S-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi

Două sunt adevărurile de credință pe care le afirmă acest articol din Crezul Apostolic. Primul este acela că după ce Isus a murit, sufletul Său – separat de trup – a vizitat sufletele credincioșilor răposați, în ceea ce a ajuns se fie numit limbul strămoșilor. Al doilea adevăr este Învierea lui Isus din mormânt, în Duminica Paștelui. Deși Învierea lui Isus este mult mai importantă, coborârea Sa „în iad” merită să fie mai bine cunoscută.

Coborârea lui Isus în iad

Este ușor să urmărim izvoarele acestei afirmații – anume că Isus, după ce a murit, „a coborât în iad”. Iudaismul precreștin afirma cu claritate un lucru: indiferent ce nume i-ar fi dat acelui loc, evreii din timpul lui Isus credeau că există un lăcaș pentru drepții răposați. Se considera că era un loc sau o stare de fericire temporară, care avea să fie înlocuită cu fericirea absolută și fără sfârșit atunci când va veni Mesia să își întemeieze Împărăția.

Pe baza acestei tradiții, Crezul Apostolic afirmă existența unui limb – diferit de purgatoriu și iad – pentru cei drepți care au murit înainte de Înălțarea lui Isus la cer. Din cauza căderii în păcat, cerul era închis pentru ființele umane. Cu alte cuvinte, posedarea reală a viziunii beatifice a fost amânată, chiar și pentru aceia care se purificaseră de orice păcat. Ei urmau să se bucure de vederea lui Dumnezeu numai după ce Mântuirea avea să fie realizată pe deplin în istorie, prin Înălțarea vizibilă a lui Isus la cer. La aceasta se referă promisiunea făcută de Mântuitor tâlharului celui bun pe Calvar: „Adevăr îți spun”, l-a asigurat pe tâlhar, „astăzi vei fi cu mine în paradis” (Luca 23,43). Motivul pentru care Isus merge la răposații din limb este evident: Mântuitorul a dorit să asigure aceste suflete ale celor drepți că erau într-adevăr răscumpărate și că intrarea lor în cer era aproape.

Învierea

Creștinismul ca religie în istorie și Cristos ca Dumnezeul cel viu care s-a făcut om au la bază Învierea Sa din morți. Vom examina așadar Învierea sub următoarele aspecte: Ce este Învierea? De ce a înviat Isus din mormânt? Cum putem să facem ca Învierea să aibă mai multă importanță în viața noastră?

Ce este Învierea? Învierea este evenimentul istoric prin care Isus și-a reunit trupul și sufletul, care fuseseră separate la moartea Sa pe Calvar. Cristos avea o natură umană adevărată, la fel ca a noastră, cu excepția păcatului. Fiindcă El nu avea păcat, nu avea nevoie să moară. El a ales să moară. Dar prin aceeași voință liberă prin care a ales moartea, a ales și să învingă moartea și să se reîntoarcă la viața omenească pe care o avea înainte de Vinerea Mare.

Cel care a înviat în Duminica Paștelui era același Isus Cristos. Era aceeași Persoană Divină unită cu natura Sa umană. Sf. Luca descrie scena din Duminica Paștelui când Domnul a apărut celor unsprezece discipoli strânși împreună în cenacol în Ierusalim. Ei tocmai îi ascultau pe cei doi discipoli care se întorseseră de la Emaus: „Pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a spus: ‘Pace vouă!’ Speriați și cuprinși de teamă, credeau că văd un duh, dar El le-a spus: ‘De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele Mele căci sunt Eu însumi. Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase, cum mă vedeți pe Mine că am’. Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, le-a spus: ‘Aveți aici ceva de mâncare?’ Ei i-au dat o bucată de pește fript. Luând-o, a mâncat-o înaintea lor”. Apostolii au fost absolut siguri de învierea lui Isus, cu trupul, din morți. Aceasta a devenit fundamentul întregii lor predicări. În Duminica Rusaliilor, Petru le-a spus evreilor că Isus, pe care ei L-au răstignit, a revenit la viață. Și el a bazat credibilitatea credinței creștine pe acest fapt istoric.

De ce Învierea? Învierea lui Isus din morți a fost miracolul care a încununat existența Sale vizibilă pe pământ. El înfăptuise multe minuni în timpul celor trei ani de activitate publică: paraliticii au început să meargă, orbii să vadă, surdo-muții să audă și să vorbească; Cristos a liniștit furtuna pe mare cu un singur cuvânt, a umblat pe apă și i-a dat lui Petru puterea să o facă și el; a înviat morți. Și nu cu mult timp înainte de pătimirea Sa, l-a chemat pe Lazăr afară din mormânt. Astfel, propria Sa Înviere nu a fost decât punctul culminant al minunilor care au făcut ca doctrina uluitoare a lui Cristos să poată fi acceptată de mintea omenească.

Mai mult, înviind din morți, El a dovedit faptul că a înfrânt păcatul, care era cauza morții. În sfârșit, Învierea lui Isus este promisiunea și prologul învierii noastre finale în ziua de pe urmă. Așa cum ne spune Sf. Paul, El este cel dintâi rod al celor adormiți. Misterul morții, de care, firește, ne temem cu toții, este echilibrat de speranța plină de încredere că, la rândul nostru, și noi vom învia din mormânt. Sufletele noastre sunt desigur nemuritoare. Când părăsesc trupul, rămân vii, intrând în eternitatea a cărei fericire sau suferință depinde de felul în care l-am slujit pe Dumnezeu în cursul vieții noastre muritoare pe pământ.

Trupurile noastre vor putrezi și se vor întoarce în țărâna din care au venit. Dar numai pentru un timp. La timpul stabilit de Dumnezeu, cu condiția ca noi să fi fost fideli voinței divine înainte de moarte, aceste trupuri moarte vor umbla, vor vorbi, vor auzi și vor vedea din nou. Ele vor fi glorificate. Aceasta înseamnă că vor fi nemuritoare, niciodată nu vor mai îndura moartea. Vor străluci de frumusețe, nu vor mai suferi niciodată durerea și vor fi în stare să se deplaseze prin spațiu și materie la fel ca trupul înviat al lui Isus.

Cristos înviat este viu. Făcându-se om, Fiul lui Dumnezeu va rămâne om pentru totdeauna. Expresia „Isus Cristos ieri, astăzi și de-a pururi” se împlinește literalmente în acest timp și va fi adevărată până la marginile nesfârșite ale veșniciei. În următorul articol din Crez, ne afirmăm credința în înălțarea lui Isus la cer. Dar dacă nu ar fi fost o Înviere adevărată, cu trupul, nu ar fi fost nici Înălțarea la cer. Astfel, atunci când reflectăm asupra Preasfintei Euharistii, cheia pentru înțelegerea prezenței Sale reale este faptul că Dumnezeu s-a făcut om, a murit și a înviat din morți. De ce tocmai aceasta este cheia? Fiindcă în Euharistie se află Cristos Înviat care trăiește în mijlocul nostru în Preasfântul Sacrament.