumnezeu, moștenirea la care renunțasem când am hotărât să plecăm în țara străină a păcatului.
Un alt mare dar rămâne împăcarea cu Biserica. Păcatul este întotdeauna și rupere a relației cu aproapele, a comuniunii frățești care trebuie să existe între toți membrii Bisericii. Sacramentul Spovezii o repară sau reface. Liniștea și siguranța celui spovedit se transferă și în celelalte mădulare ale Bisericii. Fiind sacramentul Spovezii un fel de judecată, având încredere că ea este făcută în lumina și sub inspirația Duhului Sfânt, anticipă într-un oarecare fel judecata la care vom fi supuși cu toții la sfârșitul acestei vieți pământești. Alegând pe pământ să-l slujim pe Dumnezeu, în consecință să fugim de păcat, să renunțăm la el prin sacramentul Spovezii, la judecata de după această viață alegerea noastră va fi și mai mult întărită și confirmată.
Legate de roadele sacramentului Spovezii sunt și indulgențele. Indulgența este iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorată păcatelor a căror vină este ștearsă deja, pedepse pe care ar trebui să le suferim aici pe pământ sau în purgator. În acest caz, Biserica iartă, în numele lui Dumnezeu, pedepsele vremelnice pentru păcatele iertate prin puterea pe care o are de a distribui și aplica tezaurul meritelor lui Isus Cristos și ale sfinților. Pentru a se dobândi o indulgență, trebuie să fim curați de orice păcat de moarte și să îndeplinim faptele prescrise de Biserică pentru aceasta: citirea Sfintei Scripturi, participarea la Calea sfintei cruci, ascultarea atentă a predicii, recitarea Rozariului și orice faptă bună făcută în spirit de credință.
Spovada îl întoarce pe om la Dumnezeu, pe care l-a părăsit prin păcat.
Păcatul rupe relația noastră cu aproapele, Spovada leagă această ruptură.
Valoarea sacramentului Pocăinței stă în reprimirea harului sfințitor.
Spovada este o bună pregătire pentru judecata de la sfârșitul vieții.
Indulgențele, care înseamnă iertarea pedepselor vremelnice datorate păcatelor iertate, sunt și ele un rod al sacramentului Pocăinței.
a anticipa = a face ceva, a se întâmpla ceva înainte de timpul stabilit;
purgator = locul unde merg sufletele cărora le-au fost iertate păcatele, dar nu au terminat de ispășit pedeapsa pentru ele;
tezaurul meritelor lui Isus și ale sfinților = tot ce a suferit Isus pentru mântuirea noastră și sfinții din iubire față de el formează un tezaur, în virtutea căruia, dacă ne căim, noi suntem iertați de păcate;
fapte prescrise de Biserică = stabilite de Biserică.
În ceea ce privește relația noastră cu Dumnezeu și cu aproapele, ce se întâmplă în urma unei Spovezi?
Dumnezeu, prin Spovadă, doar iartă păcatele sau le și uită?
Care este valoarea principală a sacramentului Spovezii?
Ce sunt indulgențele și cum se aplică?
Gândiți-vă la o persoană care a făcut un rău public. Discutați împreună în clasă care sunt efectele comportamentului lui.
În ce mod un păcat rupe legătura și cu aproapele? Dați câteva exemple.
Cu ce ocazie se mai pot obține indulgențe, afară de cele enunțate mai sus?
M-am hotărât pentru Dumnezeu!
"Nu făcusem niciodată o Spovadă generală. Auzisem doar că, după o astfel de Spovadă, te simți ușurat și ai impresia că ești ca un fulg. Ești fericit și simți cu adevărat prezența lui Dumnezeu. Și pentru că doream cu tot dinadinsul să fac o astfel de Spovadă, m-am apucat s-o pregătesc. Aveam trei zile la dispoziție. Atât îmi propusesem, tocmai pentru a o face cât mai bine. Au fost trei zile de răscolire, de înălțare sufletească, dar și de umilire, pentru că mă vedeam atât de mic înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor mele. Și pentru ca evenimentul să fie și mai mult trăit, înainte să merg la confesional a început o ploaie torențială care, într-un timp foarte scurt, s-a transformat în furtună. Afară era prăpăd ca și în sufletul meu. Încă un eveniment era cât pe ce să mă determine să renunț la Spovada pe care mi-o doream și o așteptam atât de mult: a fost oprit curentul electric. În biserică era deja întuneric. În confesional era și mai întuneric. Atunci mi-am amintit că am o lanternă. Am luat-o și am intrat. Momentul mult așteptat a sosit. Eram acolo: eu, Dumnezeu, preotul, foaia pe care îmi așternusem cu grijă toate păcatele de până atunci și acea lanternă. Când am terminat de spus toate păcatele s-au terminat și bateriile lanternei. De fapt, nici nu mai aveam nevoie! Simțeam că plutesc! Îi spusesem atunci lui Dumnezeu tot ceea ce am crezut că l-a supărat, îi cerusem iertare pentru totul. Preotul, și el m-a ajutat mult, m-a încurajat și m-a făcut să înțeleg că Dumnezeu m-a iertat și că mă iubește ca pe un sfânt. Nu mai era nevoie de curent electric, iar furtuna de afară nu-mi mai spunea nimic în comparație cu liniștea sufletească și fericirea care îmi inundase sufletul. Atunci, în timpul acelei furtuni, eu am descoperit cu adevărat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu. A fost o Spovadă cu roade".
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.