Căsătoria: definiţia, materia şi forma sacramentului

Lecția 26

Cartea Genezei ne spune că Dumnezeu, creându-l pe om după chipul și asemănarea sa, l-a așezat în paradis unde nu-i lipsea nimic. Adam însă nu era fericit pentru că se simțea singur. Atunci, Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el" (Gen2,18). Apoi a întemeiat căsătoria, spunându-le: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu nevasta sa și se vor face un singur trup" (Gen 2,24). Astfel, Adam și Eva au format prima familie de pe pământ. De la un capăt la altul Sfânta Scriptură vorbește despre căsătorie și despre misterul ei, despre întemeierea ei și sensul pe care Dumnezeu i l-a dat, despre originea și scopul ei, despre greutățile ei izvorâte din păcat (cf. Gen 1 ; 2; 3). Iubirea reciprocă dintre cei doi devine o imagine a iubirii absolute cu care Dumnezeu îl iubește pe om. Și înainte de Cristos oamenii se căsătoreau și întemeiau familii pe baza unei înțelegeri. A fost voința lui Dumnezeu încă de la început ca oamenii să trăiască împreună.

Venind în lume, Mântuitorul înalță căsătoria la demnitatea de sacrament. Prezența sa la nunta din Cana Galileii (cf. In 2,1-12) confirmă acest lucru. Biserica acordă o mare importanță prezenței lui Isus la nunta din Cana. Vede în ea confirmarea bunătății căsătoriei și vestirea că de acum încolo căsătoria va fi un semn eficient al prezenței lui Cristos. Acolo, la Cana Galileii, prin prezența sa, Isus binecuvântează căsătoria celor doi miri. Minunea cu schimbarea apei în vin are rolul de a arăta că realitatea Vechiului Testament, prin prezența lui Isus, se transformă; devine bucurie, curaj. În esența sa, Căsătoria dorită de Isus Cristos este un sacrament prin care două persoane libere, bărbat și femeie, se unesc pentru toată viața lor și primesc de la Dumnezeu harul de a putea îndeplini cu credință și până la moarte îndatoririle lor. În această frumoasă și dificilă aventură, un bărbat și o femeie care sunt mărginiți în calități și poate cu multe defecte, își pun viața în comun dorind să se angajeze în iubire unul față de celălalt. Este nevoie de mult curaj, de încredere și mai ales de multă răbdare.

Materia, în cazul sacramentului Căsătoriei este dată de prezența celor doi miri, iar forma este dată de formula consimțământului matrimonial. De fapt, cei care celebrează sacramentul Căsătoriei sunt cei doi miri, nicidecum nu este preotul care asistă. Consimțământul matrimonial este actul voinței prin care un bărbat și o femeie se dăruiesc și se primesc reciproc și definitiv, cu scopul de a trăi o legătură de iubire fidelă și rodnică. Fără exprimarea consimțământului, căsătoria nu este validă. De asemenea, din partea fiecărui mire, trebuie să se dea în mod liber consimțământul. La rândul său, preotul confirmă legământul prin cuvintele: "Dumnezeu, în bunătatea sa, să întărească acest consimțământ pe care l-ați dat înaintea noastră și să împlinească în voi binecuvântarea sa. Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă". După rugăciunea de mulțumire preotul binecuvântează verighetele, iar mirii și le pun reciproc pe deget, timp în care explică și semnificația: "semn al iubirii și al fidelității".

Căsătoria poate fi încheiată de către toți aceia care nu sunt opriți dintr-un motiv anume: faptul că au mai fost căsătoriți, o boală gravă, un handicap etc. Și în cazul acestui sacrament, pe lângă celebrant, este nevoie de cel puțin doi martori. Pot fi chiar necăsătoriți. Căsătoria încheiată între o persoană catolică și una necatolică, dar botezată, se numește căsătorie mixtă.