Meniu

Prima poruncă dumnezeiască

  1. Ce spune prima poruncă dumnezeiască?

    Prima poruncă dumnezeiască spune: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei în afară de Mine, să nu îți faci chip cioplit, ca să te închini lui".

  2. Ce ne poruncește Dumnezeu prin prima poruncă?

    Prin prima poruncă Dumnezeu ne poruncește să îi dăm cinstirea cuvenită numai Lui și să îl punem pe primul loc în viața noastră.

  3. Care este cinstirea cuvenită numai lui Dumnezeu?

    Cinstirea cuvenită numai lui Dumnezeu este adorația, prin care îl recunoaștem drept Creatorul, Mântuitorul, Stăpânul și Tatăl nostru ceresc.

  4. Cum îl cinstim pe Dumnezeu?

    Îl cinstim pe Dumnezeu prin trăirea virtuților teologale – credința, speranța și iubirea -, prin rugăciune, slujindu-l și respectând făgăduințele făcute Lui.

  5. Ce este credința (în Dumnezeu)?

    Credința este virtutea teologală prin care noi credem în Dumnezeu și primim ca adevărat tot ceea ce ne-a descoperit El și ne învață Biserica.

  6. Cum păcătuim împotriva credinței?

    Păcătuim împotriva credinței atunci când nu ne străduim să cunoaștem învățătura creștină, când nu o credem sau nu o mărturisim prin cuvânt și faptă; când ne lepădăm de credință sau o batjocorim.

  7. Ce este speranța (în Dumnezeu)?

    Speranța este virtutea teologală prin care așteptăm cu încredere împlinirea tuturor făgăduințelor lui Dumnezeu: ajutorul Lui în viața de acum, iertarea păcatelor, învierea din morți și viața veșnică.

  8. Cum păcătuim împotriva speranței?

    Păcătuim împotriva speranței atunci când ne pierdem încrederea în Dumnezeu, când ne lăsăm pradă disperării sau prin prezumție.

  9. Cum păcătuim prin prezumție?

    Păcătuim prin prezumție atunci când suntem siguri că ne vom mântui, indiferent de ceea ce facem, doar pentru că Dumnezeu este bun; sau numai prin ceea ce facem, fără să avem nevoie de ajutorul harului lui Dumnezeu.

  10. Ce este iubirea (față de Dumnezeu)?

    Iubirea este virtutea teologală prin care îl iubim pe Dumnezeu mai presus de oricine și de orice, chiar și decât viața noastră, pentru El însuși.

  11. Cum păcătuim împotriva iubirii?

    Păcătuim împotriva iubirii când suntem indiferenți sau nerecunoscători față de iubirea divină; prin lene spirituală sau prin ură față de Dumnezeu.

  12. Ajunge să îl adorăm pe Dumnezeu doar în inima noastră?

    Nu ajunge să îl adorăm pe Dumnezeu doar în inima noastră (cultul interior). Trebuie să arătăm acest lucru prin cuvinte și fapte, cum ar fi: rugăciuni, participarea la Sfânta Liturghie și la alte slujbe, cântări, diferite gesturi creștine (îngenunchere, semnul Sfintei Cruci…) – acestea reprezintă cultul exterior, public.

  13. Ce sunt "chipurile cioplite" la care se referă prima poruncă?

    "Chipurile cioplite" sunt orice lucru, persoană sau preocupare care ajunge pentru noi mai de preț decât Dumnezeu însuși. Se mai numesc și idoli, iar punerea lor mai presus de Dumnezeu se numește idolatrie.

  14. Ce încălcări ale primei porunci mai există?

    Este împotriva primei porunci:

    • să respingem sau să refuzăm adevărul că Dumnezeu există (ateismul);

    • să punem la încercare, prin cuvinte sau fapte, bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu (ispitirea lui Dumnezeu);

    • să cumpărăm sau să vindem bunurile spirituale (simonie);

    • să necinstim locuri, persoane sau lucruri sacre (sacrilegiu);

    • să nu respectăm făgăduințele făcute lui Dumnezeu;

    • să credem în superstiții, descântece, predicții din horoscop, în ghicitul în cărți, în palmă sau cafea;

    • să practicăm vrăjitoria, magia, spiritismul.

  15. În afara lui Dumnezeu pe cine mai trebuie să cinstim?

    Biserica ne învață că este bine și folositor să îi cinstim și pe îngeri și sfinți, în mod deosebit pe Preasfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu. Mai cinstim crucifixul, moaștele sfinților și icoanele.

  16. Ce deosebire este între cinstirea dată lui Dumnezeu și cinstirea dată sfinților?

    Pe Dumnezeu îl adorăm, pentru Sine însuși, iar pe sfinți îi cinstim, ca slujitori și prieteni ai Săi, ca modele de sfințenie pentru noi.

  17. Ce deosebire este între rugăciunile adresate lui Dumnezeu și rugăciunile adresate sfinților?

    Pe Dumnezeu îl rugăm să ne ajute prin atotputernicia Sa, iar pe sfinți îi rugăm să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

 

Pentru a veni în întâmpinarea celor care ar dori să prezinte copiilor acest catehism, la cateheză sau la orele de religie, fiecare capitol este oferit şi ca prezentare PowerPoint, care, pe lângă textul de mai sus, include fotografii color, uneori şi alte elemente (ex: rugăciuni), totul pentru a îmbogăţi vizual experienţa predării.

În pagina care se va deschide după ce daţi click pe butonul de mai jos căutaţi textul "Descărcaţi online → Prezentare PPTX".

Descărcaţi această prezentare PowerPoint



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *