Meniu

Clasificarea Sacramentelor

  1. Cum se clasifică Sacramentele după efectul lor?

    Sacramentele se clasifică în trei grupe: ale inițierii creștine; de vindecare; de slujire a comuniunii.

  2. Care sunt Sacramentele inițierii creștine și de ce se numesc astfel?

    Sacramentele inițierii creștine sunt Botezul, Mirul și Euharistia. Ele pun temelia vieții creștine: credinciosul, renăscut prin Botez, este întărit prin Mir și hrănit de Euharistie. Sacramentele inițierii creștine ne fac membri deplini ai Bisericii.

  3. Care sunt Sacramentele de vindecare și de ce se numesc astfel?

    Sacramentele de vindecare sunt Spovada și Maslul. Biserica, prin aceste Sacramente, continuă lucrarea de vindecare a sufletelor și a trupurilor înfăptuită de Hristos în timpul vieții Sale publice.

  4. Care sunt Sacramentele de slujire a comuniunii și de ce se numesc astfel?

    Sacramentele de slujire a comuniunii sunt Preoția și Căsătoria. Ele contribuie la mântuirea proprie prin slujirea celorlalți. Preoții slujesc comunitatea credincioșilor, iar cei căsătoriți slujesc comunitatea familială.

  5. Cum se clasifică Sacramentele după starea sufletească a celui care le primește?

    Două dintre Sacramente, Botezul și Spovada, sunt pentru cei morți sufletește, ele redând harul sfințitor. Celelalte cinci Sacramente, Mirul, Euharistia, Maslul, Preoția și Căsătoria, sunt doar pentru cei vii sufletește, ele sporind harul sfințitor.

  6. Când este un om mort sufletește?

    Un om se naște mort sufletește (neavând viața divină, harul sfințitor, în el) din cauza păcatului strămoșesc, pe care îl șterge Botezul. Când facem păcate de moarte, ajungem din nou morți sufletește, dar putem reprimi harul sfințitor prin Spovadă.

  7. Ce înseamnă faptul că unele Sacramente sunt doar pentru cei vii sufletește?

    Faptul că Mirul, Euharistia, Maslul, Preoția și Căsătoria sunt doar pentru cei vii sufletește înseamnă că trebuie să fim în starea harului sfințitor pentru a le primi cu vrednicie; altfel comitem un sacrilegiu, care este păcat de moarte.

  8. Cum se clasifică Sacramentele după repetabilitatea lor?

    Trei dintre Sacramente pot fi primite o singură dată în viață: Botezul, Mirul și Preoția. Celelalte patru Sacramente, Spovada, Euharistia, Maslul și Căsătoria, pot fi primite de mai multe ori în viață, respectându-se condițiile cerute de fiecare în parte.

  9. De ce nu poate fi repetată primirea unor Sacramente?

    Botezul, Mirul și Preoția imprimă în sufletul celui care le primește un semn de neșters (se numește și sigiliu, pecete sau caracter). Aceste Sacramente sunt deci primite pe viață, și astfel nu mai este nevoie să fie repetate.

  10. Când se pot repeta celelalte Sacramente?

    Se recomandă primirea cât mai deasă a Spovezii și a Euharistiei. Maslul se poate repeta ori de câte ori suferim de o boală gravă. În fine, Căsătoria poate fi repetată doar de cel căruia i-a decedat soțul/soția.

 

Pentru a veni în întâmpinarea celor care ar dori să prezinte copiilor acest catehism, la cateheză sau la orele de religie, fiecare capitol este oferit şi ca prezentare PowerPoint, care, pe lângă textul de mai sus, include fotografii color, uneori şi alte elemente (ex: rugăciuni), totul pentru a îmbogăţi vizual experienţa predării.

În pagina care se va deschide după ce daţi click pe butonul de mai jos căutaţi textul "Descărcaţi online → Prezentare PPTX".

Descărcaţi această prezentare PowerPoint



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *